Urmărește-ne în Social Media

Francesca Belmonte - Are You

Cu o săptămână înaintea concertului programat la București, în Club Control, Francesca Belmonte lansează videoclipul celui de-al doilea single extras de pe albumul "Anima" - "Are You".

"Anima" va avea lansarea oficiala pe 1 iunie via False Idols, label-ul lui Tricky, si cuprinde 15 piese produse de acesta. Pe lângă noile compoziții, pe care publicul va avea ocazia să le asculte în avanpremieră pe 21 mai, cei prezenți la concert vor mai auzi "Nicotine Love", "Nothing's Changed" și o serie de alte track-uri binecunoscute, la care cei doi artiști au lucrat în ultimii ani.

Biletele la concertul Francesca Belmonte din Club Control costă 50 de lei și sunt disponibile online pe Eventbook.ro, la Librăriile Kyralina, Anthony Frost și la Club Control.

Născută în Londra, dintr-o mamă irlandeză și un tată italian, Francesca a crescut în Irlanda, înconjurată de muzică. Scrie poezie de la vârsta de nouă ani, iar aproape întreaga adolescență și-a petrecut-o ascultând Billie Holliday și Nina Simone, cu care împărtășește aceeași zi de naștere - 21 februarie. "Credeam că știu muzică până l-am întâlnit pe Tricky", declara artista într-un interviu despre Adrian Thaws, alături de care a compus și a interpretat o parte dintre piesele incluse pe cele mai recente două albume ale acestuia - "False Idols" și "Mixed Race".

"Of all the artists I've ever worked with this is the best collaboration, as soon as people hear this album they'll understand why I say this." - Tricky

Tracklist "Anima" - Francesca Belmonte:

  1. Intro
  2. Hiding In The Rushes
  3. Stole
  4. Keep Moving
  5. Walk With You
  6. Lying On The Moon
  7. Joker
  8. Strange Beat
  9. Brothers & Sisters
  10. Come Take
  11. Daisy
  12. Driving
  13. Fast
  14. Your Sons
  15. Are You
Comentarii