Urmărește-ne în Social Media

florianrus - Fă-mă, fă-mă

florianrus dă start verii cu "Fă-mă, fă-mă", o piesă caldă și relaxată, acompaniată de un videoclip filmat la malul mării. Este disponibil de vizionat în articol.

"Fă-mă, fă-mă" vorbește despre acel impuls pe care îl poate aduce o persoană specială, capabilă să schimbe complet atmosfera din jur și să transforme un decor obișnuit într-un spațiu luminos, liber și plin de viață. Melodia păstrează sensibilitatea specifică lui florianrus, dar vine cu o stare mai solară, potrivită pentru perioada în care zilele devin mai lungi, iar muzica începe să sune tot mai mult ca o invitație la vacanță.

Partitura muzicală susține această direcție printr-o producție accesibilă și aerisită, cu un refren memorabil și o atmosferă care poate funcționa la fel de bine în playlisturile de vară, pe radio sau pe platformele de streaming. Compoziția păstrează zona pop în care florianrus și-a conturat identitatea artistică, cu accent pe melodie, emoție și versuri sensibile.

"Uneori ai nevoie de un impuls să simți că trăiești cu adevărat. Cineva să te prindă de mână și să te tragă din rutină. În cazul piesei <<Fă-mă, fă-mă>>, decorul obișnuit gri e înlocuit de o plajă, un cer senin, o mare albastră și o ea care știe să aducă toate astea oriunde", a declarat florianrus.

florianrus este unul dintre cei mai apreciați artiști și compozitori din România. În 2019, a lansat împreună cu Mira piesa care a avut cele mai multe difuzări la radio din acel an, cu 10 săptămâni de #1 - "Străzile din București". Artistul a avut și alte colaborări de succes cu numeroase artiste apreciate în spațiul românesc: AMI, Nicole Cherry, Ioana Ignat, JO și EMAA. Piesele artistului sunt primite cu mare interes atât de fani, cât și de industria muzicală din România: "Pură ficțiune", Partea mea de vină", "Dacă m-ai iubit cândva" (feat. JO) sau "Până îmbătrânim" (feat. Olivia Addams) au ocupat locuri fruntașe în topurile radio.

Comentarii

Concerte & turnee

Lista artiștilor confirmați la Nibiru, inclusiv la noile evenimente Rock Days și Stardust

Noi artiști au completat lineup-urile festivalurilor Retrograde, Galaxia și Nebula X. Pe lângă acestea, Nibiru va găzdui alte două evenimente: Rock Days și Stardust. Află detalii și descoperă artiștii confirmați în livestream-ul susținut de Selly pe 16 aprilie.

Publicat

pe

Nibiru Universe
Nibiru Universe │ FOTO: Captură Facebook

Fanii stilurilor pop, R&B, latino, EDM, techno, house, rock și, desigur, ai curentului nostalgia, au motive de bucurie. Trei dintre festivalurile de la Nibiru au noi nume în lineup, fiind anunțate și alte două evenimente - Rock Days și Stardust. La Rock Days, publicul va putea asculta legende ale muzicii rock românești, precum și artiști din noua generație, iar Stardust va aduce hituri și vibe-uri retro din afara țării.

 Noii artiști confirmați la festivalurile Nibiru

Retrograde Festival sau Festivalul Nostalgiei (28 - 30 august) - aici se vor auzi hiturile care au dominat MTV-ul, piesele pe care le știi pe de rost de 20 de ani, energia unei ere de aur a muzicii. Primii artiști confirmați au fost Timbaland, Busta Rhymes și Fat Joe.

Noile confirmări:

  • Eve
  • Ja Rule
  • Keri Hilson

Galaxia Festival (17 - 19 iulie) - un festival cu ritmuri latino, energie tropicală și nopți fierbinți pe malul Mării Negre. Primii artiști confirmați au fost Ozuna, Hugel și Nicky Jam.

Noile confirmări:

  • Clean Bandit
  • DJ Astro
  • DJ Faby
  • INNA

Nebula X Festival (24 - 26 iulie) - cel mai mare festival de muzică electronică de pe litoralul românesc. NEBULA X aduce EDM, techno și house la un nivel care rivalizează cu Ibiza și Mykonos.

Noile confirmări:

  • Mahony
  • Marco Corola
  • The Martinez Brothers

K-Pop Days (1 - 2 august) - două zile dedicate muzicii și culturii K-Pop, pentru prima dată la această scară în România. De la concerte live la experiențe imersive, Nibiru devine epicentrul comunității K-Pop din România. Un eveniment creat de fani, pentru fani.

Noile confirmări:

  • Nicio confirmare momentan.

