Urmărește-ne în Social Media

Elena Gheorghe - Autograf

Elena Gheorghe trăiește o iubire ca-n basme în noul videoclip ”Autograf”. Artista intră pe rând în pielea unor personaje din povești extrem de îndrăgite: Scufița Roșie, Albă ca Zăpada, Cenușăreasa, Jasmine (din Aladin), Ariel (Mica Sirenă).

“Stiți momentul în care ești si-gu-ră că ți-ai găsit prințul, în care totul în jur e roz și ești convinsă ca totul e de basm? Eh, despre asta e vorba în ‘Autograf’, în povestea vizuala pe care am lansat-o odată cu piesa semnată de către magicul Laurențiu Duță. În momentul în care ne îndrăgostim, TOATE suntem prințese, ne vine să cântăm pe stradă - da, ca nebunele - și orice scenariu e posibil, nu?”, spune Elena.

Pentru videoclipul "Autograf", Elena s-a jucat cu o imagine care evocă stilul, gesturile și șarmul prințeselor din cele mai cunoscute povești ale lumii, iar totul este inspirat chiar de către fanii artistei.

“Primesc în fiecare zi mesaje de la fanii mei cu desene, poezii și declarații în care sunt mereu comparată cu prințese de poveste: Ariel, Cenușăreasa sau Scufița Roșie. Sound-ul dulce și special al piesei compuse de către Laur, versurile “Autograf” și toată producția muzicală ne-au inspirat pe mine și pe echipa mea să construim un story vizual în care să 'trec' prin toate aceste personaje”.

2 zile de filmare, 6 stilismuri complete pentru Elena (costume, make-up, hair-style), 60 de dansatori, 4 rutine coregrafice - este, pe scurt, brief-ul unui scurtmetraj, “Autograf”, care amintește de musical-urile de Broadway.

“A fost o super-provocare de producție, pentru că ne-am dorit o poveste vizuală care să evoce un musical, cu toată bogăția de decoruri, de costume, figurație și coregrafie. ‘Autograf’ este despre iubire, despre magia 'îndrăgostelii', despre 'clipele tuturor posibilităților' și merita o construcție vizuală pe măsură”, adauga Elena.

O producție Cat Music, piesa “Autograf” este o noua colaborare a Elenei cu producătorul și compozitorul Laurențiu Duță.

Comentarii

Concerte & turnee

Delia, Elena Gheorghe, Emilian cântă în weekendul de debut al Târgului de Crăciun București 2023

Povestea sărbătorilor de iarnă începe joi, 30 noiembrie, cu cea de-a 16-a ediție a Târgului de Crăciun din Piața Constituției. Concerte, activități și ateliere de creație sunt doar câteva dintre atracțiile propuse de organizatori.

Publicat

pe

Târgul de Crăciun București
Târgul de Crăciun București │ FOTO: CreArt

Cea de-a 16-a ediție a Târgului de Crăciun din Piața Constituției, organizat de Primăria Capitalei prin CREART - Centrul de Creație, Artă și Tradiție al Municipiului București, se deschide joi, 30 noiembrie, începând cu ora 16:00, în zi de mare sărbătoare - Sfântul Apostol Andrei. În aceeași seară, de la ora 18:00, din Piața Constituției se va aprinde iluminatul festiv în Capitală, transformând Bucureștiul într-o poveste de iarnă.

Program general Târgul de Crăciun București 2023

  • Debut - 30 noiembrie: 16:00 - 22:00
  • Vineri, 1 decembrie: 10:00 - 22:00
  • Luni, 25 decembrie: 12:00 - 22:00
  • Marți, 26 decembrie: 10:00 - 22:00

În restul zilelor:

  • Luni - Vineri: 12:00 - 22:00
  • Sâmbătă - Duminică: 10:00 - 22:00

Concert Delia în seara de debut a Târgului de Crăciun

Simbol internațional al sărbătorilor, Caravana Coca-Cola ajunge în Târgul de Crăciun București, chiar în ziua de deschidere a acestuia, unde va staționa și va putea fi admirată de vizitatori, înainte de a-și continua parada prin oraș. Prieten tradițional al evenimentului, Coca-Cola oferă, de asemenea, o experiență unică, în seara de debut, prin concertul Deliei. Caravana va continua să aducă magia în Piaţa Constituţiei și în zilele de 1 și 2 decembrie, de această dată, cu o serie de activări speciale: de la jocurile cu bulgări de zăpadă, la atelierele de creație pentru realizarea de cadouri sau felicitări de Crăciun.

Program artistic de 1 decembrie

Ziua Națională a României, 1 decembrie, va fi sărbătorită și în cadrul Târgului de Crăciun, atât prin muzică de fanfară, cât și printr-un spectacol folcloric autentic, reprezentând tradiția și identitatea. Programul artistic va fi pus în scenă de zece soliști vocali, printre care Alexandru Pugna, Gheorghiţa Nicolae, Nicuşor Iordan, dar și de grupul vocal "Burnasul" din Teleorman, acompaniați de orchestra ansamblului folcloric profesionist "Cununa Carpaților", dirijor Dan Ionescu. De asemenea, vor fi prezentate momentele de dans ale Ansamblului "Iholu" din Constanța - comunitatea aromână, precum și ale Ansamblului "Asteria" din București - minoritatea greacă.

Recitaluri și DJ Set

  • Sâmbătă și duminică, în zona tradițională a evenimentului, pe scena amplasată lângă brad, vor urca Elena Gheorghe și Emilian & Band, fiind precedați de coruri de copii, soliști vocali și artişti instrumentiști.
  • Zona urbană va fi activată zilnic, atât de DJ Sets pe ritmurile remixate ale celor mai îndrăgite melodii internaționale de iarnă, precum și de muzică ambientală, asigurată de Magic FM.

Activități pentru întreaga familie

Weekendul continuă cu activități pentru întreaga familie, într-o atmosferă magică, în intervalul orar 10:00 - 22:00. Peste 130 de căsuțe ale meșteșugarilor, creatorilor urbani și producătorilor locali își așteaptă publicul cu o largă varietate de produse de sezon, dar și cu cele mai gustoase preparate culinare, pregătite în locație. Distracția va fi asigurată de roata panoramică, carusel și de trenuleț, dar şi de mascote și artiști animatori pe picioroange.

Copiii se vor bucura de spectacolele de teatru, jucate pe scena evenimentului, care îi vor purta pe tărâmul magic al imaginației. De asemenea, Casa lui Moș Crăciun își deschide porțile, încă din prima zi a târgului, loc în care, până la sosirea acestuia, spiridușii îi așteaptă pe cei mici, pentru a-și realiza propriile scrisori cu dorințele de Crăciun. Totodată, copiii pot participa la atelierele de creație, specifice atât sărbătorii naționale, cât și Crăciunului.

Citește în continuare