Formația britanică le face cunoștință fanilor cu primul capitol al albumului "Everybody Scream", cel de-al șaselea din discografie. Piesa omonimă a fost compusă de Florence Welsh împreună cu Mark Bowen (IDLES), Aaron Dessner (National) și Mitski. Echipa din spatele compoziției este completată de producătorul James Ford, multi-instrumentiștii James McAlister și Stuart Bogie.
Videoclipul oficial pentru "Everybody Scream" a fost regizat de Autumn de Wilde, tot cea care a realizat și videoclipurile pieselor de pe anteriorul album Florence and the Machine, "Dance Fever". Noul material video concentrează o atmosferă mistică, ușor înfricoșătoare, în care mai multe personaje sunt posedate de o forță necunoscută. Florence este o prezență captivantă, îmbrăcată în roșu, ce pare să-i farmece pe cei din jurul ei cu versurile cântate.
Albumul "Everybody Scream" urmează să fie lansat pe 31 octombrie, de Halloween. Pentru acest material, solista Florence Welch a fost inspirată de un eveniment mai puțin fericit din viața sa. În timpul turneului "Dance Fever", artista a suferit o intervenție chirurgicală care i-a salvat viața, apoi a început să exploreze spiritualitatea, misticismul și folk horror-ul, încercând să înțeleagă limitele corpului și călătoria spre vindecare. Acestea sunt doar câteva teme care au contribuit la conturarea albumului, alături de explorarea feminității, a îmbătrânirii și a morții.
Albume noi
"Everybody Scream" este noul album Florence and the Machine și apare de Halloween
Acest Halloween, Florence and the Machine nu vor ieși la colindat, încercând să strângă cât mai multe dulciuri. Din contră, muzicienii sunt cei care au de gând să le ofere fanilor un cadou "delicios", noul lor album intitulat "Everybody Scream".

După mai multe indicii oferite în ultima perioadă, Florence and the Machine a confirmat oficial că lansează un album proaspăt. Se numește "Everybody Scream" și apare integral de Halloween, pe 31 octombrie. Pare o dată perfectă de lansare, semnificația acestei sărbători fiind în strânsă legătură cu titlul discului (n.r. "Toată lumea țipă").
Odată cu acest anunț, formația a dezvăluit și coperta albumului. Solista Florence Welch poartă o ținută alb-negru și este surprinsă printr-un obiectiv fisheye, într-o cameră cu pereți de lemn. "Everybody Scream" conține 12 melodii compuse de Welch alături de mai mulți colaboratori printre care Mark Bowen, chitaristul IDLES, Aaron Dessner (National) sau Mitski. Materialul vine în mai multe formate - casetă, CD, vinil, toate fiind deja disponibile pentru precomandă.
Așa cum s-a menționat anterior, speculații despre un noul proiect semnat Florence and the Machine au apărut în urmă cu câteva săptămâni. Solista a publicat mai multe fotografii care au stârnit curiozitate în rândul internauților. Una dintre imagini prezenta o tablă albă pe care era scris "Poți avea totul - claritate, putere, scop, voce, spațiu, dinamică și frumusețe".
Welch a sugerat și luna octombrie în postare, menționând cuvinte precum "vrăjitorie, folk horror, misticism, magie, poezie, nebunie", precum și o fotografie a cărții lui Simon Critchley, "On Mysticism".
"Everybody Scream" este cel de-al șaselea material discografic din cariera trupei Florence and the Machine și vine după "Dance Fever", lansat în 2022.
Artwork album "Everybody Scream":

Copertă album "Everybody Scream" │ FOTO: Florence and the Machine www.facebook.com
Albume noi
Florence and The Machine a publicat un teaser care ne dă fiori (VIDEO)
Trupa Florence and The Machine pare să-și anunțe revenirea printr-un teaser cu tentă horror. Într-un clip de 20 de secunde o vedem pe solista Florence Welch săpând o groapă în pământ și țipând speriată.

Teaserul cu Welch țipând îmbrăcată într-o rochie roșie vine la scurt timp după ce vocalista a stârnit speculații cu privire la revenirea trupei încă de luna trecută. Artista publica atunci o serie criptică de fotografii pe rețelele de socializare. Una dintre imagini era cu o tablă albă care conținea mesajul "Poți avea totul", dar și cuvintele "claritate", "putere", "scop", "voce", "spațiu", "dinamică" și "frumusețe".
Ce alte indicii și teasere a publicat Florence Welch
Într-o altă postare o vedem pe Florence Welch lucrând în studio cu chitaristul trupei IDLES, Mark Bowen, în timp ce o altă fotografie include cuvântul "octombrie", o posibilă luna în care fanii se pot aștepta la viitorul album.
În lista de indicii putem include și o fotografie a agendei vocalistei care ne dezvăluie câteva teme posibile pentru următorul album Florence and The Machine, cum ar fi "vrăjitorie", "folk horror", "magie" și "nebunie". Toate acestea se aliniază cu noul teaser video pe care Florence l-a publicat pe 11 august.
VIDEO Teaser: Florence + The Machine
Glass Animals s-a alăturat fanilor trupei cu un comentariu plin de entuziasm la seria de indicii criptice. "Oooooo", a scris Glass Animals pe Instagram. Comentariul nu este întâmplător, solistul Dave Bayley lucrând cu Florence + The Machine la albumul anterior al grupului, "Dance Fever", din 2022.
Într-un interviu recent cu solistul Glass Animals acesta a părut să știe mai multe despre viitorul album Florence + The Machine, dar să nu poată împărtăși publicului detaliile pe care le cunoaște.
"Nu e treaba mea să spun (despre viitorul album F+M). Tot ce voi spune este: să lucrez cu Florence este unul dintre cele mai faine lucruri pe care le-am făcut. Este o adevărată forță a naturii. Ce compozitoare uimitoare! Am învățat atât de multe de la ea. Nu pot spune mai multe!", a declarat Dave Bayley pentru NME.
Anul acesta, Florence and The Machine a sărbătorit 10 ani de la apariția celui de-al treilea album, "How Big, How Blue, How Beautiful". Trupa a urcat, de asemenea, pe scena de la Glastonbury alături de The Maccabees.
























