Florence + The Machine: King
Florence + The Machine a lansat pe 23 februarie prima piesă din anul 2022. Se numește "King", fix numele care apăruse pe cărțile de joc postate de solista Florence Welch pe Twitter și Instagram. Vedem și un videoclip asociat acestui single, în care artista se manifestă ca un Succubus în fața unui bărbat tulburat.
Vocea lui Florence Welch ne aduce fiori și ne îngheață sângele în vene, iar solista apare ca un spectru ce răpește diferiți bărbați și le fură mințile altora. Muziciana îmbrățișează o imagine de "Văduvă neagră" și urcă pe scări într-o clădire dezolată, ducând un suflet tulburat spre nicăieri. Judecând după versuri, "King" este despre puterea feminității, iar Florence cântă despre femeia care "nu este mamă, nu este mireasă, este rege".
Spre final de clip este însoțită de o armată de dansatoare, care se dezlănțuie simultan cu vocaliza sa pătrunzătoare și percuția animată. Pare un ritual de conjurare a spiritului feminității și țopăitul solistei în straie roz și roșii duce cu gândul la o "Scufiță Roșie" maturizată și devenită un duh al tot ceea ce înseamnă femeie. Totul se încheie exact cum a început, dar gâtul rupt de vampă se transformă în sărut.
Regia clipului îi aparține lui Autumn de Wilde, iar de coregrafiile complexe s-a ocupat Ryan Heffington.
Florence Welch începuse teaserele pentru single în primele zile ale săptămânii curente. Fanii au dedus din teasere că ni se pregătește chiar un album nou, succesorul lui "High As Hope" din iunie 2018. Iată și declarația artistei despre creația sa muzicală:
Ca un artist nu m-am gândit niciodată la genul meu prea mult. Pur și simplu mi-am desfășurat viața. Am fost la fel de bună ca bărbații și am coexistat cu ei și i-am egalat în orice ocazie. Dar acum, că mă gândesc la faptul că sunt o femeie în vârstă de 30 și ceva de ani și la viitor... deodată simt o dezintegrare a identității mele și a dorințelor mele. Simt că pentru a fi un artist, dar și a vrea o familie nu ar fi așa ușor pentru mine, cum este pentru echivalenții mei masculini.
M-am modelat exclusiv după performeri masculini și pentru prima dată am simțit că un zid a fost doborât între mine și idolii mei, pentru că trebuie să iau decizii pe care ei nu le-au luat.
Ultima mostră de muzică nouă lansată de Florence + The Machine a fost în 2021, piesă "Call Me Cruella" de pe coloana sonoră a filmului Disney "Cruella".
Concerte & turnee
Bucureștiul intră în ritmul Sziget 2026 cu un Warm-Up Party la J'ai Bistrot
Pe 9 iulie, atmosfera Sziget Festival ajunge la București prin Sziget Warm-Up Party, care transformă pentru o seară J'ai Bistrot într-o extensie a Insulei Libertății. Cu muzică din lineup-ul oficial al festivalului, concursuri și surprize pentru participanți, Party-ul aduce mai aproape atmosfera Sziget. Accesul la eveniment este gratuit.

Trei DJ, trei canale și un singur line-up: Sziget 2026. Andreea Veder, Delia Teși și Dorina Constantin vor aduce pe fiecare frecvență o selecție diferită de artiști care vor urca în această vară pe scenele festivalului, iar participanții vor putea schimba oricând playlistul printr-o simplă apăsare de buton.
Pe parcursul evenimentului vor avea loc surprize și concursuri speciale prin care participanții pot câștiga abonamente și bilete la Sziget 2026, transformând seara într-o avanpremieră a experienței care îi așteaptă între 11 și 15 august pe Insula Libertății.
Programul complet al ediției Sziget 2026
Sziget 2026 aduce pe Main Stage nume de prim plan din mai multe genuri muzicale:
- Twenty One Pilots,
- Florence + the Machine,
- Lewis Capaldi,
- Sombr,
- Bring Me the Horizon,
- Zara Larsson.
Alături de ei, un lineup consistent cu artiști din zona electronică și alternativă:
- Peggy Gou,
- Underworld (prima apariție la festival după peste 20 de ani),
- Richie Hawtin,
- Dom Dolla,
- Boys Noize,
- Sub Focus,
- Soulwax,
- Wolf Alice,
- Tash Sultana,
- Charlotte Cardin,
- Loyle Carner,
- Chet Faker,
- Biffy Clyro,
- Ashnikko,
- WhoMadeWho și mulți alții.
Fundația Sziget SZociety: sprijin pentru sănătatea mintală a tinerilor
Organizatorii au anunțat și lansarea Fundației Sziget SZociety, o inițiativă dedicată sprijinirii organizațiilor și comunităților care lucrează cu tinerii care se confruntă cu probleme de sănătate mintală. În cadrul programului, premiile SZuper SZociety vor fi decernate în acest an pe Main Stage-ul festivalului.
