Urmărește-ne în Social Media

Eros Ramazzotti - Rosa Nata Ieri

Eros Ramazzotti a lansat videoclipul noului single “Rosa nata ieri”. Vizualul o are în prim-plan pe Diana Vishneva, prim-balerină a Mariinsky Ballet și American Ballet Theatre.

După mai bine de 30 de ani de la debut, Eros Ramazzotti adaugă un nou capitol unei cariere muzicale impresionante, ce poate fi descrisă prin cifră-record de 50 de milioane de albume vândute. Anul trecut, artistul italian a lansat cel de-al 13-lea disc, „Perfetto„,, care s-a plasat pe prima poziție în topul albumelor din Italia.

Noul single extras de pe acest material se numește ”Rosa Nata Ieri” și este compus de artistul italian împreună cu Francesco Bianconi și Kaballà. Pentru promovarea piesei a fost filmat un videoclip în regia lui Alexey Golubev, ce o are ca personaj central pe talentata balerină de origine rusă Diana Vishneva.

Eros Ramazzotti a început să învețe chitara la vârsta de 7 ani și a încercat să-și croiască un drum pe platourile de filmare, inițial ca figurant. Familia l-a încurajat, și tânărul Eros și-a scris primele cântece în colaborare cu tatăl Rodolfo, muncitor în construcții pe timp de zi, muzician noaptea. În 1981 ia parte la concursul muzical „Nuove di Castrocaro” și ajunge în finală cu compoziția proprie ”Rock ‘80„, prinzând astfel și primul său contract cu o casă de discuri.

În 1982 lansează primul single, „Ad un Amico” și lucrează cu compozitorul și muzicianul Renato Brioschi, mentorul său în drumul spre victoria din 1984 la Sanremo, unde câștigă la categoria debutanți. Urmează apoi lansarea primului său album, „Cuori Agitati”, atât în italiană, cât și spaniolă. Single-ul “Una Storia Importante” se vinde în milioane de copii în Franța și devine un hit în restul Europei, iar Eros Ramazzotti ajunge un nume internațional.

Comentarii