Urmărește-ne în Social Media

Dora Gaitanovici - Micul Prinț

Trupa Dora Gaitanovici a lansat "Micul Prinț", a doua piesă de pe EP-ul "Pas cu Pas", pe care se pregătește să îl lanseze în această primăvară. Videoclipul muzical este disponibil în articol, te invităm să-l urmărești.

Prin această lansare, Dora Gaitanovici se alătură programului Ajungem MARI pentru a atrage atenția asupra nevoilor copiilor instituționalizați și din medii defavorizate din România.

"Micul Prinț" este despre copiii care primesc șansa de a simți adevărata dragoste părintească și acces la o viață mai bună. Materialul video îl are în prim-plan pe Teo într-un peisaj rural. Conceptul videoclipului aparține Dorei Gaitanovici, iar împreună cu Alexia Drăgan (regizor), Andrea Stanciu (DOP), Rareș Savu (edit) și a întregii echipe a fost adus la realitate.

"Acum trei ani am cunoscut un copil minunat, isteț, vesel, simpatic, dornic de iubire și prietenie. Am fost impresionată de contrastul dintre calitățile lui native și traiul lui de zi cu zi: era un copil care avea hăinuțe cât să nu fie dezbrăcat, ghetuțe cât să nu fie desculț și cam atât. Învățase să vorbească de la desene animate, de aceea vocabularul lui cuprindea cuvinte de neînțeles pentru cei din jur. Părea că vine dintr-o altă lume, cu o altă limbă. În viața acestui copil s-a petrecut o schimbare, un fel de vrajă, care i-a adus un cu totul alt viitor decât cel care i se contura când ne-am cunoscut. Copilul care trăia doar de pe-o zi pe alta, care avea drept tovarăși de joacă doar câțiva câini și ieduți, acum este un băiețel frumos care merge la școală, citește, are prieteni, este tot vesel, vorbește frumos și crește înconjurat de iubire. <<Micul Prinț>> se află în toți copiii și mi-aș dori să nu existe niciunul lipsit de șansa de a crește frumos și armonios. Mi-aș dori să pot face cândva mai mult pentru ei. Deocamdată mă bucur că un mic prinț și-a făcut loc în cântecul și în inima mea", a declarat Dora Gaitanovici.

Ajungem MARI este cel mai mare program național care susține pe termen lung copiii și tinerii instituționalizați și din medii defavorizate să devină adulți responsabili, independenți și fericiți. Peste 3.000 de copii sunt sprijiniți educațional, moral și emoțional de o echipă de 1.400 de voluntari, în București și 24 de județe din țară.

Asociația a dezvoltat, în aproape 10 ani, proiecte permanente care răspund pe termen lung nevoilor reale ale copiilor vulnerabili. Sprijină copiii și tinerii să aibă o viață normală și o șansă reală la educație, să fie integrați în societate, prin cursuri de calificare și orientare profesională, consiliere vocațională, cursuri de pregătire pentru viață independentă, tabere de dezvoltare și învățare, excursii și ședințe de psihoterapie.

Comentarii

pop, rock, world music

Dora Gaitanovici: "Energia și concentrarea pe scenă sunt pur și simplu parte din mine"

Dora Gaitanovici și trupa sa vor urca anul acesta pe scena festivalului Rocanotherworld, programat pentru 20-23 iunie la Iași. Artista ne-a povestit mai multe despre momentul muzical pe care îl pregătesc, universul concertistic văzut atât de pe scenă, cât și din fața ei, dar ne-a și introdus în povestea noului lor EP, "Pas cu Pas".

Publicat

pe

Trupa Dora Gaitanovici
Trupa Dora Gaitanovici │ FOTO: Vladimir Pogonariu

Dora Gaitanovici și colegii săi de trupă - Dani, Dante și Codruț - fac parte din lineup-ul ediției din acest an a festivalului Rocanotherworld. Evenimentul are loc la Iași și promite o experiență de neratat în rândul pasionaților de muzică și distracție.

Rocanotherworld 2024 este organizat sub semnul echilibrului, îmbinând armonios energia interpretărilor live cu varietatea și dinamica evenimentelor conexe dăruite unui public ghidat de cele trei valori definitorii ale festivalului: #becurious, #bedifferent și #beforothers.

