Urmărește-ne în Social Media

Irina Rimes - Dans (Visual)

Irina Rimes lansează prima sa piesă solo din 2019, "Dans", cu un material vizual animat şi abstract. Melodia onorează promisiunea Irinei că va lansa şi piese vesele după release-urile melancolice din ultimii ani. Urmăreşte clipul şi ascultă muzica în articol.

"Dans" este o coproducţie Quantum Music şi Global Records. Combină elemente de EDM, cu o percuţie puternică şi un hook destul de catchy. Porţiunile electronice de la refren sunt complexe şi excelent mixate. Sunete tribale, instrumente tradiţionale şi voci modificate se suprapun pe această creaţie de 2 minute şi 42 de secunde.

Irina Rimes începea anul 2019 prin colaborarea cu Guz, pe piesa "Prea Fin, prea dulce", extrasă de pe albumul lui Guz, "Inimă de piatră". Prin "Dans", jurata de la "Vocea României" trece la o abordare mai energică, plină de zvâc şi bună de dans. Beat-ul de la început aminteşte puţin de dubstep şi trip-hop. Despre creaţia sa nouă artista a avut următoarele de spus:

"Dans" a fost piesa mea preferată de când a apărut și până acum. Am făcut-o într-o joacă împreună cu Alex Cotoi. Astăzi se împlinește un an de când s-a născut și, ca o coincidență, în momentul în care scriu acest comunicat, compun pentru a doua oară în studioul în care am compus această piesă, acum un an de zile.

E specială pentru mine din motive profesional-personale, dar nu neapărat datorită mesajului, ci a valorii pe care o are în contextul frumoasei și fructuoasei prietenii cu producătorul meu de suflet, Alex Cotoi.

Videoclipul acestui single a fost realizat de către MOPI Studios şi NGM Creative. Animaţia descrie acel moment în care te retragi în sine, în mintea proprie şi construieşti o lume alternativă. Un personaj fără chip este protagonistul, care evoluează într-un univers paralel. Irina Rimes continuă să fie o artistă versatilă, lansând la final de 2018 cartea-album "Cosmos".

A debutat în cadrul unui spectacol intim, prin care muziciana a dorit să îi transporte pe cei prezenţi în propriul Cosmos. Amalgamul de creaţii artistice prezentat de Irina se inspiră din trăiri, sentimente şi emoţii proprii. Toate se reflectă în piese, dar şi în poeziile din cartea albumului. Artista a avut un an 2018 de succes, cu single-uri apreciate de public precum "Nu Ştii Tu Să Fii Bărbat", "Cel Mai Bun Prieten", "În Locul Meu" şi "Beau".

Irina Rimes a compus piese pentru multipli artişti de la noi, de la Antonia la Raluka, Alina Eremia, Andra sau INNA.

Comentarii

Concerte & turnee

Irina Rimes aduce la Arenele Romane "Descântatele", un nou concept muzical live

Irina Rimes va prezenta la Arenele Romane un nou spectacol captivant: "Descântatele". Concertul va avea loc pe 28 septembrie, în aer liber, și promite o experiență muzicală unică, împletită cu mituri și povești străvechi. Găsești în articol mai multe detalii.

Publicat

pe

Irina Rimes
Irina Rimes │ FOTO: Vlad Braga (Bragosvki)

"Descântatele" promite să fie o poveste mitică despre cum natura își revendică locul și, alături de toate miturile sale, începe să înghită orașul, oamenii, muzica și Arenele Romane. Prin acest spectacol, Irina Rimes explorează o conexiune profundă cu folclorul și rădăcinile sale, oferind publicului o perspectivă nouă asupra muzicii sale.

Spectacolul va include piese de pe noul EP, "Origini", precum și alte cântece inedite, nelansate încă, care vor continua să surprindă și să încânte audiența. Cu un picior ancorat în realitate și cu altul în fantastic, publicul este invitat să danseze între lumi alături de Irina pe 28 septembrie.

Pe lângă iele, sânziene și zmei, Irina va avea numeroși invitați speciali pe scenă, care vor fi anunțați în curând. Fanii sunt așteptați să se bucure de un spectacol de neuitat, plin de surprize și emoții.

