Urmărește-ne în Social Media

Edward Sanda - Nimeni ca noi

Edward Sanda a lansat o piesă romantică numită "Nimeni ca Noi". Cum şade bine unui track de vară, acest single primeşte un videoclip plin de imagini din vacanţă. Puteţi viziona noul clip în articol.

Edward Sanda apare în clipul "Nimeni ca Noi" alături de o posibilă iubită, călătorind cu maşina pe malul mării sau pe câmpii. Piesa e despre sentimentul de invincibilitate pe care îl ai, atunci când eşti tânăr şi părul îţi flutură în bătaia brizei pe timp de vară. Artistul vine după două colaborări cu Ioana Ignat şi o piesă alături de Amna, iar de această dată îl putem auzi pe o melodie solo.

Noul single este compus de către Randi, în studiourile Famous Production. Acelaşi Randi a lansat cu câteva zile în urma piesa "Inimi", cu un videoclip bazat pe instalaţii artistice şi dansuri lente, suave. Edward Sanda ne propune odată cu noul său release o creaţie care îţi dă o stare de bine. Muzicianul îşi prezintă astfel mesajul:

"Nimeni ca noi" este o piesă ce-ţi dă o stare de bine, un vibe pozitiv, iar versurile vorbesc despre acea iubire tinerească, jucăuşă, când totul e frumos şi nimic nu ţi se pare imposibil. Este practic ceea ce trăiesc la rândul meu, pentru că mă bucur de viaţă, de prieteni şi de vacanţă şi e cadoul meu pentru toţi cei care simt la fel ca mine.

Edward a devenit cunoscut odată cu piesa "Doar pe a ta", colaborare cu Ioana Ignat, care a strâns aproape 52 de milioane de vizualizări pe YouTube. Tânărul a apărut şi alături de Randi pe piesa "Haine Scumpe". Cu o lună în urmă Edward apărea pe piesa "Milioanele de suflete", alături de Amna, pentru ca în perioada Crăciunului în 2018 să pregătească un "Cozonac" alături de Cleopatra Stratan.

Artistul a mai cântat şi alături de Andreea Bălan în 2018. Tot anul trecut ne-a vorbit într-un interviu despre momentul când a fost toboşar într-o trupă rock şi cum a fost mereu pasionat de percuţie.

Comentarii

Concerte & turnee

Programul concertelor la Serbările Zăpezii 2026 de la Durău

Serbările Zăpezii de la Durău Park ajung anul acesta la cea de-a V-a ediție. Timp de 10 zile, în perioada 13 - 22 februarie 2026, activitățile de pe pârtie vor fi însoțite de spectacole live, cu intrare liberă. Randi, Ioana Ignat și Adda se numără printre artiștii confirmați. Vezi programul concertelor în articol.

Publicat

pe

Randi
Randi │ FOTO: Captură YouTube

Durău Park găzduiește în perioada 13 - 22 februarie 2026 cea de-a V-a ediție a Serbărilor Zăpezii, un eveniment care combină sporturile de iarnă cu muzica live și activitățile de vacanță pe pârtia din Masivul Ceahlău. Scena Serbărilor Zăpezii va găzdui concerte susținute de artiști cunoscuți, printre care Florian Rus, Randi și Ioana Ignat. Intrarea la evenimente va fi liberă. 

Programul concertelor la Serbările Zăpezii 2026 de la Durău:

  • 13 februarie: Florian Rus
  • 14 februarie: Viorica Macovei, Ansamblul Folcloric “ Codrii Neamţului “, Alesis Alina Romeo
  • 15 februarie: Randi, Los Anonimos
  • 20 februarie: ADDA
  • 21 februarie: Ioana Ignat, Edward Sanda
  • 22 februarie: Connect-R, Johny Romano, Los Anonimos

Atmosfera zilnică: va fi asigurată de Dj Ionuț Tofan și DJ Vlad.

Cupa Serbările Zăpezii Durău 2026

Între 14 și 15 februarie 2026 are loc Cupa "Serbările Zăpezii" Durău, competiție dedicată pasionaților de schi și snowboard. Concursurile se vor desfășura la Pârtia Durău Park, în Masivul Ceahlău, și includ probe de slalom uriaș (schi) și snowboard, pe categorii de vârstă: copii (fete/băieți) și adulți (femei/bărbați). Taxa de înscriere este de 100 de lei, înscrierile și plata realizându-se online, în limita locurilor disponibile.

Despre pârtia de schi de la Durău Park

Pârtia Durău este ideală pentru săniuș și schi, atât pentru începători cât și pentru avansați. Situată la poalele muntelui Ceahlău, la o altitudine de 800 m, pârtia are o lungime de 406 m.

Sistemul de teleschi a fost modernizat în decembrie 2018, având un teleschi cu crose duble, cu o capacitate de transport de 1200 de persoane/oră și un teleschi pentru începători.

VIDEO: Cum a fost la ediția a IV-a Serbările Zăpezii

Citește în continuare