Urmărește-ne în Social Media
Horia Brenciu - My Way (Crăciunul începe cu mine)

James Arthur - Cruel

James Arthur se lasă complet dezarmat în fața unei iubiri pe care a pierdut-o, dar după care încă tânjește. Noul single al artistului britanic se numește "Cruel" și vine acompaniat de un videoclip în care James Arthur cântă la chitară înnecat în nostalgie, în vreme ce fosta iubită îi dansează în vis.

"Cruel" este cel de-al cincilea single pe care James Arthur ni-l dezvăluie de pe noul său album "Pisces". Toate melodiile de pe acest material sunt extrem de vulnerabile, James mărturisind că a trecut printr-o perioadă dificilă, iar muzica l-a ajutat să meargă înainte.

"E un album plin de vulnerabilitate. Mereu sunt personal în muzica mea. Mă simțeam vulnerabil atunci când am scris piesele. (...) La un moment dat, atunci când căutam succesul în muzică, îmi doream validare, lucruri exterioare. Pe parcurs am învățat că, de fapt, muzica e despre a-i ajuta pe cei din jur. Albumele au devenit din ce în ce mai personale. Simt că ăsta este un act de curaj, să fii cât mai deschis cu sentimentele tale", a mărturisit James Arthur într-un interviu cu Lorraine.

"Pisces" a fost lansat pe 25 aprilie și este disponibil pe majoritatea platformelor de streaming.

Tracklist James Arthur - "Pisces":

  1. "Summer"
  2. "Cruel"
  3. "All My Love"
  4. "ADHD"
  5. "Gucci (Interlude)"
  6. "Celebrate"
  7. "F.R.I.E.N.D.S"
  8. "Embers"
  9. "Karaoke"
  10. "Yeah, No"
  11. "Water"
  12. "Hallelujah"

James Arthur s-a consolidat ca unul dintre cele mai mari nume din muzica pop contemporană. El a strâns peste 38 de milioane de ascultători lunar pe Spotify și a avut 11 single-uri de platină în Marea Britanie pentru hituri precum "Impossible", "Can I Be Him", "Naked", "Rewrite the Stars" și "Lasting Lover". Cel mai recent album al lui James, "Bitter Sweet Love", s-a bucurat de succes în topurile muzicale și a fost celebrat cu un turneu sold-out în Marea Britanie și Europa, culminând cu un show în orașul său natal, Middlesbrough.

Publicat

pe

Comentarii
Horia Brenciu - My Way (Crăciunul începe cu mine)

CONCERTELE LUNII