Prețuri bilete concert Irina Rimes - Descântatele

Bilete de acces se găsesc online, la prețuri cuprinse între 149 lei (+comision) și 279 lei (+comision), în funcție de categorie. Pentru mai multe detalii despre bilete și modalitatea de achiziționare, accesează agenda InfoMusic.

Citește în continuare

Industria muzicala

Piesa "Dudadu" a Irinei Rimes s-a auzit la Tomorrowland 2024

Vocea Irinei Rimes a răsunat la Tomorrowland, unul dintre cele mai mare festivaluri de muzică electronică din lume. Evenimentul are loc în Belgia și adună peste jumătate de milion de participanți la fiecare ediție.

Publicat

pe

Irina Rimes
Irina Rimes │ FOTO: Vlad Braga (Bragosvki)

Weekendul acesta, la Tomorrowland, piesa "Dudadu" a Irinei Rimes a venit ca o surpriză plăcută atât pentru audiență, cât și pentru artistă, în playlist-ul apreciatului grup de DJ-ii Keinemusik. Remixul realizat de talentatul DJ și producător Goldcher a captivat mulțimea cu fuziunea dintre muzica românească și sound-ul internațional.

"Dudadu" face parte din EP-ul "Origini", care vine cu un concept live inovator, numit "Descântatele". Irina Rimes va prezenta acest proiect artistic pe 28 septembrie la Arenele Romane, promițând o experiență muzicală captivantă pentru fani.

Acesta este un moment important pentru Irina Rimes, care continuă să își extindă influența internațională și să contribuie la diversificarea muzicii. Artista a avut o apariție surpriză în setul lui MoBlack de la Electric Castle, iar artiști precum Apache și BLOND:ISH au inclus-o în spectacolele lor. Tiesto a adăugat remix-ul realizat de Goldcher - "Dudadu Flip" în playlist-ul său de pe Spotify. Keinemusik a introdus piesa pentru prima dată la un eveniment din București, după care au luat-o cu ei la Berlin, demonstrând încă o dată potențialul global al muzicii Irinei Rimes.

Citește în continuare

Emisiuni radio-tv

Au început filmările pentru cel de-al 12-lea sezon Vocea României

Vocea României dă muzica mai tare și începe filmările viitorului sezon. De astăzi, concurenții vor cânta pentru antrenori în speranța că vocile și interpretărilor lor îi vor face pe aceștia să apese butonul și, astfel, să întoarcă cel puțin un scaun.

Publicat

pe

Sezonul 12 "Vocea României"
Sezonul 12 "Vocea României" │ FOTO: PRO TV

Cei care s-au înscris în competiția celui de-al 12-lea sezon, și au trecut de primele preselecții, se pregătesc să facă scena să vibreze. În culise, Pavel Bartoș va fi responsabil cu gestionarea emoțiilor și le va fi alături susținătorilor.

"Cu bucurie mă pregătesc de a lor interpretare și abia aștept să cunosc oameni faini și să văd cum vor face antrenorii tot posibilul să câștige concurenții favoriți în echipele lor – pentru că, vă spun din casă, vor fi voci extraordinare! Am ajuns la sezonul 12, iar entuziasmul e de fiecare dată mai mare pentru că show-ul ăsta are ceva aparte, care nu poate decât să-ți dea stare bună și efervescență! A, să nu uit... pentru prima dată în acest sezon, spun: SĂ FIE VOCE!", a declarat prezentatorul.

Tudor Chirilă, Irina Rimes, Smiley și, pe scaunul dublu, Theo Rose & Horia Brenciu sunt pregătiți și determinați să-și formeze echipe cu voci senzaționale care vor face adevărate spectacole pe scenă. Fiecare dintre ei își dorește să câștige finala, iar pentru asta, audițiile pe nevăzute sunt încărcate cu decizii importante, întrucât nu este suficient doar să se întoarcă, ci și să găsească argumentele potrivite pentru ca participanții să vină în echipa lor, dacă aceștia vor convinge mai mulți antrenori.

Anul acesta, producția le-a pregătit noi surprize antrenorilor și vor avea parte de beneficii - acestea, însă, se pot întoarce împotriva lor. Despre ce este vorba, vom vedea în cel de-al 12-lea sezon Vocea României.

Citește în continuare