Urmărește-ne în Social Media

F. Charm feat. LORA - Perfect defect

F. Charm a lansat o nouă piesă cu mesaj, intitulată ”Perfect defect”. Melodia este înregistrată în colaborare cu Lora.

F. Charm și LORA cântă despre iubire, perfecțiune și defecte. Puși în oglindă, cei doi își analizează unul altuia caracterul, așa cum fac multe dintre cupluri. Piesa "Perfect defect" a fost compusă și mixată de F.Charm și produsă de Florin Nedelcu, fiind inclusă pe albumul "PHOENIX" al artistului.

F.Charm, pe numele real Bogdan Vlăsceanu, a intrat pentru prima oară într-un studio la vârsta de 13 ani (1994), la îndemnul lui Drops și 1Q Sapro (Morometzii). În 1999 a format alături de Ais trupa Bisnizz, la scurtă vreme fiind lansat primul său material discografic, "Tot ce vreau", LP produs de Cheloo (Parazitii). Urmează albumele "Cărari pe lună" (2000) și "Album tare de tot" (2002), alături de Drops (ex Morometzii).

Începând cu anul 2004, a început să producă piese pentru el, dar și pentru alți artiști, precum Delia ("Dale", "Wella, Wella", "Africana", "Doi în 1", "Ia-mă de mână"), Lora ("Find Me", "Come along"), Matteo ("Andale").

Artist, compozitor sau producător, F. Charm reușește cu fiecare piesă lansată să cucereasca publicul cu beaturi inedite, având în repertoriu melodii apreciate de public precum "30 de grade" (feat Ligia), "Nu iese fum fara foc" (feat Caitlyn), "Mama" (feat Elena Gheorghe), "Cod roșu" etc.

În peste 15 ani de carieră, Lora a lansat o mulțime de hituri și a avut colaborări de succes cu nume importante ale industriei muzicale din România. Din repertoriul artistei fac parte melodii precum: "Ne împotrivim", "Singuri în doi" (feat. Peter Pop), "Puișor", "Bine Mersi" (feat. Doddy), "Floare la ureche", "Rămas Bun", "Soare Negru" sau "Dor să te ador" alături de Doddy.

Comentarii

Muzică nouă

Lora lansează "Prin Pădure, Pe Cărare", prima piesă din proiectul "Folklora" - VIDEO

Lora a anunțat "Folklora", o serie muzicală cu puternice influențe tradiționale, construită din amintirile sale de familie. Prima piesă lansată în cadrul proiectului este "Prin Pădure, Pe Cărare", o adaptare a cunoscutului cântec "Mână caii, vizitiu". Mai multe detalii și video în articol.

Publicat

pe

Lora în videoclipul piesei "Prin Pădure, Pe Cărare"
Lora în videoclipul piesei "Prin Pădure, Pe Cărare" │ FOTO: captură YouTube

Lora deschide un nou capitol artistic prin lansarea proiectului "Folklora", o inițiativă care își propune să readucă în atenția publicului cântece inspirate din folclorul românesc și din repertoriul popular transmis din generație în generație.

Prima lansare din cadrul proiectului este "Prin Pădure, Pe Cărare", o adaptare a binecunoscutei melodii "Mână caii, vizitiu", interpretată original de Benone Sinulescu. Alegerea nu este întâmplătoare, Lora explicând că întregul concept are la bază amintiri personale și momente care i-au marcat copilăria.

Potrivit artistei, repertoriul care va alcătui "Folklora" este inspirat din cântecele pe care le-a ascultat în familie și în cercul apropiat de prieteni. Proiectul urmărește să valorifice aceste amintiri și să le prezinte într-o formă accesibilă publicului de astăzi. În același timp, "Folklora" reprezintă și o provocare artistică deoarece explorează o zonă diferită față de producțiile pop care au consacrat-o pe Lora de-a lungul carierei.

"Lansez oficial proiectul <<Folklora>>. Începem frumos, <<Prin Pădure, Pe Cărare>>, o adaptare a celebrei <<Mână caii, vizitiu>>. Toate cântecele sunt atent alese, din toate amintirile mele cu familia mea. O parte din ce îmi cânta mama, bunicii, prietenii când mergeam la grătar, la pescuit, la pădure. E un proiect foarte personal și îmi doresc să vă dea cea mai bună energie", a transmis Lora.

VIDEOCLIP: Lora - Prin Pădure, Pe Cărare

Lora este una dintre cele mai apreciate voci feminine din Romania, cu milioane de vizualizări pe YouTube datorită unor piese ca "Rămas bun", "Ne împotrivim", "Singuri în doi", "Cinci", "Până în rai" sau "Soare negru".

În 2019, artista a prezentat "Despre demoni si iertare", al doilea material discografic din cariera solo, care a fost evidențiat printr-un concept inedit; încă de pe copertă o putem regăsi în două ipostaze. Parcurgând și tracklisting-ul materialului, cele doua laturi sunt ilustrate și prin cele 13 melodii, de la hit-uri ca "Rămas bun" sau "Cinci", până la piese noi ca "Te rog" sau "Îmi cer iertare". Spre finalul anului 2019, Lora a lansat două piese energice, "Fii tu fată" și "E nebună românca". Printre cele mai recente melodii ale artistei se numără "Sărută-mă", "Aștept răspuns" (feat. DJ Sava), "Bani" (feat. Bitză) și "Cât pot eu să te iert" (feat. Taxi).

Citește în continuare

Muzică nouă

Taxi și Lora lansează "Cât pot eu să te iert" (Videoclip), o piesă despre iubirea care învinge orice orgoliu

Taxi și Lora lansează "Cât pot eu să te iert", o piesă cu un mesaj puternic despre iubirea adevărată și despre cum uneori inima poate ierta mai mult decât ne-am imagina. Single-ul este însoțit de un videoclip care ne amintește că dragostea poate depăși orice barieră.

