"Toți cei care l-au văzut, mi-au spus că seamănă mai degrabă a film decât a videoclip muzical. Îi mulțumesc regizorului Roman Burlaca pentru felul în care a transpus în imagini o piesă dramatică despre plecarea într-o altă lume, pe care am scris-o la câteva zile după ce un prieten foarte bun și-a pierdut tatăl, fost comandant de vas", povestește artistul și compozitorul Jean Gavril.
Cu un scenariu scris de regizorul Roman Burlaca, în care Jean Gavril este personaj negativ, el însuși "ultimul val" personificat, iar Feli este victima lui, videoclipul piesei "Ultimul val" are, de la atmosferă, lumină, efecte, încadraturi, joc și mesaj, o mare încărcătură dramatică.
"Este pentru prima dată când lucrez cu Roman Burlaca. Am rămas fascinată de cât de ordonat lucrează, de ce simț al umorului are, dar și de cum în același timp este prezent în arta lui. Acest scenariu mi-a făcut piele de găină de când mi-a povestit Jean în mare ce vom filma, apoi ajunși la Chișinău unde s-a filmat toată povestea, am întâlnit decoruri și locații care m-au transpus direct în rol. Sunt fascinată! Consider că acest videoclip este unul din cele mai frumoase de până acum. Iubesc atunci când regizorii scot vizual greutatea și/sau sentimentele puse într-o melodie. Bravo, Roman și echipa, pentru că ați trecut de oboseala celor 30 de ore treji pentru a da viață poveștii "Ultimul val" și vizual," a declarat Feli după experiența trăită cu piesa "Ultimul val".
Co-producție Roton si HaHaHa Production, "Ultimul val" are muzica și versurile scrise de Jean Gavril, Felicia Donose și Andrei Tiberiu Maria și producția muzicală realizată de Șerban Cazan și Lucian Nagy.
Emisiuni radio-tv
Emisiunea America Express - Drumul Aurului vine pe micile ecrane cu o premieră maraton
După patru sezoane cu povești memorabile în toate colțurile Asiei, de data aceasta aventura supremă se desfășoară pe continentul american, acolo unde Drumul Aurului poartă concurenții de-a lungul a peste 7.000 de kilometri, prin Mexic, Guatemala și Columbia. Găsești mai multe detalii în articol.

America Express - Drumul Aurului, unul dintre cele mai așteptate reality show-uri ale momentului, vine la Antena 1 cu o premieră maraton: duminică, 15 ianuarie, de la ora 20:00, și luni, marți și miercuri, 16, 17 și 18 ianuarie, de la 20:30.
Andreea Antonescu și Andreea Bălan alcătuiesc una dintre cele nouă perechi de vedete care au trăit la intensitate maximă experiența America Express, cele două artiste mărturisind că previziunile lor despre ceea ce credeau că vor trăi pe parcursul reality show-ului au fost foarte diferite de ceea ce au întâmpinat la fața locului.
"Participând la reality show-uri în general, am crezut că îmi pot face o părere despre ce va urma și în ce direcție se îndreaptă lucrurile. Nu e deloc așa. În America Express e total diferit față de cum ne așteptam noi. Nu seamănă cu nimic din ce am trăit până acum. E o experiență unică, cu urcușuri și coborâșuri. Acum ești în culmea fericirii, în secunda doi, îți vine să te așezi pe bordură și acolo să rămâi", a spus Andreea Antonescu.
"Noi am crezut că putem anticipa anumite lucruri. Ei bine, nu. Nu poți anticipa nimic la America Express. Totul e surprinzător. Sunt niște misiuni cu totul neașteptate. De multe ori ne întrebăm: <<cine gândește probele astea?!>>", a declarat și Andreea Bălan, care a mărturisit că cele mai grele provocări au fost găsirea cazărilor la orele serii și autostopul, atunci când aveau nevoie de transport pe distanțe foarte lungi.
Artista a adăugat:
"E un reality show cu bune și cu rele. De aceea, unii dintre noi au și tot felul de reacții – care sunt reale. Aici nu poți să te prefaci. Aici îți cad toate măștile și ești pur și simplu așa cum ești tu cu adevărat!".
