Urmărește-ne în Social Media

Gojira & Planet H feat. Alan & Kepa - Bang Bang

Un cutremur de magnitudinea ”Bang Bang” a zguduit tencuiala ascultătorilor de muzică cu bași. Seismul s-a produs în urma colaborării dintre Gojira & Planet H cu ALAN & KEPA, iar potrivit clipului lansat de cei 4 artiști, putem observa că undele au adus-o chiar pe Andreea Antonescu alături de ei.

”Este o piesă sensibilă, de dragoste, o piesă în care am încercat să intrăm în spiritul sărbătoruilor și am vrut să ne bucurăm de tot ceea ce este frumos în viață!”, a declarat cu ironie Gojira.

”Sunt mulțumit de cum a ieșit această piesă. La filmări ne-a distrat și am băut apă”, a completat, în același spirit, Planet H.

Clipul este regizat de Gojira și Sega (Frategrafia), piesa este produsă de Planet H, iar versurile au fost scrise în condei de către ALAN & KEPA.

Gojira este unul dintre cei mai cunoscuți DJi și producători români, până în ziua de azi fiind singurul care are doua remix-uri oficiale pentru 2 piese internaționale de succes, mai exact “Paradise Circus” – Massive Attack si “She’s a maniac” – Hall & Oates, celebrul cântec dinFlashdance. A colaborat de-a lungul timpului cu artiști locali precum Delia, Grasu XXL, Doc, Deliric, Partizan, Kazi Ploae și a apărut pe aceleasi scene cu Faithless, Prodigy și Pendulum.

Comentarii