Urmărește-ne în Social Media

Emilian - Iubește-mă

Emilian, un artist debutant pe piața muzicală românească, a lansat “Iubește-mă”, o poveste de iubire scrisă într-un moment dificil.

"Am compus piesa "Iubește-mă" într-un moment greu, după o ceartă cu iubita mea, hotărând să mergem în direcții diferite. Și-a făcut bagajele și mi-a spus: "Noi nu o să ne mai vedem". În acel moment, deși m-am simțit vulnerabil, am folosit emoția pentru a scrie ceea ce puteți asculta acum", a mărturisit Emilian, care speră ca piesa, dar mai ales povestea lui cu happy-end, să inspire și să le dea curaj oamenilor să lupte pentru persoana iubită.

"Iubește-mă" vine la doar două săptămâni după un live session cu care Emilian și-a lansat piesa de debut, "Pentru ea", care a fost primită foarte bine de public, înregistrând deja jumătate de milion de vizualizări pe YouTube.

Emilian are doar 24 de ani, dar rigoarea unui artist profesionist care nu acceptă jumătățile de măsură. Face muzică de la 5 ani, a participat la toate concursurile de muzică pentru copii din țară și a câștigat premii în egală măsură. La 10 ani s-a hotărât să depășească granițele țării și s-a înscris la Moscova într-un concurs unde a obținut marele premiu. Când a împlinit 12 ani, Emilian a avut primul lui concert în Sicilia la un festival de muzică pentru copii. A urmat Liceul de Muzica din Iași, unde a studiat chitara clasică și pianul, terminând apoi Conservatorul la București.

Piesa "Iubește-mă" este compusă de Emilian, Florin Boka, Smiley (Andrei Tiberiu Maria) și Serban Cazan, iar versurile sunt semnate de Emilian și Smiley.

Comentarii

Concerte & turnee

Delia, Elena Gheorghe, Emilian cântă în weekendul de debut al Târgului de Crăciun București 2023

Povestea sărbătorilor de iarnă începe joi, 30 noiembrie, cu cea de-a 16-a ediție a Târgului de Crăciun din Piața Constituției. Concerte, activități și ateliere de creație sunt doar câteva dintre atracțiile propuse de organizatori.

Publicat

pe

Târgul de Crăciun București
Târgul de Crăciun București │ FOTO: CreArt

Cea de-a 16-a ediție a Târgului de Crăciun din Piața Constituției, organizat de Primăria Capitalei prin CREART - Centrul de Creație, Artă și Tradiție al Municipiului București, se deschide joi, 30 noiembrie, începând cu ora 16:00, în zi de mare sărbătoare - Sfântul Apostol Andrei. În aceeași seară, de la ora 18:00, din Piața Constituției se va aprinde iluminatul festiv în Capitală, transformând Bucureștiul într-o poveste de iarnă.

Program general Târgul de Crăciun București 2023

  • Debut - 30 noiembrie: 16:00 - 22:00
  • Vineri, 1 decembrie: 10:00 - 22:00
  • Luni, 25 decembrie: 12:00 - 22:00
  • Marți, 26 decembrie: 10:00 - 22:00

În restul zilelor:

  • Luni - Vineri: 12:00 - 22:00
  • Sâmbătă - Duminică: 10:00 - 22:00

Concert Delia în seara de debut a Târgului de Crăciun

Simbol internațional al sărbătorilor, Caravana Coca-Cola ajunge în Târgul de Crăciun București, chiar în ziua de deschidere a acestuia, unde va staționa și va putea fi admirată de vizitatori, înainte de a-și continua parada prin oraș. Prieten tradițional al evenimentului, Coca-Cola oferă, de asemenea, o experiență unică, în seara de debut, prin concertul Deliei. Caravana va continua să aducă magia în Piaţa Constituţiei și în zilele de 1 și 2 decembrie, de această dată, cu o serie de activări speciale: de la jocurile cu bulgări de zăpadă, la atelierele de creație pentru realizarea de cadouri sau felicitări de Crăciun.

Program artistic de 1 decembrie

Ziua Națională a României, 1 decembrie, va fi sărbătorită și în cadrul Târgului de Crăciun, atât prin muzică de fanfară, cât și printr-un spectacol folcloric autentic, reprezentând tradiția și identitatea. Programul artistic va fi pus în scenă de zece soliști vocali, printre care Alexandru Pugna, Gheorghiţa Nicolae, Nicuşor Iordan, dar și de grupul vocal "Burnasul" din Teleorman, acompaniați de orchestra ansamblului folcloric profesionist "Cununa Carpaților", dirijor Dan Ionescu. De asemenea, vor fi prezentate momentele de dans ale Ansamblului "Iholu" din Constanța - comunitatea aromână, precum și ale Ansamblului "Asteria" din București - minoritatea greacă.

Recitaluri și DJ Set

  • Sâmbătă și duminică, în zona tradițională a evenimentului, pe scena amplasată lângă brad, vor urca Elena Gheorghe și Emilian & Band, fiind precedați de coruri de copii, soliști vocali și artişti instrumentiști.
  • Zona urbană va fi activată zilnic, atât de DJ Sets pe ritmurile remixate ale celor mai îndrăgite melodii internaționale de iarnă, precum și de muzică ambientală, asigurată de Magic FM.

Activități pentru întreaga familie

Weekendul continuă cu activități pentru întreaga familie, într-o atmosferă magică, în intervalul orar 10:00 - 22:00. Peste 130 de căsuțe ale meșteșugarilor, creatorilor urbani și producătorilor locali își așteaptă publicul cu o largă varietate de produse de sezon, dar și cu cele mai gustoase preparate culinare, pregătite în locație. Distracția va fi asigurată de roata panoramică, carusel și de trenuleț, dar şi de mascote și artiști animatori pe picioroange.

Copiii se vor bucura de spectacolele de teatru, jucate pe scena evenimentului, care îi vor purta pe tărâmul magic al imaginației. De asemenea, Casa lui Moș Crăciun își deschide porțile, încă din prima zi a târgului, loc în care, până la sosirea acestuia, spiridușii îi așteaptă pe cei mici, pentru a-și realiza propriile scrisori cu dorințele de Crăciun. Totodată, copiii pot participa la atelierele de creație, specifice atât sărbătorii naționale, cât și Crăciunului.

Citește în continuare