Urmărește-ne în Social Media

Grimus - Întuneric 2 feat. Ada Morar

Grimus și Ada Morar ne invită să-i acompaniem într-o călătorie introspectivă odată cu piesa "Întuneric 2". Este lansată împreună cu un videoclip disponibil în articol, te invităm să-l urmărești.

"<<Întuneric 2>> a pornit din nevoia de a concretiza starea de incertitudine cu care ascultătorii rămân după ce ascultă piesa <<Întuneric>> de pe albumul <<Abandonic>>. Vine să închidă distanțele și îndepărtările într-un cerc perfect. Colaborarea cu Ada Morar, un artist cu o sensibilitate ieșită din comun, poate fi considerată centrul acestui cerc.

Piesa are și un mesaj pentru scindarea din societate pe care o trăim - din întuneric putem ieși doar împreună, pentru că partea întunecată a lunii de pe cerul de azi nu e nimic altceva decât partea luminată a lunii de pe cerul de mâine", a transmis Vali Rauca (Grimus).

Grimus este una dintre trupele reprezentative ale mișcării alternative din România, având o activitate de aproape 20 de ani. Cu cinci albume de studio lansate, inclusiv cel mai recent, "Abandonic" (2022), și un parcurs remarcabil, deschizând concerte pentru nume mari internaționale precum Queen, Red Hot Chili Peppers, Placebo, Kasabian și Moby, formația din Cluj s-a impus ca un punct de referință în scena muzicală locală.

Pe lângă concertele din România, Grimus și-a dus muzica energică și profundă pe scene internaționale, cântând în țări precum Marea Britanie, India, Țările de Jos, Bulgaria, Serbia, Polonia, Cehia și Moldova. Cu fiecare concert, Grimus reușește să captiveze publicul printr-o prestație sinceră, elegantă și vibrantă, reflectând energia și diversitatea compozițiilor lor, care variază de la momente antrenante și dinamice la piese profunde și pline de semnificație.

Ada Morar este cântăreață și compozitoare, remarcându-se printr-o abordare muzicală intimă și personală, ce aduce în prim plan teme precum introspecția, vulnerabilitatea și căutarea de sine. Muzica a devenit parte din viața ei încă de la o vârstă fragedă, devenind rapid forma ei de evadare și exprimare. Găsind inspirație în viața de zi cu zi, în natură și în conexiunea umană, își lasă muzica să curgă instinctiv, mergând oriunde vocea decide să o ducă. Continuă să exploreze diferite stiluri și sonorități, deoarece nu se simte ancorată într-un gen anume.

Artista a lansat în septembrie 2023 EP-ul "DOI NIT", compus din cinci melodii. Discografia Adei este completată de single-uri ca "Mama", "Dorule", "Lelei" sau "Flori de Măr".

Comentarii

Concerte & turnee

Festivalul VINO revine în iulie 2026, cu byron și The Mono Jacks în lineup; Afla detalii

VINO, festivalul cu intrare liberă de la Sibiu, revine în 2026. Cea de-a șasea ediție va avea loc în perioada 2 - 5 iulie, într-o nouă locație, în Parcul Sub Arini, din zona Stadionului Municipal. The Mono Jacks și byron sunt în lineup, alături de alți artiști din zona alternative.

Publicat

pe

Concert byron la Sala Radio pe 9 noiembrie 2024 │ FOTO: Alex Vlad Covaci / InfoMusic.ro

"Nu facem teasing. Doar începem cu ce contează!", spun organizatorii festivalului VINO, odată cu dezvăluirea primilor artiști din lineup-ul ediției din 2026. Primul val de confirmări include nume precum Grimus, Nidal, byron și The Mono Jacks, mulți alți artiști urmând a fi anunțați. Anul acesta, festivalul se mută din primăvară în plină vară, VINO 2026 urmând să aibă loc în perioada 2 - 5 iulie.

Line-up oficial la VINO 2026:

  • Byron
  • The Mono Jacks
  • Nuanțe
  • Grimus
  • Snails
  • Helda
  • Nidal
  • Bob Ramanka
  • + MORE TBA

"Mai avem artiști și DJ de anunțat. Mai avem surprize. Iar vara acesta ne vedem într-un loc nou:  Parcul Sub Arini – zona Stadion", au anunțat organizatorii.

