"Am încercat să aduc un sound nou, adaptat tinerei generații, tocmai pentru că îmi doresc foarte mult ca și cei de-o vârstă cu mine să se bucure de muzica bună a părinților noștri și să nu uite aceste minunate melodii", spune Edward.
De această dată, artistul a dorit să împletească mai mult vechiul cu noul și să creeze o legătură mai puternică între generații, astfel încât a îmbinat refrenul original cu versuri compuse de el, la care a lucrat timp de o săptămână.
"Mi-am dorit de asemenea să creez ceva diferit, să abordez tema piesei și din viziunea mea. Așa că nu veți asculta un simplu cover", a declarat Edward Sanda
Edward a pregătit filmarea videoclipului chiar în ziua lansării primului său album, "Nuanțe de iubire", pe 14 septembrie. Însă realizarea acestuia nu a fost lipsită de emoții și de peripeții.
"Eram pregătiți cu toate cele necesare din punct de vedere tehnic, aveam inclusiv o dronă pentru filmările aeriene, aveam o locație în aer liber, în afara Bucureștiului, care corespundea tuturor cerințelor de distanțare socială, vremea era superbă... Totul era perfect! Și... am început să filmăm. Însă ne-am trezit că s-a stricat generatorul de curent.
Era cât pe ce să anulăm nu doar filmarea, dar ne făceam griji și pentru lansarea de seară a albumului. Din fericire am reușit să îl înlocuim în timp util și să avem astăzi și imaginile care alcătuiesc noul videoclip", își amintește artistul, acum amuzat.
Concerte & turnee
Programul concertelor la Serbările Zăpezii 2026 de la Durău
Serbările Zăpezii de la Durău Park ajung anul acesta la cea de-a V-a ediție. Timp de 10 zile, în perioada 13 - 22 februarie 2026, activitățile de pe pârtie vor fi însoțite de spectacole live, cu intrare liberă. Randi, Ioana Ignat și Adda se numără printre artiștii confirmați. Vezi programul concertelor în articol.

Durău Park găzduiește în perioada 13 - 22 februarie 2026 cea de-a V-a ediție a Serbărilor Zăpezii, un eveniment care combină sporturile de iarnă cu muzica live și activitățile de vacanță pe pârtia din Masivul Ceahlău. Scena Serbărilor Zăpezii va găzdui concerte susținute de artiști cunoscuți, printre care Florian Rus, Randi și Ioana Ignat. Intrarea la evenimente va fi liberă.
Programul concertelor la Serbările Zăpezii 2026 de la Durău:
- 13 februarie: Florian Rus
- 14 februarie: Viorica Macovei, Ansamblul Folcloric “ Codrii Neamţului “, Alesis Alina Romeo
- 15 februarie: Randi, Los Anonimos
- 20 februarie: ADDA
- 21 februarie: Ioana Ignat, Edward Sanda
- 22 februarie: Connect-R, Johny Romano, Los Anonimos
Atmosfera zilnică: va fi asigurată de Dj Ionuț Tofan și DJ Vlad.
Cupa Serbările Zăpezii Durău 2026
Între 14 și 15 februarie 2026 are loc Cupa "Serbările Zăpezii" Durău, competiție dedicată pasionaților de schi și snowboard. Concursurile se vor desfășura la Pârtia Durău Park, în Masivul Ceahlău, și includ probe de slalom uriaș (schi) și snowboard, pe categorii de vârstă: copii (fete/băieți) și adulți (femei/bărbați). Taxa de înscriere este de 100 de lei, înscrierile și plata realizându-se online, în limita locurilor disponibile.
Despre pârtia de schi de la Durău Park
Pârtia Durău este ideală pentru săniuș și schi, atât pentru începători cât și pentru avansați. Situată la poalele muntelui Ceahlău, la o altitudine de 800 m, pârtia are o lungime de 406 m.
Sistemul de teleschi a fost modernizat în decembrie 2018, având un teleschi cu crose duble, cu o capacitate de transport de 1200 de persoane/oră și un teleschi pentru începători.

























