Urmărește-ne în Social Media

Fall Out Boy - Church

Fall Out Boy sărbătoreşte lansarea noului său album "M A N I A" prin intermediul videoclipului piesei "Church". Este o poveste plină de nuanţe mov, tineri care se strecoară la party-uri trăznite şi sunete corale îmbinate cu muzică pop.

Dacă în urmă cu o săptămână băieţii de la Fall Out Boy erau puşi în vânzare la teleshopping în clipul "Wilson (Expensive Mistakes)", acum îi vedem dând o reprezentaţie într-o catedrală. În ciuda sanctităţii locului, acesta a fost împodobit cu lasere, proiectoare cu lumină mov şi este mediul ideal în care se leagă o poveste de dragoste. În spatele lui Pete Wentz and co se află un uriaş halou alb, care îi face pe muzicieni să pară angelici în "Church".

"M A N I A" a sosit în sfârşit chiar azi, pe 19 ianuarie, după ce a fost amânat în 2017. Este LP-ul cu numărul 7 pentru trupa rock americană şi este succesorul discului "American Beauty/American Psycho". Noile piese au fost compuse în timpul ultimului turneu global pentru precedentul LP. Pete Wentz a numit "M A N I A" drept "un mare restart" pentru direcţia muzicală a trupei.

După ce au sosit primele două single-uri, "Young and Menace" şi "Champion" grupul a anunţat amânarea albumului de pe data de 15 septembrie 2017 până pe 19 ianuarie 2018. Patrick Stump, vocalul Fall Out Boy a declarat că pur şi simplul discul nu e gata şi pare realizat în grabă. Tracklistul final era publicat în noiembrie şi iată-ne acum cu noile piese disponibile pentru download.

Dacă melodiile Fall Out Boy şi-au păstrat calitatea de "imn pop" numai bun de cântat pe stadioane uriaşe, clipurile au un suflu complet nou. Cu Jaden Smith ca protagonist, cu Dia de Los Muertos şi foarte multe lame şi oameni în costume de lame, FOB şi-a asigurat o imagine neconvenţională şi neînţeleasă la nivel vizual. Grupul a plecat în turneul de promovare încă din octombrie, bucurându-se de susţinerea lui Jaden Smith şi WAAX în deschidere.

La viitoare concerte din State li se vor alătura pe scenă şi Machine Gun Kelly, Gym Class Heroes, dar şi Against the Current şi State Champs.

Comentarii