Despre festivalul VINO Music & Street Food Festival

VINO – Music & Street Food Festival este un eveniment organizat de Asociația Grey Projects și Asociația Sibiul de Odinioară și cofinanțat de Primăria Municipiului Sibiu prin Agenda Culturală. Festivalul nu înseamnă doar muzică live, ci și o experiență culinară completă, la edițiile anterioare participând zeci de food truck-uri.

Gândit pentru întreaga familie, copiii au parte și ei de un mini-festival. Astfel, pentru cei mici, organizatorii pregătesc o zonă specială, unde distracția este garantată. Copiii au parte de ateliere de creație, tobogane gonflabile și jocuri interactive.

La ediția de anul trecut a festivalului au urcat pe scenă COJO, Cabron, Bitză, Eva Timush, K-Lu, Brugner și Enășescu. Evenimentul avea loc atunci în luna mai, în Parcul Tineretului din Sibiu, intrarea fiind liberă.

Citește în continuare

Concerte & turnee

Grimus și Bob Ramanka sunt invitații speciali ai concertului om la lună de la Arenele Romane

Show-ul om la lună de la Arenele Romane din vara acestui an se conturează frumos, cu Grimus și Bob Ramanka confirmați ca invitați pe scenă. Mai multe detalii și informații despre bilete găsești în articol.

Publicat

pe

Grimus / Bob Ramanka
Grimus / Bob Ramanka │ FOTO: capturi YouTube

La aproape șapte ani distanță de la primul concert full band, pe 3 iulie 2026, la Arenele Romane din București, om la lună promite să pună în scenă un show complet, cel mai mare și mai important din existența sa de până acum, intitulat "NOI, VOI, NOI TOȚI - NOI SUNTEM OM LA LUNĂ".

om la lună este una dintre cele mai importante prezențe ale scenei rock autohtone, extrem de iubită pentru mesajul autentic și încărcat de vulnerabilitate, dar și pentru sinceritatea fiecărei apariții. om la lună se bucură la momentul actual de o comunitate de fani devotați care îi urmează peste tot, transformând fiecare apariție într-o experiență memorabilă.

Doru Pușcașu, solist om la lună: "Acest concert este o etapă firească a evoluției noastre"

om la lună a gândit un eveniment care să celebreze dragostea pentru muzică și bucuria de a fi alături de ascultătorii săi:

"Am învățat că nu trebuie să așteptăm momente <<speciale>> pentru a celebra ceea ce iubim. Acest concert este o etapă firească a evoluției noastre. Ne dorim un spațiu în care să încapă toate cântecele și toți oamenii care ne-au fost alături. Singura rațiune a acestui eveniment este bucuria pură de a fi împreună: noi, voi, noi toți."

Grimus și Bob Ramanka completează experiența muzicală de la Arenele Romane

Cu o carieră impresionantă de peste 20 de ani, clujenii de la Grimus sunt o emblemă a rock-ului alternativ românesc. Cu șase albume la activ și un palmares care include deschiderea concertelor pentru legende precum Queen, Red Hot Chili Peppers sau Placebo, Grimus aduc la Arene un sound rafinat și energia debordantă a unei trupe cu rezonanță internațională.

Cu fiecare concert, Grimus reușește să captiveze publicul printr-o prestație sinceră, elegantă și vibrantă, reflectând energia și diversitatea compozițiilor lor, care variază de la momente antrenante și dinamice la piese profunde și pline de semnificație.

Bob Ramanka, alter ego-ul muzical al lui Bogdan Cotîrță Gruicin (Melting Dice, Muzicon), propune o fuziune fascinantă de electronică, trip-hop și spoken word. În așteptarea noului album "Imperfect" (ce urmează a fi lansat în 2026), proiectul său oferă o incursiune cinematică și minimalistă, unde sunetul și versul se contopesc organic.

Prețuri bilete concert om la lună la Arenele Romane

  • Biletele de acces sunt disponibile online, la prețul de 135 lei (presale) și 69 lei (reducere pentru elevi și studenți). Pentru mai multe detalii despre bilete și modalitatea de achiziționare, accesează agenda InfoMusic.
Citește în continuare