Urmărește-ne în Social Media

James Bay - Wild Love (Playlist Video)

James Bay ne privește în ochi și ne spune că vrea să ne ofere ”Wild Love”. Noul videoclip este lansat strategic în preajma Valentine's Day.

Noul James Bay, fără plete și prea multe intervenții la chitară, ne invită să intrăm în universul noului său album cu un videoclip simplu și direct. Privind în cameră, Bay ne spune că vrea să ne ofere ”Wild Love”, lăsând ca muzica și versurile să ne convingă de faptul că intențiile sale sunt reale.

”Am simțit că ”Wild Love” este o bună reintroducere a mea ca artist. Am avut multe opțiuni la dispoziție și îmi placă că această piesă nu este genul de melodie care să-ți acapareze complet atenția, dar te captivează - și cred că merită să fie auzită. Te prinde destul de repede”, a detaliat James Bay pentru Billboard, explicând astfel de ce a ales această ca prim single.

Cel de-al doilea album al lui James Bay se va îndepărta ca sound de albumul său de debut, ”The Chaos And The Calm”, artistul experimentând cu influențe din zona synth pop și electro.

”Am vrut să deschid un nou capitol. Sunt momente pe album care fac legătura între ”The Chaos And The Calm” și noul album, dar cel mai ușor mod de a explica schimbarea e că am ascultat alte lucruri în ultima perioadă. Am început să ascult Frank Ocean, LCD Soundsystem, Chance The Rapper, foarte mult David Bowie, Lorde”, a detaliat James Bay.

Discul va fi lansat în primăvară, artistul plănuind să bifeze anul acesta toate marile festivaluri.

PUBLICITATE
Comentarii

Muzică nouă

James Bay a lansat piesa "Goodbye Never Felt So Bad" - AUDIO

James Bay prezintă piesa "Goodbye Never Felt So Bad", marcând astfel prima sa lansare din 2023 și prima muzică nouă de la al treilea album lansat în 2022, "Leap". Noul single este disponibil în articol, te invităm să-l asculți.

Publicat

pe

James Bay - "Goodbye Never Felt So Bad"
James Bay - "Goodbye Never Felt So Bad" │ FOTO: captură YouTube / James Bay

"Goodbye Never Felt So Bad" a fost produsă de Gabe Simon și scrisă împreună cu Plested. Piesa combină versuri vulnerabile cu ritmurile pop care i-au adus aprecierea încă de la debutul său din 2013.

"<<Goodbye Never Felt So Bad>> este o melodie despre cât de straniu poate fi să-ți iei la revedere. Rareori există ceva bun în asta. Îmi iau constant rămas bun de la oamenii pe care îi iubesc; vine la pachet cu ceea ce fac. Mereu călătoresc. Este o meserie uimitoare, dar totul în viață are avantajele și dezavantajele sale.

Vara aceasta am început să cânt melodia live, cu mult înainte să știu că va fi lansată. Am vrut doar să împărtășesc muzică nouă pentru emoția ei. Nu poți cere unui public să-i placă ceva, dar de fiecare dată când fanii mei își ridicau mâinile în aer, aplaudau și la ultimul refren cântau cuvintele. A fost de necrezut. Sunt foarte încântat să împărtășesc piesa cu toată lumea. Am scris-o împreună cu colegul meu, genialul Phil Plested. Sper să vă placă!, a declarat James Bay.

Artistul de 32 de ani a cântat recent în deschiderea concertului Bruce Springsteen la BST Hyde Park din Londra. De asemenea, James Bay își continuă turneul în America de Nord. În unele concerte îi va avea în deschidere pe cei de la The Lumineers.

AUDIO: James Bay - Goodbye Never Felt So Bad

Cu albumul de debut "Chaos and the Calm", James Bay a urcat pe prima poziție în topul discurilor din UK și Irlanda. Tot pentru acest disc a primit trofeul Brit Awards "Critics' Choice", fiind nominalizat și pentru 3 premii Grammy: Cel mai bun nou artist, Cea mai bună piesă rock (pentru "Hold Back the River") și Cel mai bun album rock (discul lui de debut).

În 2019, James Bay lansa albumul "Electric Light", cel de-al doilea album discografic. LP-ul a debutat pe poziția a doua în topul discurilor din UK, marcând o schimbare majoră de sound, artistul britanic mărturisind că și-a dorit să evolueze din punct de vedere artistic.

Citește în continuare