Urmărește-ne în Social Media

Emilian - Carusel

Emilian ne încurajează să nu renunțăm la dorințele noastre după primul refuz primit, amintindu-ne că viața e un "Carusel", cu bune și rele. Noua sa piesă e menită să ne scoată din blocajul eșecului și să ne repună pe traseu, scuturându-ne puțin de strictețea exagerată a vieții de adult. "Carusel" este pentru copilul din noi.

Cu muzica, versurile și producția semnate de Emilian, "Carusel" este o piesă menită să ridice moralul. Indiferent prin ce treci, oportunitățile nu se termină după primul, sau al doilea eșec, ne spune artistul.

"Pentru toți cei care spun că "nu sunt de ajuns, nu sunt prea frumos, nu-s destul de bun", sau au avut o zi proastă, am lansat această piesă: "Carusel", care să îți mai aducă aminte din când în când că dacă viața e un CARUSEL, ar fi bine să fii tu copilul din ea. Astept părerea voastră în comentarii", spune Emilian.

Emilian este unul dintre artiștii care au reușit să urce rapid în topurile muzicale. Cântărețul a înregistrat succes cu melodii ca "O mie de inimi", "De 3 zile nu am somn", feat. Theo Rose sau "Tequila". Printre cele mai recente piese lansate se numără "Stelele" (feat. AMNA), "Lumea Mea" (Ioana Ignat), "Neintenționat" (feat. Smiley și JUNO), "Alină-mă" sau "Pământul".

Emilian a făcut parte din distribuția serialului "Ana, Mi-ai fost scrisă în ADN", compunând piesa folosită în genericul producției.

Comentarii