Urmărește-ne în Social Media

Florence + The Machine - Heaven Is Here

Florence + The Machine tocmai a lansat un nou single de pe viitorul album, iar "Heaven Is Here" pare a continua povestea începută în precedentul single. Videoclipul e în aceeaşi cheie, cu Florence Welch dezlănţuită alături de o trupă de amazoane care dansează parcă posedate de un spirit.

"Heaven Is Here" nu e o piesă propriu-zisă, ci pare mai degrabă o colecţie de onomatopee, incantaţii, bătăi de tobă şi şi-ar găsi locul ca intermezzo între track-urile de pe albumul cel nou sau poate chiar ca un intro. Aidoma ultimului clip al trupei, "King" şi acesta este regizat de către Autumn de Wilde. Până să apară aceste piese Florence + The Machine ne oferise doar o singură melodie nouă în ultimul an şi anume "Call Me Cruella", de pe coloana sonoră a filmului Disney despre villain-ul din "101 Dalmaţieni".

Florence Welch a explicat pe Instagram care e povestea din spatele lui "Heaven Is Here". Se pare că e prima piesă scrisă în lockdown, după o lungă perioadă în care artista nu a mai putut ajunge la studio. A dorit să creeze ceva monstruos, care să redea bucurie, furie, durere în acelaşi timp şi a ieşi fix această piesă. În perioada când a fost compus acest single studiourile de dans erau închise din cauza pandemiei şi Florence putea doar să îşi imagineze coregrafii pentru creaţia sa.

Ea a fost construită având în minte dans contemporan şi o trupă de dansatoare zvâcnind în acelaşi ritm.

De remarcat şi versurile-confesiune ale lui Florence:

"Şi fiecare piesă pe care am scris-o/ A devenit o frânghie de scăpare/ Legată în jurul gâtului/ Pentru a mă trage spre rai".

Aflăm şi că două dintre dansatoarele din clip sunt din Ucraina şi sunt în adăposturi acum din cauza invaziei ruse. Videoclipul fusese filmat în Kiev pe 20 noiembrie 2021, când dansatoarele nu puteau intui că situaţia va evolua în acest mod dramatic.

Formaţia se pregăteşte să revină pe scenă în această vară prin participarea la diferite festivaluri europene, inclusiv Oya din Norvegia, Flow din Finlanda şi Mad Cool din Spania. Grupul a fost la Electric Castle 2019.

Comentarii

Albume noi

Taylor Swift a lansat "The Tortured Poets Department", un dublu-album despre complexitatea unei despărțiri

"The Tortured Poets Department", mult-așteptatul album al lui Taylor Swift, a fost lansat. Discul cuprinde colaborări cu Past Malone și Florence and the Machine. Mai multe detalii în articol.

Publicat

pe

Taylor Swift - "The Tortured Poets Department"
Taylor Swift - "The Tortured Poets Department" │ FOTO: captură YouTube / Taylor Swift

Taylor Swift explorează din nou iubirea și toate ramificațiile ei, inclusiv despărțirile, în noul său album, "The Tortured Poets Department". A fost compus de artistă, alături de vechii săi colaboratori, Jack Antonoff și Aaron Dessner. Conține 16 piese, printre care două colaborări - "Fornight" (feat. Post Malone) și "Florida!!!" (feat. Florence and The Machine).

Fanii artistei au fost extaziați de această lansare, însă Swift le-a mai pregătit o surpriză. La scurt timp după publicarea albumului, ea a dezvăluit că a pregătit încă o serie de 15 melodii:

<<"The Tortured Poets Department>> este în secret un dublu-album. Am scris atât de multă poezie dureroasă în ultimii 2 ani și am vrut să o împărtășesc pe toată cu voi , așa că iată a doua parte din TTPD: <<The Anthology>>. Și acum povestea nu mai este a mea… este toată a voastră."

Taylor Swift a descris noul său disc drept "o antologie de piese noi care reflectă evenimente, opinii și sentimente dintr-o perioadă trecătoare și fatalistă, una care a fost în același timp senzațională și dureroasă în egală măsură".

A continuat:

"Această perioadă a vieții autorului s-a încheiat acum, capitolul s-a închis și s-a dus. Nu există nimic de răzbunat, nu există obiective de stabilit odată ce rănile s-au vindecat. Și după o reflecție ulterioară, un număr bun din ele s-a dovedit a fi autoprovocat. Acest autor este ferm convins că lacrimile noastre devin sfinte sub formă de cerneală pe o pagină. Odată ce am spus cea mai tristă poveste a noastră, ne putem elibera de ea... și atunci tot ce a rămas în urmă este poezia chinuitoare.

"The Tortured Poets Department" este disponibil pe vinil, CD, casetă și formate digitale. Albumul a fost disponibil și în câteva ediții de colecție, care includeau melodii bonus unice (intitulate "The Bolter", "The Albatros" și "The Black Dog"). În prezent, copii fizice ale albumului cu piesa bonus "The Manuscript" sunt disponibile pe site-ul Taylor Swift.

Citește în continuare