Urmărește-ne în Social Media

Golan - G House (live session)

GOLAN ne servește o porție de live session și ne trezește din amorțirea iernii. "G House" vine cu influențe noi, ce amintesc de DubFX.

Noua piesă "G House" este compusă de Alexandru Burcea și Mihai Ristea. A fost mixată de BirdNest și masterizată de Dragutescu. Pentru live session, Golan a lucrat cu Radu Nechita și Alex Burlac pe partea de producție, de editare ocupându-se Alexandru Burcea. Clipul a fost filmat la Grivița Studio.

"G House" este cea de-a doua piesă lansată de Golan în 2025, anterior prezentând publicului "The Beat Don’t Stop". Melodia beneficiază de un live session filmat tot la Grivița Studio.

Recunoscută pentru interpretările live de excepție, Golan este cea mai de succes trupă electro din România. Pe lângă lansarea unor piese electro antemice, Golan a susținut peste 100 de live-performance-uri anual și, de-a lungul timpului, a participat alături de Parov Stelar în cadrul turneului lor european, în plus față de participarea la festivaluri precum Sziget Festival, Frequency Festival, Europa Vox, Releaste Atena, Electric Castle, Untold, Eurosonic, BUSH și multe altele. De asemenea, Golan a susținut concertele Golan Symphonic la Arenele Romane.

Comentarii

Concerte & turnee

Golan lansează albumul "V" printr-o trilogie de concerte în București - PROGRAM

După patru ani de pauză în formula live band, Golan revine pe scenă cu un nou album, "V", și un concept inedit de lansare. În luna octombrie, trupa va susține trei concerte diferite în trei dintre cele mai importante cluburi din București, înainte de a porni într-un turneu național.

Publicat

pe

Golan la Fratelli Studios pe 7 septembrie 2023 │ FOTO: Alex Vlad Covaci / InfoMusic.ro

Golan marchează revenirea la formula live care a consacrat proiectul și anunță lansarea noului album "V", disponibil atât în format digital, cât și pe vinil. Materialul discografic va fi prezentat printr-un concept special, construit în jurul culturii de club din București.

După patru ani în care membrii formației s-au concentrat pe proiectul Golan Hybrid, orientat exclusiv către dancefloor și muzica electronică, noul album reunește influențele acumulate de-a lungul întregii cariere. "V" îmbină energia instrumentelor live cu direcția electronică dezvoltată în ultimii ani și marchează începutul unui nou capitol pentru trupă.

În locul unui concert clasic de lansare, Golan propune o mini-rezidență în Capitală, cu trei spectacole concepute special pentru identitatea fiecărui club.

Programul concertelor Golan în București

Potrivit organizatorilor, seria celor trei concerte reprezintă o premieră pentru scena locală, fiecare spectacol fiind construit de la zero pentru spațiul în care are loc.

Albumul "V" vine după o perioadă de transformare artistică pentru Golan. După concerte de amploare precum Golan Symphonic, care au adunat peste 15.000 de spectatori, și apariții pe scenele unor festivaluri precum Electric Castle și Summer Well, trupa a ales să exploreze noi direcții muzicale și să își redefinească identitatea. Procesul de creație al noului album și pregătirea turneului au fost documentate într-un film care va fi lansat în perioada următoare. După debutul din București, turneul național va continua în Cluj-Napoca, Iași, Timișoara și Brașov, datele concertelor urmând să fie anunțate în curând.

Prețuri bilete concerte Golan în București

  • Biletele de acces sunt disponibile online, la prețul de 100 lei (earlybird) sau 200 lei (abonament valabil pentru toate cele trei evenimente).
Citește în continuare