"A View From the Top of the World" este albumul de studio cu numărul 15 al titanilor metalului progresiv. Cât despre single, acesta este al cincilea combo track + video extras de pe LP. Grafica generată pe computer este semnată Wayne Joyner, care a tot lucrat cu formaţia în ultimii ani. Videoclipul "Answering the Call" este unul apocaliptic, cu case în flăcări, populaţii care îşi pierd locuinţa, o planetă în flăcări, păduri mistuite şi disperare.
Motivul pentru care Dream Theater a lansat această melodie ca un single e că piesa a fost foarte apreciată de public în concertele sale live din America de Nord, turneul "Dreamsonic". Acea serie de concerte e în continuare în desfăşurare şi include 29 de opriri, cu nume mari în deschidere, Devin Townsend şi Animals As Leaders.
A început pe 16 iunie în Cedar Park, Texas şi se încheie pe 26 iulie în Phoenix, Arizona. Dream Theater vine după un an excelent, piesa "The Alien" aducând formaţiei prima sa nominalizare în categoria "Best Metal Performance" la Premiile Grammy din 2022. Precedentele nominalizări au fost în 2011 şi 2013, pentru piesa "On the Backs of Angels", respectiv "The Enemy Inside".
"A View From the Top of the World", albumul din 2021 a fost descris de presă ca un magnum opus al formaţiei, cimentând-o în genul prog pe vecie. Extinde sunetul său clasic cu câteva experimente şi dă fanilor piese de 7+ minute, cu multe "floricele tehnice".
Dream Theater a cântat la Arenele Romane în primăvara anului 2022, prezentând live cel mai nou album al său. Trupa americană activă din 1985 are 15 LP-uri în discografie deja şi cu giganti ca Petrucci şi Portnoy a scris istorie în genuri ca metal progresiv şi rock progresiv. Clăparul Jordan Rudess a făcut deja aluzie la un album nou, cu numărul 16, confirmat şi de Petrucci. Înregistrările încep totuşi spre final de an 2023.
Concerte & turnee
Programul pe zile și ore la ARTmania Festival 2025
ARTmania Festival își deschide porțile în weekend-ul 25 - 26 iulie, în Piața Mare din Sibiu. Dream Theater și Extreme sunt headlinerii acestei ediții aniversare. Consultă programul pe zile și ore al evenimentului.

Pe 25 iulie, scena va fi electrizată de Dream Theater, una dintre cele mai influente trupe de progressive metal din lume. Prezența sa pe scena ARTmania subliniază angajamentul festivalului de a aduce artiști de top într-un loc de poveste din inima Transilvaniei.
Extreme, una dintre cele mai respectate trupe din scena hard rock, cunoscută pentru hituri precum "More Than Words" și "Get the Funk Out", vine pentru prima dată la ARTmania. Trupa americană va urca pe scena din Piața Mare pe 26 iulie.
Alături de ei, Vestige, una dintre cele mai promițătoare trupe de metalcore ale momentului, aduce o combinație explozivă de putere și melodicitate.
Programul pe zile și ore la ARTmania Festival 2025:
Vineri, 25 iulie 2025
- 17:00 - Acces Public
- 19:05 – 19:45 - Vestige
- 20:15 – 21:15 - Sylvaine
- 21:45 – 23:45 - Dream Theater
Sâmbătă, 26 iulie 2025
- 17:00 - Acces Public
- 19:00 – 19:45 - Eihwar
- 20:15 – 21:45 - Sivert Høyem
- 22:15 – 23:45 - Extreme
ARTmania împlinește 18 ani
Ediția din 2025 marchează majoratul festivalului ARTmania, care sărbătorește 18 ani de existență. Organizatorii promit o ediție specială, plină de surprize, pentru a celebra alături de fani.
ARTmania Festival este primul eveniment din România care a îmbinat muzica rock cu diverse forme de artă, transformându-le într-un simbol al culturii contemporane. Cu un concept unic, festivalul a adus publicului nu doar concerte, ci și expoziții, lansări de carte și proiecții de film, toate desfășurate în atmosfera istorică și vibrantă a Pieței Mari din Sibiu.
De-a lungul anilor, pe scena ARTmania au urcat trupe legendare precum Meshuggah, Nightwish, Serj Tankian, Porcupine Tree, Helloween și multe altele. Cea de-a 17-a ediție a adus în fața publicului alte nume mari: KORN, The Flower Kings, Spiritbox, Borknagar, Igorrr, Satyricon, Lavina, Alpha Q, Awake the Demons sau TAINE. Cele trei zile de festival au adunat laolaltă 25.000 de participanți.
Prețurile biletelor la ARTmania Festival 2025:
- Bilete de acces se găsesc online, la prețul de 450 lei (abonament earlybird) și 350 lei (bilet pe zi). Mai multe detalii despre bilete găsești în agenda InfoMusic.






















