Emoționanta baladă ”Flux” este produsă de Jim Elliot și Joe Kearns, videoclipul alb-negru fiind regizat de Rianne White.
“”Flux” e o piesă pe care am compus-o din toată inimă și care părea să capteze acel sentiment de neputință în fața depășirii unei iubiri din trecut, deși aceasta s-a încheiat cu un motiv. Simt că sunt într-o continuă stare de schimbare și regândire, iar asta mă împiedică să depășesc anumite lucruri cu ușurință,” a detaliat Ellie Goulding.
Noul single al artistei anunță lansarea celui de-al patrulea material de studio, LP care va explora emoții și sentimente neconștientizate de Ellie până acum.
“Pe acest album mi-am găsit inspirația în diferite relații și etape din viața mea. În ultimii doi ani am reușit pentru prima oară să-mi cronfrunt tehnicile de supraviețuire pe care le aplic la muncă - am refletat asupra felul în care a fi mereu în turneu, a susține concerte și a fi nevoită să par OK tot timpul, m-a afectat pe plan personal și și-a spus cuvântul asupra relațiilor mele.”
Anterior acestei piese, Ellie Goulding a lansat în colaborare cu Diplo și Swae Lee piesa ”Close To Me”.
Ellie Goulding este una dintre cele mai apreciate artiste britanice ale valului indie-pop. Piese precum ”Lights”, "Anything Could Happen" și "Burn" au ocupat poziții fruntașe în clasamentul single-urilor din UK, intrând în playlist-urile posturilor de radio de pretutindeni. În 2010, Ellie a devenit a doua artista care, în același an, s-a clasat pe prima poziție în cadrul sondajului BBC Sound Of, câștigând și premiul Critics' Choice la Brit Awards. De asemenea, coverul ei după piesa lui Elton John, “Your Song”, a ocupat pozitia a 2-a în UK, un an mai târziu melodia fiind interpretată de artistă la nunta prințului William.
Albume noi
Muse a lansat albumul "The Wow! Signal", ce conține o colaborare cu Ellie Goulding
Muse a lansat noul album de studio, "The Wow! Signal", un material inspirat de celebrul semnal radio detectat în spațiu în 1977. Printre piesele incluse în tracklist se numără și "Hush", o colaborare cu Ellie Goulding, însoțită de un videoclip cu puternice influențe cosmice, care completează universul conceptual al discului.

"Hush" marchează prima colaborare dintre Muse și Ellie Goulding, reunind stilul rock alternativ caracteristic trupei britanice cu vocea sensibilă și amprenta electronică cu care Goulding și-a obișnuit fanii. Mesajul cântecului vorbește despre nevoia de refugiu, introspecție și apropiere umană într-o lume tot mai zgomotoasă și agitată.
Videoclipul pentru "Hush" explorează atât tematica melodiei, cât și direcția vizuală a întregului album. Acesta prezintă un astronaut care plutește singur în spațiu, fiind atras, la un moment dat, într-un fenomen asemănător unei găuri negre. Imaginile completează perfect tematica cosmică a materialului discografic și explorează ideea necunoscutului, a izolării și a călătoriei către alte dimensiuni, atât fizice, cât și emoționale.
Matt Bellamy despre colaborarea cu Ellie Goulding: "A fost un accident fericit: ea era acolo, noi experimentam și totul s-a întâmplat natural"
Colaborarea cu Ellie Goulding s-a născut dintr-o coincidență neașteptată. Artista se afla în același studio de înregistrări cu Muse, lucrând într-o altă încăpere, iar întâlnirea a avut loc chiar înainte ca membrii formației să încheie sesiunea din acea seară. Matt Bellamy a povestit pentru Rolling Stone Italia cum a luat naștere duetul:
"O cunosc pe Ellie de ani de zile, ne-am întâlnit de multe ori și am spus în repetate rânduri că ar trebui să facem ceva împreună. Din pură coincidență, a apărut la studio foarte târziu, pe la ora 23:00, chiar când noi eram pe punctul de a pleca. A intrat și ne-a întrebat dacă poate asculta la ce lucrăm. I-am pus piesa și i-a plăcut. Așa s-a născut ideea unui duet. A fost un accident fericit: ea era acolo, noi experimentam și totul s-a întâmplat natural."
Apetitul trupei Muse pentru colaborări cu alți artiști a fost deschis de muzicianul și producătorul Dan Lancaster. El s-a alăturat grupului ca membru live în 2022, iar relația s-a consolidat în timpul turneelor, când Matt Bellamy, Chris Wolstenholme și Dominic Howard au descoperit că Lancaster nu este doar un instrumentist valoros, ci și un producător cu o viziune creativă aparte.
Provenit din zona muzicii metal, Dan Lancaster și-a dorit să contribuie la un proiect care să depășească simplul rol de muzician de turneu. În același timp, membrii Muse au început să exploreze ideea unor colaborări externe, atât cu autori, cât și cu alți artiști, o premieră pentru dinamica tradițională a trupei.
"The Wow! Signal", inspirat de unul dintre cele mai mari mistere ale astronomiei
Noul album Muse își ia numele de la celebrul "Wow! Signal", o anomalie radio detectată în 1977 de astronomul Jerry R. Ehman, în timpul unui proiect de căutare a inteligenței extraterestre. Semnalul, care a durat 72 de secunde și provenea din direcția constelației Săgetător, a fost atât de neobișnuit încât cercetătorul a încercuit secvența "6EQUJ5" pe imprimarea datelor și a notat, în margine, cuvântul "WOW!". Originea exactă a fenomenului rămâne necunoscută și astăzi.
TRACKLIST Muse - "The Wow! Signal":
- The Dark Forest
- Nightshift Superstar
- Shimmering Scars
- Cryogen
- Be With You
- Hexagons
- The Sickness in You & I
- Unravelling
- Hush
- Space Debris
























