Urmărește-ne în Social Media

Feli - Cine te crezi

Feli, fostă concurentă la Vocea României, a lansat videoclipul noului single ”Cine te crezi”. Clipul este o producție HaHaHa Video Production, regia fiind semnată de Catrinel Dănăiață.

Single-ul „Cine te crezi?", compus de Feli, alături de Șerban Cazan și Smiley, este o piesă extrem de sensibilă, care pune în valoare calitățile vocale ale artistei. Versurile pline de expresivitate și încărcate cu emoție poartă în totalitate semnătură cântăreței.

„„Cine te crezi?" descrie o poveste reală: uneori o relație poate fi toxică, iar detașarea poate fi foarte grea. Este o experiență prin care am trecut mulți dintre noi într-un moment al vieții, sau la care cel puțin am fost martori," spune Feli.

Videoclipul piesei este o producție HaHaHa Video Production, în regia lui Catrinel Dănăiață. A fost filmat într-un vechi conac boieresc, un cadru misterios care transpune perfect dramatismul poveștii de dragoste.

Feli spune despre sine ca este „un satelit natural al muzicii" și nu își poate imagina un mod mai bun de a se exprima decât prin muzică. S-a remarcat la Vocea României, fiind unul dintre concurențiii creditați cu cele mai mari șanse la câștigarea concursului.

Artista nu era însă la primul contact cu muzica. În adolescență a cântat într-o trupă pop-rock („Aliens"), a lucrat alături de Edi Schneider (Dj Phantom), iar apoi s-a îndreptat către sfera hip-hop unde s-a implicat în câteva proiecte muzicale cu Grasu XXL, Puya și Guess Who, toate aceste experiențe ajutând-o să-și definească stilul. Din 2014, Feli a luat decizia să se alăture echipei HaHaHa Production și să lucreze pentru propriul proiect muzical.

PUBLICITATE
Comentarii

Emisiuni radio-tv

Finala "Te Cunosc de Undeva" a inclus super reprezentaţii rock; Cine a câştigat sezonul 18?

Seara de 17 decembrie 2022 ne-a adus finala sezonului 18 "Te Cunosc De Undeva", care a părut una axată pe muzică rock. Nu de alta dar am avut parte de Disturbed, Aerosmith şi The Police. Cine a câştigat aflaţi mai jos.

Publicat

pe

Finala Te Cunosc de Undeva Sezonul 18
Finala Te Cunosc de Undeva Sezonul 18 │ FOTO: Antena 1

În finală au ajuns Liviu Teodorescu şi Jo, Connect-R şi Shift, Emilian şi WRS, dar şi Emi şi Cuza. Au putut vota juriul şi publicul şi după ceva suspans wrs şi Emilian au fost încoronaţi drept câştigători ai sezonului 18 "Te Cunosc de Undeva". S-a lăsat cu momente tribut pentru Nosfe, iar Connect-R şi Shift i-au dedicat piesa "I'll Be Missing You" şi tricouri pe care aveau mesaje-tribut pentru rapperul care a încetat din viaţă în această toamnă.

Pe parcursul serii am rămas cu reprezentaţia fabuloasă a lui Emilian şi WRS, care s-au transformat în Disturbed, mai precis solistul David Draiman cântând piesa "The Sound of Silence". Profundă, plină de durere, răsunătoare şi cu un mesaj de unitate. Cei doi şi-au înălţat vocile la noi registre (când heavy şi joase, când înalte) şi au impresionat inclusiv la bis, după ce şi-au ridicat trofeul, la final. Marele premiu este de 15.000 de euro, care merge spre o familie de nevoiaşi, cu 9 copii.

Jo şi Liviu au fost foarte aproape de marele trofeu, fiind cu doar 18 puncte sub marii câştigători, pe locul doi. Reprezentaţia celor doi a inclus un "I Don't Want to Miss a Thing" de la Aerosmith plin de patimă, patos, care a adus câteva lacrimi pe obrajii juraţilor.

Connect-R şi Shift au canalizat perfect vocea profundă a lui Sting şi au suprapus peste reprezentaţia lor de "I'll Be Missing You" fotografii cu rapperul Nosfe.

Cele mai complexe costume ale serii le-au avut Sore şi Emma de la ZU, care s-au metamorfozat în Christina Aguilera şi Pink. Ne-am simţit că în filmul "Moulin Rouge", cu coregrafii complexe, costume flamboaiante şi voci excelente.

Nu uităm de Emi şi Cuza, care au terminat pe locul 4 cu o piesă grea, Hozier, "Take Me to Church". E poate cea mai sensibilă interpretare a celor doi şi vorbim aici despre favoriţii pentru a câştiga şi acest sezon încă la începutul său. Presiunea pare a fost mare pe umerii celor doi totuşi, deşi inflexiunile vocilor au fost bunicele.

Feli şi Nicolai Tand au adus un twist disco pentru "Dragostea din Tei" de la O-zone, descreţind frunţile tuturor, iar cele mai excentrice personaje au fost Eliza şi Cosmin Natanticu, cu o versiune funky de Goran Bregovic şi Emir Kusturica.

După marea finală a sezonului 18 Te Cunosc de Undeva, aflaţi că va avea loc şi o ediţie specială de Crăciun "Te Cunosc de Undeva" ca bonus în perioada următoare.

Citește în continuare