Urmărește-ne în Social Media

Gorillaz - Aries ft. Peter Hook & Georgia (Episode Three)

Gorillaz a lansat piesa "Aries", o colaborare cu Peter Hook & Georgia. Materialul este disponibil în articol.

Piesa "Aries" se regăsește pe materialul "Song Machine", o serie de piese și videoclipuri, denumite "episoade". Acestea vor fi lansate pe parcursul anului 2020 și fiecare episod va beneficia de invitați surpriză. Pentru melodia în discuție, Gorillaz a colaborat cu basistul Peter Hook (membru al fostelor trupe Joy Division și New Order) și cu muziciana Georgia (la tobe).

Videoclipul este regizat de Jamie Hewlett, co-fondatorul trupei, și îi prezintă pe Murdoc, 2D, Noodle și Russel plimbându-se cu motorul și mașina. La finalul clipului, 2D poartă o bandană pe post de mască facială și transmite un mesaj:

"Asigură-te că stai în casă. Ai grijă. Ah, da, și spală-te pe mâini."

Proiectul "Song Machine" a debutat pe 30 ianuarie cu piesa "Momentary Bliss" ft. slowthai & Slaves și a continuat cu "Désolé" ft. Fatoumata Diawara, lansată pe 27 februarie.

Jamie Hewlett și Damon Albarn, solistul Blur, au pus bazele proiectului Gorillaz în 1998, albumul de debut lansat în 2001 fiind recompensat cu o intrare în Cartea Recordurilor pentru cel mai mare succes atins vreodată de o formație virtuală. Trupa are în discografie șase albume, fiind distinsă cu un premiu Grammy, două MTV Video Music Awards, un premiu NME și 3 trofee MTV Europe Music Awards.

Comentarii