Urmărește-ne în Social Media

Ioana Milculescu - Antidotul

Ioana Milculescu, cunoscută drept vocea feminină din Subcarpați, a lansat videoclipul noului single "Antidotul". Piesa anunță primul album solo al artistei.

"Antidotul" este compusă de Bean MC, iar versurile sunt scrie de Ioana. Acesta este prima piesă de pe albumul de debut "I Mare" de la Ioana Milculescu și vine cu un mesaj puternic și profund care pulsează pe un sound autentic - underground.

Cu o voce profundă și un timbru inconfundabil, Ioana trăiește cu desăvârșire muzica pe care o compune și interpretează. Copilăria petrecută în Corabia, orășelul port de pe malul stâng al Dunării, i-a fost presărată cu ritmuri folclorice, hore, sârbe și un repertoriu larg de cântece vechi de dragoste și de dor, pe care le-a învățat și prezentat cu măiestrie în competiții și la festivaluri naționale tematice.

"Mi-am descoperit dragostea pentru muzică încă de mică, însă pot spune că în ultimii ani am redescoperit și înțeles muzica la un alt nivel, iar cel mai mare impact l-au avut jam session-urile cu brigada. Muzica e cea mai frumoasă și pură formă de comunicare a oamenilor, cheia fiind libertatea de exprimare și creativitatea care provine din trăirea fiecăruia", spune Ioana Milculescu.

Experiența foarte personală cu folclorul, autentic și local, a cultivat trăirile și simțirile pe care Ioana le-a adus cu ea atunci când s-a alăturat proiectului Subcarpați.

 

Comentarii