"Roommates" a fost scrisă de soțul lui Hilary Duff, muzicianul Matthew Koma, și compozitorul Brian Phillips. Piesa vorbește despre stingerea scânteii dintr-o relație, rememorând, în același timp, clipele de tandrețe și iubire de mult trăite. Melodia este lansată alături de un videoclip simbolic, în care Hilary tânjește după partenerul său, dar acesta îi răspunde cu indiferență.
"<<Roommates>> este o piesă despre momentele în care viața te lovește din plin. Despre dorul acela după vremuri mai sălbatice, mai libere - de dinainte ca zilele să fie înghițite de drumuri zilnice, discuții despre bani, cumpărături și de felul în care nesiguranțele, vechi sau noi, ajung să se strecoare încet în tine. E neliniștea aceea surdă, constantă, a dorinței de a-ți regăsi drumul înapoi la propriul ritm, la omul de lângă tine, la tine însuți", a declarat Hilary Duff despre noua melodie.
"Roommates" este extrasă de pe albumul "Luck...or Something", ce va fi lansat integral pe 20 februarie. Anterior, de pe acest disc artista a dezvăluit piesa "Mature". "Luck...or Something" este cel de-al șaselea LP din cariera artistei și vine la aproximativ 10 ani de la anteriorul ei material discografic.





