Noi evenimente anunțate la Nibiru

Rock Days (7 - 8 august): Festivalul aduce la NIBIRU Arena două zile de rock românesc în toate formele lui: de la legende la nume care dau tonul generației noi. Un festival pentru cei care vor refrene pe care le știi pe de rost și energia unui public care cântă împreună de la primul acord.

Artiștii confirmați (în ordine alfabetică):

  • Bosquito
  • byron
  • Direcția 5
  • HVNDS
  • Irina Rimes
  • Iris
  • Jurjak
  • Killa Fonic
  • Lupii lui Calancea
  • Phoenix
  • Robin and The Backstabbers
  • Subcarpați
  • The Mono Jacks
  • The Motans
  • Vama
  • Vița de Vie
  • Zdob și Zdub

Stardust (15 august): Evenimentul aduce la NIBIRU Arena o noapte plină de hituri legendare și vibe-uri retro care au definit generații. De la eurodance la pop iconic, este o călătorie muzicală înapoi în timp, cu piese pe care le știi deja pe de rost.

Artiștii confirmați (în ordine alfabetică):

  • ATC
  • Corona
  • Eric Martin of Technotronic
  • Garcia
  • Haddaway
  • Mad Stuntman
  • Nana

Cine cântă pe Promenada Nibiru (acces gratuit)

Pe lângă aceste confirmări, Selly a dezvăluit în cadrul livestream-ului său și ce concerte vor avea loc pe promenada Nibiru, unde accesul este gratuit. De pe 16 iulie până pe 30 august vor cânta zilnic, pe Nibiru Center Stage, cei mai populari artiști din România. Lista îi include pe:

  • Inna, Smiley, Delia, Irina Rimes, Holy Molly, The Motans, Theo Rose, Antonia, Carla's Dreams, Alina Eremia, Florian Rus, EMAA, Rareș, Mario, Alex Velea, Ami, Andrei Bănuță, Minelli, Vescan, Puya, Lazy Ed.
Citește în continuare

Concerte & turnee

Programul concertelor la Serbările Zăpezii 2026 de la Durău

Serbările Zăpezii de la Durău Park ajung anul acesta la cea de-a V-a ediție. Timp de 10 zile, în perioada 13 - 22 februarie 2026, activitățile de pe pârtie vor fi însoțite de spectacole live, cu intrare liberă. Randi, Ioana Ignat și Adda se numără printre artiștii confirmați. Vezi programul concertelor în articol.

Publicat

pe

Randi
Randi │ FOTO: Captură YouTube

Durău Park găzduiește în perioada 13 - 22 februarie 2026 cea de-a V-a ediție a Serbărilor Zăpezii, un eveniment care combină sporturile de iarnă cu muzica live și activitățile de vacanță pe pârtia din Masivul Ceahlău. Scena Serbărilor Zăpezii va găzdui concerte susținute de artiști cunoscuți, printre care Florian Rus, Randi și Ioana Ignat. Intrarea la evenimente va fi liberă. 

Programul concertelor la Serbările Zăpezii 2026 de la Durău:

  • 13 februarie: Florian Rus
  • 14 februarie: Viorica Macovei, Ansamblul Folcloric “ Codrii Neamţului “, Alesis Alina Romeo
  • 15 februarie: Randi, Los Anonimos
  • 20 februarie: ADDA
  • 21 februarie: Ioana Ignat, Edward Sanda
  • 22 februarie: Connect-R, Johny Romano, Los Anonimos

Atmosfera zilnică: va fi asigurată de Dj Ionuț Tofan și DJ Vlad.

Cupa Serbările Zăpezii Durău 2026

Între 14 și 15 februarie 2026 are loc Cupa "Serbările Zăpezii" Durău, competiție dedicată pasionaților de schi și snowboard. Concursurile se vor desfășura la Pârtia Durău Park, în Masivul Ceahlău, și includ probe de slalom uriaș (schi) și snowboard, pe categorii de vârstă: copii (fete/băieți) și adulți (femei/bărbați). Taxa de înscriere este de 100 de lei, înscrierile și plata realizându-se online, în limita locurilor disponibile.

Despre pârtia de schi de la Durău Park

Pârtia Durău este ideală pentru săniuș și schi, atât pentru începători cât și pentru avansați. Situată la poalele muntelui Ceahlău, la o altitudine de 800 m, pârtia are o lungime de 406 m.

Sistemul de teleschi a fost modernizat în decembrie 2018, având un teleschi cu crose duble, cu o capacitate de transport de 1200 de persoane/oră și un teleschi pentru începători.

VIDEO: Cum a fost la ediția a IV-a Serbările Zăpezii

Citește în continuare