Urmărește-ne în Social Media
Horia Brenciu - My Way (Crăciunul începe cu mine)

Dua Lipa - Illusion

Dua Lipa a lansat "Illusion", cel de-al treilea single extras de pe viitorul său album de studio, "Radical Optimism". Melodia este acompaniată de un videoclip disponibil în articol.

"Illusion" a fost compusă de Dua Lipa alături de Caroline Ailin, Danny Harle, Tobias Jesso Jr. și Kevin Parker. Potrivit artistei de 28 de ani, melodia a fost prima compusă pentru noul său album de studio, ce va fi lansat oficial pe 3 mai.

Așa cum se înțelege din titlu, "Illusion" vorbește despre capacitatea de a vedea dincolo de o fațadă frumoasă și de a nu te lăsa manipulat. De a câștiga la un joc gândit de altcineva pentru că ești prea isteț ca să te îndrăgostești de o iluzie.

Videoclipul muzical a fost regizat de Tanu Muino și o prezintă pe Lipa alături de dansatori, acrobați și înotători la Piscina Municipal de Montjuïc din Barcelona.

"Illusion" este cel de-al treilea single pe care artista britanică l-a lansat de pe discul "Radical Optimism", după "Houdini" și "Training Season". Primul a debutat pe locul 11 în Billboard Hot 100, iar al doilea a intrat în top pe locul 27.

Comentarii
Horia Brenciu - My Way (Crăciunul începe cu mine)

CONCERTELE LUNII