Urmărește-ne în Social Media

Fantome - Plopi

Fantome a lansat un videoclip nou, pentru piesa ”Plopi”. Single-ul este compus de Bogdan Andrei și conține sample vocal din Grupul Stereo.

Piesa ”Plopi” este mixată și masterizată de Vlad Traian și Bogdan Andrei și se regăsește pe ”Fantome Vol. 2”. De videoclipul melodiei s-a ocupat Radu Ungureanu (Baxi).

Fantome este un proiect lansat de brigada Culese Din Cartier. Deși, de obicei, conceptul Culese din Cartier abordează sunetul folcloric românesc, Fantome urmează o direcție lăutărească urbană și nostalgică.

Primul album Fantome, ”Micul Paris”, a fost lansat în aprilie 2015. Pe acest disc sunt incluse piese ca ”Reîncarnare”, ”Amurg” și ”Nu vreau să mor”. Fantome îi are în componență pe Vlad și Bogdan, doi producători muzicali din București. Din proiect fac parte și Andrei Sevastre (chitară), Andu (tobe) și Fanescu (voce).

Culese Din Cartier nu e o casa de discuri "autentică".

”Suntem un grup de prieteni ce facem muzică și încercăm să mai descoperim câte puțin din “cine suntem noi, față în față cu muzica tradițională, față în față cu viața de zi cu zi. Încercăm să săpăm mai adânc în moștenirea lăsată de cei ce au locuit aceste meleaguri, indiferent de etnie sau de naționalitate.”

Din familia Culese Din Cartier fac parte și Subcarpați, Frații Grime, Argatu' și Cred Că Sunt Extraterestru.

Comentarii