Colaborarea dintre Emilian și Theo Rose a apărut natural, de la o idee de piesă apărută după un pahar de vin. Refrenul piesei a fost filmat și uploadat de către Emilian pe TikTok, sound-ul înregistrând peste 25.000 de video-uri create.
"Piesa s-a născut în locul meu preferat, mansarda de acasă. Într-o seară mi-am turnat un pahar de vin și după câteva minute am început să scriu. Nu m-am mai îndrăgostit de ceva timp, așa că mi-am imaginat cum ar fi să se întâmple. M-am lăsat inspirat, iar în 30 de minute refrenul a fost gata. Energia pe care am simțit-o când ascultam refrenul era ceva ce nu puteam să descriu. Peste câteva zile o aveam în cap NON-STOP! Este o melodie simplă cu mesaj foarte clar care îți dă o energie aparte și te face să o cânți! Ba mai mult, ți-o iau picioarele din loc, nu prea poți să stai jos dacă o auzi", afirmă Emilian.
Theo Rose: "Generația nouă începe să prindă contur"
"Am primit într-o zi un tag pe TikTok. Emilian a postat refrenul piesei «De trei zile» și a știut din prima că vrea ca eu să fiu vocea feminină cu care urma să împartă piesa asta. Cred că e o colaborare așteptată și care promite mult. Suntem doi artiști tineri care și-au unit vocile și împrăștie trăiri în jurul lor.
Generația nouă începe să prindă contur. E genul de piesă care își are locul oriunde. Recunosc că eu am ascultat-o cel mai mult în mașină, dar asta pentru că în mașină petrec cea mai mare parte din timp. Abia aștept, în schimb, să o cânt la concerte împreună cu oamenii", afirmă Theo Rose.
Emisiuni radio-tv
Au început live-urile de la Vocea României 2023, o ediție numai cu melodii românești
Prima ediție live de la Vocea României 2023 a debutat într-o zi de sărbătoare - 1 decembrie, Ziua României. 12 concurenți au urcat pe scenă, opt dintre aceștia mergând mai departe în competiție. Află despre cine e vorba.

Fiecare antrenor și-a prezentat cei trei concurenți pe care i-a ales până în această etapă a competiției, iar publicul și-a putut susține favoriții. Antrenorii nu au mai putut alege cine să meargă mai departe, iar destinul concurenților la Vocea României a stat doar în mâinile publicului, care și-a votat favoriții fie prin sms, fie online.
Echipa Irina
Sandro Machado a deschis prima rundă de audiții. Concurentul a interpretat piesa "Drumurile noastre".
"Am urmărit parcursul tău, momentele tale au fost unele dintre cele mai virale. Felicitări!", a spus Theo Rose.
Horia Brenciu a felicitat-o pe Irina Rimes pentru alegerea muzicală și pentru felul în care a îmbinat elemente de Charleston cu apreciatul șlagăr românesc.
"Foarte mișto ce ai făcut în seara asta. Neașteptată interpretarea asta a lui Dan Spătaru", a adăugat Smiley.
Delia Constantin a urmat pe scenă și a creat un moment plin de emoție dedicat mamei sale. Concurenta a cântat melodia "Mulțumesc, iubită mamă".
Delia, arăți fantastic, cânți senzațional! Foarte bună alegerea piesei, cred că ți se potrivește foarte bine! Foarte bun momentul, felicitări!, a spus Smiley.
Theo Rose s-a simțit inspirată de momentul Deliei și i-a mulțumit mamei sale pentru tot și pentru că a avut grijă de Sasha pentru ca ea să poată participa în primul live de la Vocea României.
"Cred că e foarte greu să cânți piesa asta privindu-ți mama în ochi", a adăugat artista.
Vlad Musta a încheiat seria interpretărilor din echipa Irina. Concurentul a cântat "Cerul".
"E o piesă grea, cu o amprentă vocală puternică. Ai interpretat foarte bine piesa asta. Ai găsit și părțile din tine de pus pe piesă", a fost de părere Tudor.
Irina Rimes s-a bucurat foarte mult că drumurile lor s-au întâlnit la Vocea României și își dorește să colaboreze cu Vlad și dincolo de concurs.
"Vlad, ești fantastic. Eu am încredere în tine, trebuie să ai și tu încredere în tine. Îți doresc să ai succes și să te voteze lumea", a conchis Smiley.
