Urmărește-ne în Social Media

Gojira - Low Lands

Gojira a lansat videoclipul noului single ”Low Lands”. Piesa este extrasă de pe ultimul album al formației, ”Magma”.

Gojira continuă promovarea albumului ”Magma” cu un videoclip nou, filmat pentru piesa ”Low Lands”. Melodia are o semnificație aparte pentru frații Duplantier, versurile făcând trimitere către casa în care au copilărit și a luat ființă trupa Gojira. 

”Am lansat un videoclip nou pentru piesa ”Low Lands”. E un clip intim și poetic regizat de dragul nostru văr și prieten Alain Duplantier. Unul dintre ”personajele” prezentate în acest vizual este Gayeres, casa în care eu și Mario am locuit când eram copii. Aici am cântat primele noastre piese, aici am înființat Gojira și aici au fost înregistrate majoritatea albumelor noastre. Sora noastră, Gabrielle, a contribuit și ea la realizarea acestui clip. Vrem să mulțumim tuturor oamenilor minunați care au lucrat din greu pentru ca acest clip sa fie realizat și tuturor fanilor care ne-au susținut cu atât de multă pasiune și respect. Sperăm să vă placă această călătorie la fel de mult ca și nouă”, a transmis Joe Duplantier.

Albumul ”Magma” a fost lansat pe 17 iunie. Piesele de pe noul disc au un sound diferit de lansările anterioare ale formației, în compunerea lor, frații Duplantier canalizând tristețea resimțită după moartea mamei lor.

Comentarii