Urmărește-ne în Social Media

FINNEAS - Love is Pain

FINNEAS a lansat piesa cu cea mai mare încărcătură emoțională din repertoriul său. Extrasă de pe albumul "Optimist", piesa "Love is Pain" oferă o perspectivă dramatizată a atașamentului.

"Piesa este despre cât de dureroasă și sfâșietoare e iubirea. Am vrut să scriu o piesă despre o relație adultă. Cu cât iubești mai mult o persoană, cu atât devine mai ușor pentru ea să te rănească", a explicat Finneas.

Videoclipul piesei "Love is Pain" este lansat în aceeași zi cu albumul "Optimist", discul de debut al artistului. Materialul este disponibil pe majoritatea platformelor de streaming, Finneas dorindu-și ca cei care-l ascultă să se regăsească în trăirile surprinse în aceste piese.

"Speranța mea e ca un copil dintr-un loc oarecare să asculte acest album și să se gândească: <<Exact asta simt eu acum>>. Așa mi se întâmplă mie când ascult ceva ce-mi place. Personal, cu cât învăț mai mult, cu atât știu mai puțin. Așa că mă simt destul de norocos acum...și optimist în ce privește viitorul."

Tracklist "Optimist" - Finneas:

  1. A Concert Six Months From Now
  2. The Kids Are All Dying
  3. Happy Now?
  4. Only a Lifetime
  5. The ’90s
  6. Love Is Pain
  7. Peaches Etude
  8. Hurt Locker
  9. Medieval
  10. Someone Else’s Star
  11. Around My Neck
  12. What They’ll Say About Us
  13. How It Ends

În 2019, Finneas lansa EP-ul solo "Blood Harmony". Materialul a fost lansat după încheierea  înregistrărilor pentru albumul surorii sale, Billie, de aici venind și ideea titlului acestui EP. Este "o expresie pentru sound-ul care se naște atunci când frații cântă împreună, acea legătură biologică".

Comentarii