Publicul a decis ca Vlad Musta și Delia Constantin să meargă mai departe. Sandro Machado a părăsit competiția.
Echipa Horia & Theo Rose
Alexandra Sîrghi a fost prima concurentă din echipa Horia și Theo Rose care a urcat pe scenă. Tânăra a interpretat melodia "România".
"Ai o voce foarte bună, a strălucit în seara asta! Felicitări!", a spus Tudor.
Smiley a adăugat:
"Alexandra, e foarte clar că tu trebuie să fii pe scenă. Foarte bine îți sună vocea pe tot ce ai cântat până acum."
Irina Rimes a menționat că interpretarea Alexandrei a transpus-o pe meleagurile românești și în etape din istoria țării noastre.
Gilberta Wilson a adus emoție pe scenă cu melodia "Numai iubirea".
"Îmi place foarte mult vocea ta. Ai fost reținută și mi se pare o chestie de bun gust", a menționat Tudor.
Smiley a spus:
"E o piesa greu de cântat mai ales în maniera asta. Ești vocea perfectă să redea piesa asta la Vocea României."
Atât Horia, cât și Theo au fost de părere că România are nevoie de o voce ca a Gilbertei.
Melisa Antonesi a fost ultima concurentă din echipa Horia & Theo. A cântat piesa "Lie, Ciocârlie".
"Felicitări, Melisa! Foarte frumos momentul tău. Mi-a plăcut partea ta de opera. Ai o voce foarte interesantă", a declarat Tudor Chirilă.
Irina a menționat:
"Superbă piesă! Superb moment! Tu ești superb îmbrăcată."
Smiley a concluzionat:
"Cel mai bun moment de până acum din această seară!"
Publicul a decis ca Alexandra Sîrghi și Melisa Antonesi să meargă mai departe. Gilberta Wilson a părăsit competiția.
Echipa Smiley
Alex Maxim a dat startul momentelor muzicale din echipa lui Smiley. Concurentul a cântat melodia "Nicio lacrimă".
"Nu știu dacă ești cea mai buna voce, însă ești cel mai spectaculos personaj din concursul ăsta", a spus Irina.
Smiley a comentat:
"Pentru mine e o mare bucurie că te cunosc, că am ocazia să lucrez cu tine. De fiecare dată când te văd pe scenă e ca atunci când deschid un cadou. Abia aștept să văd ce vei cânta, cum vei cânta. Ai abilitatea de a face fiecare piesă pe care o cânți a ta și parca e prima dată când am auzit piesa asta. Îți mulțumesc foarte tare."
Ana Stănciulescu a reinterpretat piesa "Iartă", cântată original de Mihaela Runceanu.
"Ai o voce care merită să fie în etapa asta a concursului Vocea României", a spus Chirilă.
Irina și Horia Brenciu au apreciat și coregrafie momentului, cel din urmă chiar asemănându-l cu un musical.
"E o doză de risc în remake-uri. Mă bucur că și-au asumat cu toții acest risc. Ai toate datele să fii un superstar și meriți să fii la Vocea României. Meriți să îți clădești o carieră în muzică", a declarat Smiley.
Johnny Bădulescu a electrizat scena cu o reinterpretare a piesei "Unde dragoste nu e, nimic nu e".
"Aș vrea să te văd în etapa următoare, a spus Horia.
Colega de scaun, Theo, a adăugat: "Nu există vreo șansă să dezamăgești."
Cu sinceritate, Tudor a spus că această piesă nu este pe gustul lui, însă interpretarea lui Johnny l-a făcut să aprecieze melodia.
"Johnny, ești foarte bun! Îmi place atât de tare să lucrez cu tine. Ești foarte receptiv. Îți mulțumesc pentru provocarea pe care ți-am propus-o. M-aș bucura ca oamenii să te voteze și să te ducă mai departe", a spus Smiley.
Publicul a decis ca Ana Stănciulescu și Alex Maxim să meargă mai departe. Johnny Bădulescu a părăsit competiția.
Echipa Tudor
Maria Chideanu a fost prima dintre cele trei concurente din echipa Tudor care a urcat pe scenă. Tânăra a cântat melodia "Între noi".
"Ai o voce foarte foarte bună! Arăți minunat în seara asta. Singurul minus au fost niște scăpări de ritm", a spus Smiley.