Publicat

pe

Taxi x Lora - Cât pot eu să te iert (Official Video)
Taxi x Lora - Cât pot eu să te iert (Official Video) │ FOTO: Captură YouTube

Scrisă în stilul inconfundabil al lui Dan Teodorescu, piesa este despre acele sentimente puternice care rezistă în fața greșelilor repetate. Versurile centrale, "Nu poți tu să greșești / Cât pot eu să te iert", devin un laitmotiv pentru oricine a iubit din adâncul sufletului.

"Cât pot eu să te iert" devine o mărturisire, un reminder că iertarea nu este niciodată o slăbiciune, ci cea mai pură formă de devotament de care este capabil un om.

Videoclipul, regizat de Alex Ceaușu, surprinde momente autentice de apropiere între oameni, iar protagoniștii, doi tineri care trăiesc o poveste de dragoste marcată de simplitate și emoție, devin simbolul ideii că iubirea adevărată nu cunoaște bariere. Este un clip care te invită să te oprești pentru o clipă, să simți și să te gândești la puterea propriei inimi de a iubi și a ierta.

VIDEOCLIP: Taxi și Lora - "Cât pot eu să te iert"

LORA este una dintre cele mai apreciate voci feminine din Romania, cu milioane de vizualizări pe YouTube datorită unor piese ca "Rămas bun", "Ne împotrivim", "Singuri în doi", "Cinci", "Până în rai" sau "Soare negru".

În 2019, artista a prezentat "Despre demoni si iertare", al doilea material discografic din cariera solo, care a fost evidențiat printr-un concept inedit; încă de pe copertă o putem regăsi în două ipostaze. Parcurgând și tracklisting-ul materialului, cele doua laturi sunt ilustrate și prin cele 13 melodii, de la hit-uri ca "Rămas bun" sau "Cinci", până la piese noi ca "Te rog" sau "Îmi cer iertare".

Una dintre cele mai iubite trupe pop rock din România, Taxi s-a reinventat permanent, oferind adevărate spectacole, cu hituri care au bucurat generații întregi, dar și cu piese noi - toate asezonate cu o doză de umor în stilul bine-cunoscut al lui Dan Teodorescu. Prin piesele pe care le creează, solistul își exprimă crezurile, emoțiile și varietatea preocupărilor: de la mesaje sociale ("Criogenia salvează România", "Aici sunt banii dumneavoastră", "Oamenii politici", "Ca ei"), până la balade cântate de generații întregi ("Jumătatea mea", "Mi-e dor şi doare", "Stelele care cad", "Cele două cuvinte", "Supradoză de dor"), trecând prin zona inerentelor probleme de cuplu ("Karma, zenu' și feng shuiu'", "O să-mi las burtă pentru tine" sau "Non-stop").

Citește în continuare

Muzică nouă

Andra și F. Charm lansează "Nu mă îmbăt cu apă rece" - AUDIO

Andra continuă se exploreze folclorul românesc alături de F. Charm. Cei doi artiști au înregistrat prima lor piesă în colaborare, "Nu mă îmbăt cu apă rece", o melodie cu un refren puternic, fredonabil, menit să rămână întipărit de la prima ascultare.

Publicat

pe

F. Charm și Andra - "Nu mă îmbăt cu apă rece" (single artwork)
F. Charm și Andra - "Nu mă îmbăt cu apă rece" (single artwork) │ FOTO: Captură YouTube

"Nu mă îmbăt cu apă rece" amintește, ca structură, de hitul lui F. Charm, "Baba Vanga". Sound-ul merge, însă, într-o altă direcție, refrenul interpretat de Andra fiind partea memorabilă a piesei.

Compoziția single-ului este semnată de F. Charm, Andra, Sfichi Daniel, Nedelcu Florin și Drăghici Alina Maria. Textul îi aparține lui F. Charm, iar producția este semnată de F. Charm împreună cu Sfichi Daniel și Nedelcu Florin.

"Exact genul de melodie pe care vrei s-o fredonezi fără să-ți dai seama", spune Andra într-un mesaj postat online, în care dezvăluie și un fragment din videoclip.

Melodia integrală poate fi ascultată mai jos. Videoclipul oficial este programat să apară în această seară, la ora 19:00.

AUDIO: Andra și F. Charm - "Nu mă îmbăt cu apă rece"

Andra este un pionier în industria muzicală și un artist versatil. Cu o carieră de peste 20 de ani, artista are în discografie 13 albume și multiple hituri. De-a lungul anilor, a câștigat premii precum Best Romanian Act și Europe Best Female Artist la MTV Europe Awards, în 2016. A colaborat, de asemenea, cu artiști de renume precum Enrique Iglesias, David Bisbal, Descemer Bueno și Lil Eddie.

F. Charm, pe numele real Bogdan Vlăsceanu, a intrat pentru prima oară într-un studio la vârsta de 13 ani (1994), la îndemnul lui Drops și 1Q Sapro (Morometzii). În 1999 a format alături de Ais trupa Bisnizz, la scurtă vreme fiind lansat primul său material discografic, "Tot ce vreau", LP produs de Cheloo (Parazitii). Urmează albumele "Cărari pe lună" (2000) și "Album tare de tot" (2002), alături de Drops (ex Morometzii).

Începând cu anul 2004, a început să producă piese pentru el, dar și pentru alți artiști, precum Delia ("Dale", "Wella, Wella", "Africana", "Doi în 1", "Ia-mă de mână"), Lora ("Find Me", "Come along"), Matteo ("Andale").

Citește în continuare