Districte noi și un layout fresh
În nordul insulei, Wonderland va reuni Magic Mirror, Lightstage și Art Garden, iar dropYard devine un district dedicat culturii hip-hop și rap. Alături, Delta District formează un triunghi al muzicii electronice împreună cu Yettel Colosseum, BOLT Night Stage și Arzenál x Turbina Der Klub.
Jardin des Arts și Le Grand Theatre: circ contemporan, dans și performance
În 2026, Sziget își consolidează programul artistic prin Jardin des Arts, un district complex care reunește circ contemporan, dans, experiențe audiovizuale și spectacole interdisciplinare. Noul spațiu de mari dimensiuni, Le Grand Theatre, va găzdui producții pentru peste 1.500 de spectatori în fiecare seară. Printre numele confirmate se numără compania franceză Collective XY cu spectacolul Möbius, compania olandeză Club Guy & Roni, Australasian Dance Collective și coproducția HIIIT și Boris Acket – Bad Nature.
Despre Sziget
Lansat în 1993, Sziget Festival s-a transformat dintr-un eveniment studențesc local într-unul dintre cele mai importante festivaluri din Europa, găzduind de-a lungul timpului artiști precum Prince, David Bowie, Radiohead, Arctic Monkeys, Billie Eilish, Charli XCX, Foo Fighters și Stromae.
Concerte & turnee
Faithless, Morcheeba și Goran Bregovic deschid festivalul Sziget 2026
Sziget Festival revine în 2026 cu o ediție extinsă. Programat între 11 și 15 august 2026, evenimentul va avea o zi suplimentară, Day Zero, pe 10 august, în care Faithless, Morcheeba și Goran Bregovic vor urca pe scenă.

Anunțul privind această zi suplimentară a fost făcut în cadrul unei conferințe de presă la Budapesta, unde organizatorii au prezentat principalele noutăți ale ediției 2026. Festivalul va avea anul acesta un program artistic extins și headlineri precum Twenty One Pilots, Florence + the Machine, Lewis Capaldi și Sombr.
Ediția 2026 vine cu vești bune și pe partea de costuri pentru festivalieri: băuturile vor fi vândute la prețurile de anul trecut până la ora 18:00 în fiecare zi, iar berea va fi oferită la prețurile din 2024 în același interval. Inițiativa Budget-Friendly continuă, cu opțiuni de masă accesibile la aproape fiecare stand de mâncare.
Day Zero: întoarcerea la spiritul original Sziget Festival
Day Zero marchează un nou capitol pentru festival, care își reafirmă valorile fondatoare – libertatea de expresie, deschiderea culturală și independența artistică. Pe 10 august, vizitatorii sunt invitați într-o călătorie nostalgică prin cei 33 de ani de istorie ai festivalului, cu artiști legendari din edițiile anterioare și prețuri ale biletelor care reflectă spiritul trecutului. Faithless, Morcheeba și Goran Bregović cu Wedding and Funeral Orchestra sunt confirmați pentru această zi specială.
Headlinerii ediției 2026: Twenty One Pilots, Florence + the Machine, Lewis Capaldi și Sombr
Programul muzical al ediției 11–15 august îi aduce la Budapesta pe Twenty One Pilots, Florence + the Machine, Lewis Capaldi și Sombr, alături de o gamă largă de artiști din zona electronică și alternativă:
- Peggy Gou, Underworld, Black Country, New Road, Richie Hawtin, Dom Dolla, Wolf Alice, Tash Sultana, Charlotte Cardin, Loyle Carner, Chet Faker, Boys Noize, Sub Focus, Soulwax și mulți alții.
Fundația Sziget SZociety: sprijin pentru sănătatea mintală a tinerilor
Organizatorii au anunțat și lansarea Fundației Sziget SZociety, o inițiativă dedicată sprijinirii organizațiilor și comunităților care lucrează cu tinerii care se confruntă cu probleme de sănătate mintală. În cadrul programului, premiile SZuper SZociety vor fi decernate în acest an pe Main Stage-ul festivalului.
Districte noi și un layout fresh
CEO-ul Sziget, Tamás Kádár, a anunțat schimbări importante în layout-ul festivalului. În nordul insulei, Wonderland va reuni Magic Mirror, Lightstage și Art Garden, iar dropYard devine un district dedicat culturii hip-hop și rap. Alături, Delta District formează un triunghi al muzicii electronice împreună cu Yettel Colosseum, BOLT Night Stage și Arzenál x Turbina Der Klub.
Jardin des Arts și Le Grand Theatre: circ contemporan, dans și performance
În 2026, Sziget își consolidează programul artistic prin Jardin des Arts, un district complex care reunește circ contemporan, dans, experiențe audiovizuale și spectacole interdisciplinare. Noul spațiu de mari dimensiuni, Le Grand Theatre, va găzdui producții pentru peste 1.500 de spectatori în fiecare seară. Printre numele confirmate se numără compania franceză Collective XY cu spectacolul Möbius, compania olandeză Club Guy & Roni, Australasian Dance Collective și coproducția HIIIT și Boris Acket – Bad Nature.
