Urmărește-ne în Social Media

Florian Rus - Dulce greșeală

Florian Rus lansează "Dulce Greșeală", prima piesă de pe noul EP al artistului. Versurile piesei vorbesc despre o poveste pe care mulți dintre noi am trăit-o la un moment dat, o relație în care am oferit totul cu riscul de a investi timp și sentimente într-o frumoasă iluzie.

""Dulce greșeală", prima piesă de pe EP-ul "Flacăra mea geamănă", vorbește despre începutul unei pasiuni arzătoare. Descrie ce simți atunci când știi că e periculos ce se întâmplă dar îți place prea mult să te poți opri", ne spune Florian Rus

Piesa a fost compusă de Florian Rus, alături de Bogdan Tudor și Costel Dominteanu, producția finală fiind realizată de către Costel Dominteanu, producătorul piesei "Llamame" sau "Una Favela".

Florian Rus este unul din cei mai căutați songwriteri din România. În 2019, a lansat împreună cu Mira piesa care a avut cele mai multe difuzări la radio din acel an cu 10 săptămâni de locul întâi – "Străzile din București". La sfârșitul anului 2021, Florian lansa alături de JO piesa "Dacă m-ai iubit cândva", care s-a bucurat de sprijinul celor mai mari radiouri din țară, încă de la lansare. Recent, noul single "Partea mea de vină" se bucură de un real succes, fiind prezent în toate playlist-urile radiourilor și în Top 10 Weekly Radio Charts Media Forest săptămâni la rând.

Comentarii