Urmărește-ne în Social Media

Good Charlotte - War

Good Charlotte continuă să lanseze single-uri de pe albumul "Youth Authority" de anul trecut. Cel mai nou astfel de release este "War", care primeşte un videoclip încărcat de mesaj mai jos.

Judecând după titlul "War" ne-am fi aşteptat la povestea unui soldat plecat pe front, dar nu e vorba de aşa ceva. Vedem în schimb un băiat aflat în pragul adolescenţei, care nu se integrează. Nu îşi găseşte locul acasă, e neglijat de părinţi, dar îşi face cumva un prieten cu care are lucruri în comun. Destinele unor astfel de mici "misfits" se întâlnesc într-o sală de jocuri, în vreme ce în fundal răsună un chorus puternic.

Puştiul dicriminat şi împins de ceilalţi este salvat de protagonistul nostru care nu se poate integra. Este o poveste despre acceptare, apropiere dintre cei care se caută pe sine şi rebeliune într-o societate dezbinată.

Pe lângă vocea bună de ridicat stadioane în picioare a lui Joel Madden avem şi o chitară mixată excelent. Simţim ceva elemente de Linkin Park în această creaţie, iar tonalitatea de Blink 182 a fost un aspect prin care Good Charlotte s-a remarcat mereu în carieră. Ochiul ager al privitorului acestui videoclip o să observe că grupul cântă într-un subsol, locul unde pornesc toate marile companii şi formaţii.

Acest single se încadrează în zona pop-punk, unde trupa şi-a făcut un nume în ultimul deceniu. Albumul "Youth Authority" sosea în luna iulie a anului trecut. A inclus piese apreciate precum "40 oz. Dream" sau "Life Can't Get Much Better", dar şi "Life Changes". Good Charlotte pregăteşte un turneu european în această toamnă, începând cu Marea Britanie.

Comentarii