Urmărește-ne în Social Media

Dua Lipa - Physical

Dua Lipa a lansat piesa "Physical", melodie ce pare gândită pentru coregrafii ale trupelor de dans. Sună în egală măsură a anii '80 sau '90, dar şi futurist. Melodia a primit un videoclip viu cromatic apreciat de public, cu dansatori dezlănţuiţi, dar şi o variantă de Dua Lipa din benzile desenate. Urmăreşte noul clip în articol.

"Physical" sună ca melodia pe care o ascultă în maşină o super eroină care tocmai pleacă în misiune. Sintetizatoarele se suprapun cu basul viu şi fac ascultătorul să danseze imediat. De remarcat abordarea coloristică a videoclipului, care trece prin "perioade", precum cele ale lui Picasso sau cele etalate în filmul foarte dezvoltat cromatic "Hero" cu Jet Li. Avem o perioadă roşie, una galbenă, mov şi albastră, reprezentate de către un ego al artistei şi o trupă de dans. La final grupurile cromatice se întâlnesc şi se amestecă în dans ameţitor.

Amintesc aceste reprezentări ale grupurilor şi de emoţiile personificate din filmul Disney "Inside Out". În doar 2 zile videoclipul a strâns deja peste 6.3 milioane de vizualizări, semn că fanii artistei aveau o adevărată foame de ceva nou. Cântăreaţa britanică se pregăteşte să lanseze al doilea album din carieră, "Future Nostalgia" şi deja ne-a încântat cu single-ul omonim din 2019. "Physical" face exact ce a promis Dua Lipa pentru noul disc: combină sound-ul synth pop retro cu un sunet al viitorului.

Refrenul "Let's get physical" aminteşte de chemările la dans de pe vremea lui "Grease" sau "Dirty Dancing". Noul single a fost produs de către KOZ şi Jason Evigan şi prezintă un stil nou de a cânta pentru Lipa. O auzim cântând atât subţire şi suav, cât şi un pic mai răguşit şi gutural, provocator, înainte de înălţarea de la refren. Într-un interviu cu Billboard de la Premiile Grammy, artista a citat "Flashdance" ca inspiraţie principală pentru acest release.

Până acum am putut asculta de pe viitorul album melodiile "Don't Start Now" şi "Future Nostalgia". Britanica a înregistrat 50 sau 60 de piese pentru noul material şi a trebuie să facă o selecţie dură pentru a decide ce piese sunt păstrate. Vom asculta întregul disc de pe 3 aprilie 2020.

PUBLICITATE
Comentarii

Industria muzicala

Elton John a stabilit un nou record în topurile muzicale

Elton John a stabilit un nou record în topurile din Marea Britanie cu cel mai recent single al său, "Cold Heart (PNAU Remix)". Detalii și melodie disponibile în articol.

Publicat

pe

Coperta album Elton John Lockdown Sessions
Coperta album Elton John Lockdown Sessions │ FOTO: Elton John

"Cold Heart" a intrat în top 10 al single-urilor din Marea Britanie luna trecută, iar la momentul redactării acestui articol, melodia se află pe locul doi. Cu această nouă reușită, Elton John este singurul artist din istoria Official UK Chart ale cărui piese au ajuns în top 10 în șase decenii diferite.

Asta înseamnă că John i-a depășit acum pe Elvis Presley, Cher, Cliff Richard, Michael Jackson și David Bowie, care au avut piese în top 10, dar în cinci decenii diferite.

"Cold Heart" este o piesă în colaborare cu Dua Lipa, la care au lucrat și producătorii australieni din trupa electro PNAU. Melodia este extrasă de pe albumul "The Lockdown Sessions" al lui Elton John. Materialul înglobează 16 piese, toate colaborări cu diverși muzicieni, de la Charlie Puth, Years & Years și Miley Cyrus, până la Stevie Wonder, Stevie Nicks sau Glen Campbell.

"The Lockdown Sessions" a fost înregistrat în pandemie, după ce Elton John s-a văzut nevoit să amâne concertele live. Albumul va fi lansat pe 22 octombrie.

Piesele TOP 10 ale lui Elton John din fiecare deceniu:

1970:

Your Song (4), Rocket Man (2), Crocodile Rock (5), Daniel (4), Saturday Night’s Alright For Fighting (7), Goodbye Yellow Brick Road (6), Lucy In The Sky With Diamonds (10), Pinball Wizard (7), Don’t Go Breaking My Heart (1), Song For A Guy (4)

1980:

Blue Eyes (8), I Guess That’s Why They Call It The Blues (5), I’m Still Standing (4), Sad Songs (Say So Much) (7), Passengers (5), Nikita (3), Candle In The Wind (Live) (5)

1990:

Sacrifice/Healing Hands (1), Don’t Let The Sun Go Down On Me (1), The One (10), True Love (2), Don’t Go Breaking My Heart ft. RuPaul (7), Live Like Horses ft. Luciano Pavarotti (9), Candle In The Wind 97/Something About The Way You Look Tonight (1), Written In The Stars ft. Leanne Rimes (10)

2000:

I Want Love (9), Sorry Seems To Be The Hardest Word ft. Blue (1), Are You Ready For Love (1) Ghetto Gospel ft. 2Pac (1), Electricity (4), Tiny Dancer (Hold Me Closer) ft. Ironik, Chipmunk (3)

2010:

Step Into Christmas (8)

2020:

Cold Heat (Pnau Remix) ft. Dua Lipa (2)

Citește în continuare

AGENDA DE CONCERTE

<< oct. 2021 >>
lmmjvsd
27 28 29 30 1 2 3
4 5 6 7 8 9 10
11 12 13 14 15 16 17
18 19 20 21 22 23 24
25 26 27 28 29 30 31