Irina a comentat:
Mie mi-a plăcut foarte mult și mă bucur că am avut ocazia să ascult veleitățile vocii tale.
Raluca Radu a creat o poveste memorabilă cu "Doina din Dolj".
"Vocea ta unește, iar noi avem nevoie de uniune între oameni. Felicitări pentru vocea ta, o voce care unește", a spus Irina.
Smiley a zis:
"A fost o trăire, a fost dincolo de muzică. Mă bucur că am avut ocazia să văd așa ceva pe scenă la Vocea României."
Alexandra Căpitănescu a încheiat prima seară de live-uri cu piesa "Niciun Glonț" (cover Vama).
"Cred că Alexandra este o plastilină adevărată pentru un antrenor nebun cum e Tudor. Am auzit acolo o bogăție de sonorități. Cred că ai făcut și mai grea alegerea telespectatorilor", a spus Horia Brenciu.
Smiley a adăugat:
"Lipsea genul asta de moment din emisiune. Mă bazam pe Tudor să ne ofere un moment de genul".
Tudor Chirilă a ținut să le mulțumească colegilor din trupa Vama pentru această partitură muzicală. Trupa a făcut un cover după Killa Fonic, iar această reinterpretare a fost utilizată pentru momentul Alexandrei de la Vocea României.
Publicul a decis ca Raluca Radu și Alexandra Căpitănescu să meargă mai departe. Maria Chideanu a părăsit competiția.
Concerte & turnee
Delia, Elena Gheorghe, Emilian cântă în weekendul de debut al Târgului de Crăciun București 2023
Povestea sărbătorilor de iarnă începe joi, 30 noiembrie, cu cea de-a 16-a ediție a Târgului de Crăciun din Piața Constituției. Concerte, activități și ateliere de creație sunt doar câteva dintre atracțiile propuse de organizatori.

Cea de-a 16-a ediție a Târgului de Crăciun din Piața Constituției, organizat de Primăria Capitalei prin CREART - Centrul de Creație, Artă și Tradiție al Municipiului București, se deschide joi, 30 noiembrie, începând cu ora 16:00, în zi de mare sărbătoare - Sfântul Apostol Andrei. În aceeași seară, de la ora 18:00, din Piața Constituției se va aprinde iluminatul festiv în Capitală, transformând Bucureștiul într-o poveste de iarnă.
Program general Târgul de Crăciun București 2023
- Debut - 30 noiembrie: 16:00 - 22:00
- Vineri, 1 decembrie: 10:00 - 22:00
- Luni, 25 decembrie: 12:00 - 22:00
- Marți, 26 decembrie: 10:00 - 22:00
În restul zilelor:
- Luni - Vineri: 12:00 - 22:00
- Sâmbătă - Duminică: 10:00 - 22:00
Concert Delia în seara de debut a Târgului de Crăciun
Simbol internațional al sărbătorilor, Caravana Coca-Cola ajunge în Târgul de Crăciun București, chiar în ziua de deschidere a acestuia, unde va staționa și va putea fi admirată de vizitatori, înainte de a-și continua parada prin oraș. Prieten tradițional al evenimentului, Coca-Cola oferă, de asemenea, o experiență unică, în seara de debut, prin concertul Deliei. Caravana va continua să aducă magia în Piaţa Constituţiei și în zilele de 1 și 2 decembrie, de această dată, cu o serie de activări speciale: de la jocurile cu bulgări de zăpadă, la atelierele de creație pentru realizarea de cadouri sau felicitări de Crăciun.
Program artistic de 1 decembrie
Ziua Națională a României, 1 decembrie, va fi sărbătorită și în cadrul Târgului de Crăciun, atât prin muzică de fanfară, cât și printr-un spectacol folcloric autentic, reprezentând tradiția și identitatea. Programul artistic va fi pus în scenă de zece soliști vocali, printre care Alexandru Pugna, Gheorghiţa Nicolae, Nicuşor Iordan, dar și de grupul vocal "Burnasul" din Teleorman, acompaniați de orchestra ansamblului folcloric profesionist "Cununa Carpaților", dirijor Dan Ionescu. De asemenea, vor fi prezentate momentele de dans ale Ansamblului "Iholu" din Constanța - comunitatea aromână, precum și ale Ansamblului "Asteria" din București - minoritatea greacă.