Cele două cântărețe care s-au reunit cu această ocazie, ducând astfel celebra trupă André pe Drumul Aurului, au vorbit și despre unul dintre ingredientele care fac din America Express cel mai dur reality show din România - parcurgerea unui traseu prin zone care au necesitat măsuri de securitate sporite:
”Ni s-a întâmplat să avem zone în care trecătorii și cei care ne ajutau cu transportul cu mașina ne rugau să părăsim locul respectiv, să nu mergem decât în zone luminate, să nu stăm pe stradă până târziu. Mai mult, ne îndrumau să mergem direct la poliție dacă vrem să găsim un loc de cazare", a povestit Andreea Antonescu.
Alături de ele, pe Drumul Aurului pornesc Chef Cătălin Scărlătescu și iubita lui, actrița Doina Teodoru, Puya și soția lui, Melinda, Cătălin Bordea și Nelu Cortea, stilistul Ovidiu Buta și directorul artistic Joaquin Bonilla, Jean Gavril și fratele lui, Dinu, cântăreața Bruja și prietenul ei, Pufeh, gimnastele Larisa Iordache și Diana Bulimar, Bie Adam, una dintre cele mai cunoscute creatoare de conținut din mediul on-line, și mama ei, Mihaela.
Emisiuni radio-tv
Finala "Te Cunosc de Undeva" a inclus super reprezentaţii rock; Cine a câştigat sezonul 18?
Seara de 17 decembrie 2022 ne-a adus finala sezonului 18 "Te Cunosc De Undeva", care a părut una axată pe muzică rock. Nu de alta dar am avut parte de Disturbed, Aerosmith şi The Police. Cine a câştigat aflaţi mai jos.

În finală au ajuns Liviu Teodorescu şi Jo, Connect-R şi Shift, Emilian şi WRS, dar şi Emi şi Cuza. Au putut vota juriul şi publicul şi după ceva suspans wrs şi Emilian au fost încoronaţi drept câştigători ai sezonului 18 "Te Cunosc de Undeva". S-a lăsat cu momente tribut pentru Nosfe, iar Connect-R şi Shift i-au dedicat piesa "I'll Be Missing You" şi tricouri pe care aveau mesaje-tribut pentru rapperul care a încetat din viaţă în această toamnă.
Pe parcursul serii am rămas cu reprezentaţia fabuloasă a lui Emilian şi WRS, care s-au transformat în Disturbed, mai precis solistul David Draiman cântând piesa "The Sound of Silence". Profundă, plină de durere, răsunătoare şi cu un mesaj de unitate. Cei doi şi-au înălţat vocile la noi registre (când heavy şi joase, când înalte) şi au impresionat inclusiv la bis, după ce şi-au ridicat trofeul, la final. Marele premiu este de 15.000 de euro, care merge spre o familie de nevoiaşi, cu 9 copii.
Jo şi Liviu au fost foarte aproape de marele trofeu, fiind cu doar 18 puncte sub marii câştigători, pe locul doi. Reprezentaţia celor doi a inclus un "I Don't Want to Miss a Thing" de la Aerosmith plin de patimă, patos, care a adus câteva lacrimi pe obrajii juraţilor.
Connect-R şi Shift au canalizat perfect vocea profundă a lui Sting şi au suprapus peste reprezentaţia lor de "I'll Be Missing You" fotografii cu rapperul Nosfe.
Cele mai complexe costume ale serii le-au avut Sore şi Emma de la ZU, care s-au metamorfozat în Christina Aguilera şi Pink. Ne-am simţit că în filmul "Moulin Rouge", cu coregrafii complexe, costume flamboaiante şi voci excelente.
Nu uităm de Emi şi Cuza, care au terminat pe locul 4 cu o piesă grea, Hozier, "Take Me to Church". E poate cea mai sensibilă interpretare a celor doi şi vorbim aici despre favoriţii pentru a câştiga şi acest sezon încă la începutul său. Presiunea pare a fost mare pe umerii celor doi totuşi, deşi inflexiunile vocilor au fost bunicele.
Feli şi Nicolai Tand au adus un twist disco pentru "Dragostea din Tei" de la O-zone, descreţind frunţile tuturor, iar cele mai excentrice personaje au fost Eliza şi Cosmin Natanticu, cu o versiune funky de Goran Bregovic şi Emir Kusturica.
După marea finală a sezonului 18 Te Cunosc de Undeva, aflaţi că va avea loc şi o ediţie specială de Crăciun "Te Cunosc de Undeva" ca bonus în perioada următoare.