Urmărește-ne în Social Media

Gabriel Cotabiță - Rdk-te și fugi (feat. JerryCo)

Gabriel Cotabiță și rapperul JerryCo au lansat împreună piesa ”Rdk-te și fugi”, prin care militează împotriva violenței asupra femeilor. Pentru ilustrarea mesajului în videoclip, cei doi au colaborat cu femei din sfera publică: Andreea Marin, Teo Trandafir, Stela Popescu, Monica Anghel, Andreea Antonescu.

"RDK-te și fugi" nu este doar noul single al lui Gabriel Cotabiță și JerryCo, ci și imnul unei campanii inițiate de Roton și susținute de Poliția Română și Asociația Necuvinte, obiectivul principal fiind creșterea conștientizării publice asupra problemei violenței, ale cărei efecte tind să fie banalizate, mai ales din cauza expunerii media de zi cu zi.

În ultimii ani, peste 16.000 de cazuri de violență asupra femeilor au fost raportate către stat, însă cifra neagră, adevărul nespus, are o proporție mult mai mare.

România a semnat anul trecut convenţia CoE privind prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor și a violenței domestice, însă pentru implementarea eficientă a principiilor actului, acestea din urmă trebuie promovate constant în spațiul public.

Gabriel Cotabiță și JerryCo sunt artiștii care contribuie activ la creștererea conștientizării acestei probleme sociale, încurajând femeile să lupte pentru o viață decentă și liniștită.

Mulțumim pentru susținere: Andreea Marin, Teo Trandafir, Stela Popescu, Monica Anghel, Roxana Iliescu, Anca Turcasiu, Anca Sigartau, Monica Davidescu, Rucsy, Cristina Marinescu, Catalina (Lee Heart/ Radio Killer), Amna, Beatrice, Anca Sigartau, Irina Condureanu, Andreea Antonescu, Eliza Panait, Doina Melinte, Thea Hainovitz, Anca Georgescu, precum și Angelic Studio pentru makeup și hairstyle.

Comentarii