Recitaluri și DJ Set
- Sâmbătă și duminică, în zona tradițională a evenimentului, pe scena amplasată lângă brad, vor urca Elena Gheorghe și Emilian & Band, fiind precedați de coruri de copii, soliști vocali și artişti instrumentiști.
- Zona urbană va fi activată zilnic, atât de DJ Sets pe ritmurile remixate ale celor mai îndrăgite melodii internaționale de iarnă, precum și de muzică ambientală, asigurată de Magic FM.
Activități pentru întreaga familie
Weekendul continuă cu activități pentru întreaga familie, într-o atmosferă magică, în intervalul orar 10:00 - 22:00. Peste 130 de căsuțe ale meșteșugarilor, creatorilor urbani și producătorilor locali își așteaptă publicul cu o largă varietate de produse de sezon, dar și cu cele mai gustoase preparate culinare, pregătite în locație. Distracția va fi asigurată de roata panoramică, carusel și de trenuleț, dar şi de mascote și artiști animatori pe picioroange.
Copiii se vor bucura de spectacolele de teatru, jucate pe scena evenimentului, care îi vor purta pe tărâmul magic al imaginației. De asemenea, Casa lui Moș Crăciun își deschide porțile, încă din prima zi a târgului, loc în care, până la sosirea acestuia, spiridușii îi așteaptă pe cei mici, pentru a-și realiza propriile scrisori cu dorințele de Crăciun. Totodată, copiii pot participa la atelierele de creație, specifice atât sărbătorii naționale, cât și Crăciunului.
Emisiuni radio-tv
Vocea României 2023: ei sunt concurenții care merg în live-uri, după etapa knockout-urilor
Pe 24 noiembrie, a avut loc ultima etapă de la Vocea României, înainte de edițiile live. Concurenții au fost pregătiți pentru KO, iar antrenorii au avut de făcut alegeri importante. Află cine a mers mai departe.

Vocea României 2023 le-a adus din nou românilor emoție, efervescență, bucurie și le-a asigurat o seară de vineri în care muzica s-a îmbinat perfect cu dansul și cu discuțiile savuroase ale antrenorilor. Fiecare antrenor a avut câte trei momente de KO, iar la finalul serii au trebuit să aleagă câte un concurent din fiecare.
Ei sunt concurenții care merg în live-urile de la Vocea României 2023:
- Echipa Tudor: Raluca Radu, Alexandra Căpitănescu, Maria Chideanu
- Echipa Irina: Vlad Musta, Delia Constantin, Sandro Machado
- Echipa Horia & Theo Rose: Alexandra Sîrghi, Melissa Antonesi, Gilberta Wilson
- Echipa Smiley: Johnny Bădulescu, Ana Stănciulescu, Alex Maxim
Trio Raluca Radu, Andra Herța și Norig - echipa Tudor Chirilă
- Raluca Radu - piesa "Maria Lisboa"
- Andra Herța - piesa "Every Breath You Take"
- Norig - piesa "Sanie cu zurgălăi" (franceză și română)
"Așa trebuie să arate coperta albumelor voastre. Dincolo de melodii, vestimentațiile voastre au fost senzaționale. Felicitări! Bravo, fetelor!", a spus Horia.
Colega de scaun, Theo Rose, a adăugat:
"Raluca știe deja, i-am mai spus, că este una dintre vocile mele preferate de anul ăsta de la Vocea României și mă bucur tare că ești aici și că poți să te descoperi. Mă bucur chiar și că ești în echipa lui Tudor și te poate provoca așa frumos."
Tudor a ales să meargă în live-uri cu Raluca Radu.
Trio Arina Bădulescu, Laila Abdel Hafiz și Vlad Musta - echipa Irina Rimes
- Arina Bădulescu - piesa "Russian Roulette"
- Vlad Musta - piesa "Sex on fire"
- Laila Abdel Hafiz - piesa "Gypsy Love"
"Dacă ar fi să mă gândesc cu cine aș vrea să explorez ceva ce mi s-a părut că a strălucit doar puțin, ar fi Laila. Cred că poate să cânte acolo sus ceva foarte interesant și încă nu a încercat", a fost părerea lui Tudor.
Horia Brenciu a fost în asentiment și tot pe Laila ar fi ales-o și el.
"Dacă ar fi după mine, aș merge mai departe cu Vlad", a spus Smiley.
