Urmărește-ne în Social Media

Fergie - Enchante (Carine) ft. Axl Jack

Fergie a revenit, cu un album vizual şi unul muzical, sub numele de "Double Dutchess". Odată cu debutul său au sosit şi câteva clipuri video, dintre care se remarcă "Enchante", care o are pe Kendall Jenner în prim plan.

"Enchante" este o colaborare dintre Fergie şi Axl Jack şi este o piesă jucăuşă, cu percuţie tropicală şi videoclip sacadat. Vizualul ne prezintă practic o zi din viaţa de ultralux a supermodelului Kendall Jenner. Fiecare faţetă şi scenetă are şi unul sau două cadre alternate brusc. Cei cu rău de mişcare probabil că nu vor aprecia editarea abruptă şi bruscă a acestui clip, dar originalitatea e cu siguranţă un punct forte.

Cu un instrumental de EDM şi un vibe optimist, single-ul se pretează perfect pentru o prezentare de modă. Include şi o serie de cuvinte comune în franceză, care cu siguranţă vor atrage publicul european spre fredonarea obsesivă. Kendall Jenner îşi aranjează ţinute de multe zeci de mii de euro şi apare într-o haină de blană şi rochie acoperită cu pietre preţioase spre final.

Elemente de R&B şi chiar hip-hop se strecoară în această creaţie inedită. "Double Dutchess" a fost lansat oficial pe 22 septembrie, iar de producţia acestui LP a lui Fergie s-a ocupat colegul său de la Black Eyed Peas, Will.I.Am. Au trecut 11 ani de la albumul solo de debut al lui Fergie, "The Dutchess", iar revenirea s-a făcut în forţă prin single-ul catchy "Hungry", realizat cu Rick Ross.

A urmat hitul vizual "You Already Know", featuring cu Nicki Minaj şi acum acest track eclectic. Cu ore înainte de lansarea albumului său, Fergie a avut o apariţie trăznită la "The Tonight Show", cântând varianta acustică a piesei "My Humps". Fergie ar putea avea una dintre revenirile anului dacă albumul este pe jumătate la fel de bine produs pe cât pare din primele single-uri.

Comentarii