Sustenabilitate și camping
Sustenabilitatea rămâne o prioritate prin programul Green Sziget. Printre noutăți se numără un farmers' market cu produse locale de sezon, iar sistemul de garanție pentru corturi introdus în 2025 va continua, după ce a redus semnificativ numărul corturilor abandonate.
Camparea rămâne una dintre experiențele definitorii Sziget, vizitatorii având libertatea să își monteze corturile pe insulă. Pentru cei care caută mai mult confort, sunt disponibile și opțiuni de cazare upgradate și campinguri cu facilități extinse.
Informații utile pentru fanii din România
- Perioadă: 10 - 15 august 2026 (Day Zero pe 10 august cu Faithless, Morcheeba și Goran Bregovic)
- Locație: Óbudai-sziget (Insula Óbuda), Budapesta, Ungaria
- Cum ajungi din România: Budapesta este accesibilă din toate orașele mari din România prin avion (zboruri directe din București, Cluj-Napoca, Timișoara, Iași și alte orașe), tren sau cu mașina.
Prețurile biletelor la Sziget Festival 2026:
- Full Festival Pass - 379 euro + 25 euro handling fee
- VIP Full Festival Pass - 599 euro + 39 euro handling fee
- 21& Under Full Pass - 309 euro + 20 euro handling fee
- 3 Day Passes - 269 euro + 17 euro handling fee
- 1 Day Ticket - 99 euro + 6 euro handling fee
- Day 0 Ticket - 59 euro + 4 euro handling fee
Despre Sziget
Lansat în 1993, Sziget Festival s-a transformat dintr-un eveniment studențesc local într-unul dintre cele mai importante festivaluri din Europa, găzduind de-a lungul timpului artiști iconici precum Prince, David Bowie, Radiohead, Arctic Monkeys, Billie Eilish, Charli XCX, Foo Fighters și Stromae.
Dincolo de muzică, Sziget oferă instalații artistice de mari dimensiuni, spectacole de circ și teatru, dans contemporan, ateliere și performance-uri care țin insula vie zi și noapte. În fiecare august, Insula Libertății îi reunește pe Szitizens din întreaga lume într-o sărbătoare a creativității, diversității și libertății.
Muzică și film
"Mireasa!" are premiera în cinema pe 4 martie - TRAILER
Regizoarea Maggie Gyllenhaal, alături de actrița nominalizată la Oscar, Jessie Buckley, și câștigătorul premiului Oscar, Christian Bale, prezintă aventura epică "Mireasa!" / "The Bride!" din 4 martie în cinematografele din toată țara. Filmul este o abordare îndrăzneață, emblematică și emoționantă a uneia dintre cele mai cunoscute povești fantastice.

Acțiunea se desfășoară în anii 1930, când "Frank" (Christian Bale) se simte extrem de singur și îi cere unui doctor briliant să îi creeze o parteneră. Împreună, aceștia readuc la viață o tânără superbă care fusese ucisă și astfel "Mireasa!" ia naștere. Ce urmează este dincolo de imaginația oricui: Crimă! Posesie! Mișcare socială radicală! O idilă criminală!
"Ida este un personaj pe jumătate adormit, pe jumătate mort, suportând tot felul de lucruri îngrozitoare. Și apoi nu mai face asta. Ea spune adevărul absolut într-un mod foarte periculos care îi aduce moartea. Și aceasta este persoana care apoi se întoarce ca Mireasa şi spune lucrurilor pe nume. S-a născut din morți, este un monstru şi este super puternică. Adevărul ei este susținut de toate acestea. Și aşa începe o mișcare. Ea devine - nu știu dacă vigilent este cuvântul potrivit — dar devine ca un adevăr radical. Și asta e periculos", spune regizoarea și scenarista Maggie Gyllenhaal, explicând astfel cum a construit scenariul și o povestea originală a acestui personaj iconic.
Filmul "Mireasa!" îi are în rolurile principale pe Jessie Buckley, Christian Bale, Peter Sarsgaard, Jake Gyllenhaal și Penélope Cruz. Maggie Gyllenhaal regizează după propriul scenariu și produce filmul alături de Emma Tillinger Koskoff, Talia Kleinhendler și Osnat Handelsman Keren. Producătorii executivi sunt Carla Raij, David Webb și Courtney Kivowitz.
Echipa din spatele camerelor de filmat este compusă din directorul de imagine Lawrence Sher, designerul de producție Karen Murphy, editorului Dylan Tichenor, coordonatorului muzical Randall Poster, compozitorului Hildur Gudnadóttir și designerului de costume Sandy Powell.
Un film produs de Warner Bros. Pictures și distribuit de Vertical Entertainment, "Mireasa!" are premiera pe marile ecrane din țară și în IMAX din 4 martie. Piesa pe care o puteți asculta în trailer a fost compusă de Florence + The Machine și se numește "Everybody Scream".






















