Urmărește-ne în Social Media

FreeStay feat. Mahia Beldo - Trebuia să fii tu

FreeStay întâmpină toamna cu o piesă nostalgică, intitulată "Trebuia să fii tu". Melodia marchează prima colaborare a formației cu Mahia Beldo.

Single-ul ”Trebuia să fii tu” este compus de Mahia Beldo, cel cu care băieții de la FreeStay lansează primul lor featuring. Videoclipul melodiei ilustrează două lumi paralele, ce au ca punct comun iubirea. Acesta a fost filmat pe parcursul a 24 de ore în București, fiind regizat de către Richard & Claudiu Stan.

"Trebuia sa fii tu" este o piesă sinceră, personală și cu o poveste melancolică. Single-ul dă startul pieselor cu mesaje serioase, balade lirice și sentimentale. Aceasta va fi și una dintre direcțiile trupei: dragostea - trăită, povestită, cântată.

Odată cu anunțarea lansarii noului single, trupa a inițiat pe pagina de Facebook o campanie inedită, în care fiecare dintre componenții FreeStay face parte dintr-o altă trupă, alături de hashtag-ul #trebuiasafiitu. De asemenea, membrii formației vor lansa un concurs, în care fiecare participant trebuie să aleagă secvența lui preferată din videoclip (minutul) și să eticheteze persoana la care se gândește.

Pe 3 septembrie, trupa FreeStay va participa la cea de-a patra ediție a Media Music Awards, ce se va desfășura la Sibiu.

Comentarii