Urmărește-ne în Social Media

Jamie Bower - I Am

Actorul și muzicianul Jamie Bower lansează "I Am", o piesă cu influențe western. Melodia este acompaniată de un videoclip pe care te invităm să-l urmărești în articol.

Dacă pentru Vecna, personajul său din "Stranger Things", muzica complica lucrurile și îi știrbea puterile, pentru Jamie Bower, ea face total opusul. Actorul și muzicianul a lansat o nouă piesă solo intitulată "I Am".

Invitat recent la emisiunea The Tonight Show Starring Jimmy Fallon, Jamie a dezvăluit că lucrează la muzică nouă și urmează să lanseze un cântec. Este vorba de "I Am", o melodie "întunecată", cu influențe western. Linia melodică, versurile serioase și vocea puternică a muzicianului creionează o poveste sumbră.

Creația muzicală este acompaniată de un videoclip regizat de Vicente Cordero. Jamie joacă un dublu rol. Pe de o parte, este un pastor intransigent ce predică despre îngeri, diavol și moralitate. Pe de altă parte, este omul "simplu" în căutarea unei credințe și unui spațiu în care să se simtă mai aproape de o forță divină.

Anterior, Bower a făcut parte din trupele The Darling Buds și Counterfeit. Cea din urmă și-a lansat primul album în martie 2017 și a avut un turneu în SUA în același an. În noiembrie 2020, Bower a anunțat despărțirea trupei prin intermediul paginii lor de Instagram. Acum, muzicianul se concentrează pe cariera solo. Talentului muzical i se adaugă cel actoricesc, Jamie Bower devenind una dintre cele mai apreciate fețe ale momentului datorită rolului din "Stranger Things".

Comentarii