Irina Rimes a ales să meargă în live-uri cu Vlad Musta.
Trio Leon Mureșan, Alexandra Sîrghi și Marinică Burcea - echipa Horia & The Rose
- Leon Mureșan - piesa "I Can't Dance"
- Alexandra Sîrghi - piesa "Bang Bang"
- Marinică Burcea - piesa "The Show Must Go On"
"Chiar dacă mi-au plăcut mai mult acutele lui Marinică, cred că mai pregătită pentru etapa următoare este Alexandra", a spus Irina.
Smiley a spus:
"Cele trei momente sunt greu de comparat. Într-adevăr, Alexandra are o voce super spectaculoasă, super stabilă. Leon are o voce de cap foarte frumoasă, iar Marinică, din punctul meu de vedere, a evoluat extrem de mult în emisiune."
Horia & Theo Rose au ales să meargă în live-uri cu Alexandra Sîrghi.
Trio Izabela Simion, Johnny Bădulescu și Ioana Neagu - echipa Smiley
- Izabela Simion - piesa "The Voice Within"
- Johnny Bădulescu - piesa "Train Wreck"
- Ioana Neagu - piesa "Don't You Worry 'bout A Thing"
Horia Brenciu a fost de părere că Johnny că nu a avut noroc, dar, în același timp, antrenorul a fost de părere că oamenii care fac lucruri frumoase vor atrage norocul în viața lor.
"Eu nu cred în noroc, eu cred în muncă și perseverență, în pasiune, stabilirea unor țeluri clare pentru că atunci apar și șansele. Mi-e greu să vă departajez pentru că sunteți toți foarte, foarte buni.", a spus Smiley.
Totuși, antrenorul a trebuit să ia o decizie. Smiley a ales să meargă în live-uri cu Johnny Bădulescu.
Trio Alexandra Căpitănescu, Rania Petricescu și Cristina Budeanu - echipa Tudor
- Alexandra Căpitănescu - piesa "Sunt vagabondul vieții mele"
- Rania Petricescu - piesa "Love You I Do"
- Cristina Budeanu - piesa "All For Us"
"Cel mai nebun moment a fost al Alexandrei. A trecut prin trei genuri diferite. Foarte mișto fiecare parte. După care a venit Rania. De unde vocea asta? Eu n-am auzit niciodată o femeie cântând așa. Mi se pare fantastică. Mi se pare că ți-a ieșit superb. Iar Cristina n-a avut nicio scăpare", a spus Smiley.
Tudor a menționat:
"Pe mine mă bucură foarte mult că antrenorii-colegi văd progresul. La fiecare dintre voi."
Tudor a ales să meargă în live-uri cu Alexandra.
Trio Beti Iordăchescu, Cosmin Mariciuc și Delia Constantin - echipa Irina
- Beti Iordachescu - piesa "Ignorance"
- Cosmin Mariciun - piesa "Unholy"
- Delia Constantin - piesa "Come Together"
"Mi-a plăcut mai mult piesa lui Beti, dar ca moment mi-a plăcut parcă mai tare Delia. Iar Cosmin m-a spart definitiv", a spus Theo Rose.
Tudor Chirilă a comentat:
"Sunt cele mai bune momente din knckout-uri de la Irina, alegerile pieselor mi-au plăcut foarte mult. Să recomand pe unul dintre ei mi se pare un afront adus celorlalți doi. Știi cum se zice: în fața marilor decizii suntem singuri."
Irina a ales să meargă în live-uri cu Delia.
Trio Andreea Oprea, Andrei Petruș și Melissa Antonesi - echipa Horia & Theo Rose
- Andreea Oprea - piesa "Sar Penen"
- Andrei Petruș - piesa "Ce s-ar face inima"
- Melissa Antonesi - piesa "Așk"
"Cel mai emoționat am fost de prima jumătate a Andreei", a spus Tudor.
Smiley a declarat:
"Aș vrea să consemnez faptul că dacă nu se făcea echipa asta - Brenciu și Theo - nu aveam ocazia niciodată să ascult aceste trei piese la Vocea României. Recunosc că nu le-am auzit în viața mea. Dacă ar fi să merg mai departe cu cineva, cu Melissa cred că aș merge mai departe."
Horia & Theo Rose au ales să meargă în live-uri cu Melissa.
