"Paralyzed" este o piesă inedită, pentru că începe surprinzător de heavy chiar şi pentru rock progresiv, virând cumva spre glam la refren. Videoclipul ne prezintă o societate distopică, plină de roboţi produşi în serie. Oraşele sunt moderne şi high tech, dar părăsite de umanitate. Scheme şi diagrame complexe, alternate cu roboţi care privesc aspiraţional la o creatură metalică senzuală domină această creaţie.
Avem chiar şi un interludiu misterios, demn de un film thriller sau SF. De acolo începe un solo măiastru, care anticipează sosirea în clip a unei structuri piramidale misterioase. La final "ceva" a fost trezit şi acel ceva ar putea fi chiar omul, proaspăt ieşit din "producţie". Precedentele două single-uri de pe viitorul album au fost "Fall Into the Light" şi "Untethered Angel".
Aceste track-uri sunt extrase de pe LP-ul cu numărul 14 din discografia trupei, "Distance Over Time". Va sosi pe 22 februarie şi este o premieră pentru noua casă de discuri a trupei, InsideOut Music. Artwork-ul a fost realizat de către colaboratorul cu tradiţie al grupului, Hugh Syme. Acesta a ajutat la perfecţionarea pieselor Rush, Iron Maiden şi Stone Sour.
Petrucci s-a ocupat de producţia noului LP, care a fost mixat de Ben Grosse şi masterizat de Tom Baker. Dream Theater ne-a pregătit 10 piese noi pentru acest disc. Povestea creării acestui material este interesantă. Muzicienii s-au izolat într-un loc bine ascuns în zona marginaşă, rurală a New York-ului pentru a putea începe să scrie şi compună piesele. Şi-au petrecut vara într-un hambar spaţios, transformat ad hoc în studio de înregistrări.
Solistul James LaBrie compară experienţa cu mersul în tabăra de vară. Au trecut 3 ani de la ultimul release Dream Theater, perioadă în care trupa şi-a diversificat activităţile. A fost lansat un joc Alternate Reality, care include o vânătoare de comori. Indiciile sunt ascunse în fotografii din social media, postări, clipuri video. Câştigătorul a avut acces la artwork-ul şi data de lansare a albumului cu mult înaintea altor fani.
Dream Theater e gata să plece în turneu pentru a promova noul LP. Începe în America de Nord pe 20 martie şi se încheie în Mexic. Urmează şi o oprire în România, în cadrul ARTMania Festival 2019, la Sibiu. Formaţia a cântat la noi ultima oară în 2017 la Arenele Romane.
Concerte & turnee
Programul pe zile și ore la ARTmania Festival 2025
ARTmania Festival își deschide porțile în weekend-ul 25 - 26 iulie, în Piața Mare din Sibiu. Dream Theater și Extreme sunt headlinerii acestei ediții aniversare. Consultă programul pe zile și ore al evenimentului.

Pe 25 iulie, scena va fi electrizată de Dream Theater, una dintre cele mai influente trupe de progressive metal din lume. Prezența sa pe scena ARTmania subliniază angajamentul festivalului de a aduce artiști de top într-un loc de poveste din inima Transilvaniei.
Extreme, una dintre cele mai respectate trupe din scena hard rock, cunoscută pentru hituri precum "More Than Words" și "Get the Funk Out", vine pentru prima dată la ARTmania. Trupa americană va urca pe scena din Piața Mare pe 26 iulie.
Alături de ei, Vestige, una dintre cele mai promițătoare trupe de metalcore ale momentului, aduce o combinație explozivă de putere și melodicitate.
Programul pe zile și ore la ARTmania Festival 2025:
Vineri, 25 iulie 2025
- 17:00 - Acces Public
- 19:05 – 19:45 - Vestige
- 20:15 – 21:15 - Sylvaine
- 21:45 – 23:45 - Dream Theater
Sâmbătă, 26 iulie 2025
- 17:00 - Acces Public
- 19:00 – 19:45 - Eihwar
- 20:15 – 21:45 - Sivert Høyem
- 22:15 – 23:45 - Extreme
ARTmania împlinește 18 ani
Ediția din 2025 marchează majoratul festivalului ARTmania, care sărbătorește 18 ani de existență. Organizatorii promit o ediție specială, plină de surprize, pentru a celebra alături de fani.
ARTmania Festival este primul eveniment din România care a îmbinat muzica rock cu diverse forme de artă, transformându-le într-un simbol al culturii contemporane. Cu un concept unic, festivalul a adus publicului nu doar concerte, ci și expoziții, lansări de carte și proiecții de film, toate desfășurate în atmosfera istorică și vibrantă a Pieței Mari din Sibiu.
De-a lungul anilor, pe scena ARTmania au urcat trupe legendare precum Meshuggah, Nightwish, Serj Tankian, Porcupine Tree, Helloween și multe altele. Cea de-a 17-a ediție a adus în fața publicului alte nume mari: KORN, The Flower Kings, Spiritbox, Borknagar, Igorrr, Satyricon, Lavina, Alpha Q, Awake the Demons sau TAINE. Cele trei zile de festival au adunat laolaltă 25.000 de participanți.
Prețurile biletelor la ARTmania Festival 2025:
- Bilete de acces se găsesc online, la prețul de 450 lei (abonament earlybird) și 350 lei (bilet pe zi). Mai multe detalii despre bilete găsești în agenda InfoMusic.























