Urmărește-ne în Social Media

ELENA - Ochelarii de soare

Elena Gheorghe a lansat "Ochelarii de soare", o piesă ce-ți rămâne în memorie încă de la prima ascultare. Melodia este acompaniată de un videoclip în care joacă Radu Ștefan Bănică. Te invităm să-l urmărești.

După o serie de lansări în limba armânească, Elena Gheorghe vine în atenția ascultătorilor cu "Ochelarii de soare", o piesă cu versuri doar în limba română. Mesajul este despre iubire și amintirea celui care ne-a ajuns la suflet, însă ritmul este energic și te invită la dans.

"Ochelarii de soare" este acompaniată de un videoclip regizat de Dan Petcan, vechi colaborator al Elenei Gheorghe. Artista este protagonista clipului, jucând rolul unei dive de succes. Interesul amoros este interpretat de Radu, fiul lui Ștefan Bănică.

"Pe tot parcursul înregistrărilor, la studio, în capul meu rula un soi de film nostalgic, de cinema românesc sau franțuzesc din anii '60. Apoi a fost o serie de coincidențe care m-au încurajat să explorez și mai mult această idee. În primul rând, Radu Ștefan Bănică, colegul meu, pe care de câte ori îl văd, nu încetez să mă minunez de cât de talentat, carismatic și absolut special este, iar asemănarea lui cu Alain Delon e fantastică. Apoi sunt toate trendurile din modă și lifestyle, care ne <<aruncă>> spre anii '60, '70 și acum vreo 2 luni mi-a căzut în mână și un articol care vorbea despre ochelarii de soare care au ajuns să devină accesorii populare exact în acea decadă din secolul trecut. Așa că n-am avut cale de-ntors și am creat pentru piesa asta o poveste vizuală nostalgică, o poveste de flirt melancolic între personajul meu și cel interpretat de Radu, într-un decor 60's și cu abordări inspirate de filme cu Alain Delon, Romy Schneider și de Margareta Pâslaru în <<Un film cu o fată fermecătoare>>", a declarat Elena.

Elena este una dintre cele mai îndrăgite si versatile artiste de pe scena muzicii românești. Artista a debutat pe scena muzicii populare la vârsta de trei ani, cântând un duet împreună cu mama sa, cântăreața de muzică populară, Marioara Man Gheorghe. În 2002, Elena a devenit vocea principală a trupei Mandinga, alături de care a obținut locul al patrulea cu piesa "Soarele meu" în cadrul competiției naționale Eurovision. În 2009, aceasta a reușit să câștige acest concurs la nivel național și să reprezinte România cu piesa "The Balkan Girls".

Printre cele mai cunoscute piese ale artistei se numără "Ecou", "Până dimineața" sau "Numele tău". În ultimii ani, Elena Gheorghe s-a îndreptat către muzica armânească, lansând o serie de melodii, dar și un album, "Lunâ Albâ" (2019).

Comentarii