Urmărește-ne în Social Media

Dua Lipa - Houdini

Dua Lipa a revenit în atenția fanilor cu un nou single, dar și cu o schimbare de look. Artista are părul roșcat, iar cu această înfățișare proaspătă a lansat piesa "Houdini". Poți urmări videoclipul în articol.

"Houdini" este prima piesă extrasă de pe viitorul album de studio al cântăreței de 28 de ani. Piesa a fost realizată în colaborare cu Kevin Parker (Tame Impala) și Danny L Harle. Plină de energie și cu un ritm hipnotizant, melodia vorbește despre "disparițiile" pentru care a fost cunoscut Houdini, dar nu în sens propriu, ci la figurat. Artista explorează în mod ironic ideea dacă cineva merită timpul și atenția sa sau dacă poate "dispărea" dintr-o relație nesatisfăcătoare.

Videoclipul alături de care a fost lansată piesa "Houdini" a fost regizat de Emmanuel Cossu și o prezintă pe Dua Lipa într-o sală de repetiții, exersând o coregrafie dinamică.

Dua Lipa a pregătit terenul pentru noua piesă de câteva săptămâni. După ce și-a șters toate postările de pe Instagram în octombrie 2023, cântăreața a publicat o poză cu ea roșcată cu descrierea "V-a fost dor de mine?". Apoi, ea a împărtășit o imagine ținând o cheie între dinți, însoțită de expresia "prinde-mă sau plec". Pe 31 octombrie, Lipa a postat un teaser al cântecului pe rețelele sale de socializare. În secvența video apare o serie de numere ce rearanjată ar forma cuvântul "Houdini". Toate aceste indicii au dus la varianta finală a piesei, devenită disponibilă pentru toată lumea.

Dua Lipa și-a făcut debutul pe marele ecran în fenomenul "Barbie", regizat de Greta Gerwig, contribuind și la coloana sonoră piesa "Dance the Night". Cel mai recent album al său este "Future Nostalgia", lansat în 2020.

PUBLICITATE
Comentarii