Urmărește-ne în Social Media

FiRMA - Grădina Morții

FiRMA ne invită la o plimbare în ”Grădina Morții”, în cel mai recent videoclip, regizat de Daniel Rocca. Piesa a fost compusă în 2003, însă a ajuns la urechile ascultătorilor abia în 2014, când a fost inclusă pe albumul Descântece Vol. 1.

FiRMA a lansat un nou videoclip pentru piesa „Grădina Morții”, un single care a fost compus în 2003 și inclus pe albumul Descântece Vol. 1 din 2014.

 „Imaginile povestesc o parte din drumul care ne-a adus până aici şi încheie un capitol din cariera noastra. Vă invităm la o plimbare prin "Grădina Morţii"” - FiRMA

Noul clip este regizat de solistul trupei - Daniel ”Rocca” Stoicea, la fel ca "La Orbire", "Două Suflete" și „Prizonieri de război”.

FiRMA, una dintre trupele icon ale rockului alternativ românesc, își făcea apariția în 2001 pe o piață muzicală care abia învăța să se alinieze la standardele internaționale. Lansat în 2003, discul de debut ”La Orbire”,  al cărui producător muzical este Rocca, avea să definească poziția trupei printr-un sound alternative rock cu influențe jazz, blues, funk și trip-hop. După două albume de succes și participarea la MTV European Music Awards la München, FiRMA intră într-o perioadă de creație detașată, revenind în forță pe scenă în iunie 2014.

În octombrie 2014, FiRMA a dăruit publicului un prim volum al albumului ”DESCÂNTECE”, disponibil online pentru FREE DOWNLOAD (vezi player mai jos). Turneul național, prilejuit de lansarea albumului ”Descântece. Vol.1”, va continua toamna aceasta, pentru a duce mai departe povestea vizuală a prizonierilor de război.

Comentarii