Trio Adrian Galbinu, Ana Stănciulescu și Alejandro Fernandez - echipa Smiley
- Adrian Galbinu - piesa "Whole Lotta Love"
- Alejandro Fernandez - piesa "Golden Hour"
- Ana Stănciulescu - piesa "Clown"
"Ana m-a sensibilizat cel mai tare dintre toți trei. A avut o emoție pe scenă extraordinară. Ce ai scos din tine cu piesa asta...A fost nemaipomenit! Ai încercat să-ți îneci lacrimile ca să nu împiedice la cântat. E foarte greu să cânți cu nodu-n gât și știu. Cu toate astea, tu ai cântat extraordinar! Ai dat cu piesa asta de pământ", a declarat Theo Rose.
Tudor a menționat:
"Ana, pentru mine a fost mult mai puțin important ce ai cântat decât ce ai trăit. Iar ăsta este un avantaj pe care orice antrenor cred că ar trebui să-l ia în seamă."
Smiley a ales să meargă în live-uri cu Ana.
Trio Dana Baldovici, Maria Chideanu și Katia Florea - echipa Tudor
- Dana Baldovici - piesa "Someone You Loved"
- Maria Chideanu - piesa "Știu că vei pleca"
- Katia Florea - piesa "Find Me"
"Astăzi mi-a plăcut Katia chiar dacă a avut niște scăpări la voce acolo sus. Mi-a plăcut intenția ei de cântat", a spus Irina.
Smiley a declarat:
"Am stat și m-am gândit cum aș putea să departajez cele trei performance-uri. Cred că felul în care s-au transpus pe scenă și cred că la capitolul ăsta cel mai bine a stat Maria."
Tudor a ales să meargă în live-uri cu Maria.
Trio Sara Cucu, Imba și Sandro Machado - echipa Irina
- Sara Cucu - piesa "Habits"
- Imba - piesa "7 rings"
- Sandro Machado - piesa "Copacul"
"Ce bogăție, ce bucurie, ce voci, ce interpretări, ce melodii! Nu știu cu cine să mă duc mai departe. Toți trei sunt perfecți pentru finală. Toți trei sunt bestiali! Bravo, copii!", a spus Horia.
Theo Rose a adăugat:
"Felicitări, Irina, pentru alegerea pieselor, dar în special vreau să-ți mulțumesc că i-ai dat lui Sandro o piesă ca asta - <<Copacul>>. Ne-ai arătat ce muzică avem, cât de mare e muzica noastră românească. Îți mulțumim tare că te-ai ocupat atât de frumos și atât de bine. Că ai respectat-o în cântare. A fost nemaipomenit!"
Irina a ales să meargă în live-uri cu Sandro.
Trio Silvia Vișinescu, Cynthia Elisoa și Gilberta Wilson - echipa Horia & Theo Rose
- Silvia Vișinescu - piesa "Anyone"
- Cynthia Elisoa - piesa "Circle of Life"
- Gilberta Wilson - piesa "Cancao do Mar"
"Fetelor, arătați minunat! M-ați purtat printr-o călătorie pe globul pământesc. Voi, ca și voci, sunteți foarte, foarte bune! Acum, nu știu cum o să departajeze antrenorii voștri. Cred că cele mai bune au fost Silvia și Gilberta. Cred că Silvia a fost mult mai sigură decât Gilberta", a fost de părere Smiley.
Theo Rose a declarat:
"Fetelor, a fost cea mai mare bucurie să lucrăm cu voi! Vă mulțumesc tare și ați cântat foarte bine în seara asta! Suntem foarte mândri de voi!
Horia & Theo Rose au ales să meargă în live-uri cu Gilberta.
Trio Ana Udroiu, Iustin Paraschiv și Alex Maxim - echipa Smiley
- Ana Udroiu - piesa "Marea"
- Iustin Paraschiv - piesa "Iris"
- Alex Maxim - piesa "Jelem Jelem"
"Dacă nu ăsta este sensul unui act de interpretare, să te urci pe scenă, să faci ca toate visele și să trezești o emoție în cei care stau și se uită la tine și să le smulgi urale înseamnă că eu sunt degeaba pe scaunul ăsta. Felicitări!", a spus Tudor Chirilă referindu-se la momentul lui Alex Maxim.
Smiley a ales să meargă în live-uri cu Alex.