Rocanotherworld este un festival explorator de muzică, artă, gânduri, oameni și idei, care a luat naștere la Iași în 2016, in memoriam Ioan Dan Niculescu, fiind organizat de Asociația Industrii Creative și Showberry. Acesta reprezintă o călătorie colectivă, o stare de spirit, o celebrare a vieții prin (re)conectarea la valori, o efervescență culturală și o conturare a felului de-a fi - curios, diferit și pentru ceilalți.

Proiectul Dora Gaitanovici este un produs muzical original și îndrăzneț. După un episod devenit viral la DWMT și participarea la Eurovision, precum și lansarea unui album concept și turnee naționale, Dora Gaitanovici a reușit să impresioneze cu performance-uri electrizante la cele mai mari festivaluri din România, devenind conducătorii detașați ai noului val alternativ din țară. Sound-ul lor îmbină elemente alternative, progressive și modern rock, cu ușoare influențe folclorice. Vocea captivantă a Dorei, virtuozitatea chitarei lui Dante, armoniile lui Dani și groove-ul lui Codruț, împreună cu producțiile complexe și energia transmisă în fiecare live definesc proiectul Dora Gaitanovici.

Muzicienii au pregătit un EP proaspăt, format din trei piese, ce se numește "Pas cu Pas". Materialul vorbește despre evoluție, perseverență, dezlegarea de conexiuni toxice și portretizarea unei noi viziuni despre muzică. Cele trei melodii au fost gândite să fie lansate individual, prima fiind "Pas cu pas", a doua "Micul prinț", ultima urmând să fie în curând prezentată publicului larg.

Citește interviul acordat de Dora Gaitanovici

InfoMusic: Planurile voastre muzicale din viitorul apropiat cuprind și o participare la Rocanotherworld. Cum vezi acest festival muzical în imaginea de ansamblu a industriei muzicale și concertistice din România?

Dora Gaitanovici: E foarte fain că se întâmplă Roca. Credem că fiecare oraș mare ar trebui să aibă un festival cum se cuvine. Abia așteptăm să simțim energia locului.

InfoMusic: Cum te pregătești înaintea unui concert live și cum îți menții energia și concentrarea pe tot parcursul lui?

Dora Gaitanovici: Nu am niciun mod special prin care mă pregătesc de un concert, de multe ori îmi încălzesc vocea și cam atât. Pot să spun totuși că este foarte important să petrec niște timp în backstage cu toată lumea din trupă ca să creăm energia cu care mai apoi ne urcăm pe scenă. Un backstage funcțional, curat și intim ajută întotdeauna. Energia și concentrarea pe scenă sunt pur și simplu parte din mine. Asta am făcut și am visat să fac din ce în ce mai mult de când eram mică și nu am avut niciodată probleme legate de asta.

Dora Gaitanovici: La ce să se aștepte participanții Rocanotherworld 2024 de la show-ul vostru?

Dora Gaitanovici: Ar trebui să se aștepte la un show profesionist, unic, multă energie și rock'n'roll. Suntem într-o perioadă de ușoară reinventare, deci o să fie muzică nouă, ușor diferită de cea de până acum, din punctul nostru de vedere "evoluată". Abia așteptăm să ne întâlnim cu oamenii care vin la fest, suntem super bucuroși de invitație!

InfoMusic: Ce sfaturi ai pentru cei care vor să vă vadă live și cum îi încurajezi să se bucure de experiența concertului?

Dora Gaitanovici: Nu am neapărat niște sfaturi pentru oamenii din public, pot să le spun doar să se bucure de muzică și dacă nu au mai fost până acum la un concert de-al nostru, să vină cu toată încrederea!

InfoMusic: Ce interacțiune cu publicul sau cu un fan s-a făcut remarcată și îți amintești cu drag de ea?

Dora Gaitanovici: Momentele în care văd oameni din public cântând piesele cu noi sunt geniale! Nu pot alege un singur moment. Avem și un grup drag nouă, cu o mână de fani apropiați, care ne-au devenit într-un fel prieteni deja.

InfoMusic: Care a fost cel mai tare festival/concert la care ai participat ca spectator?

Dora Gaitanovici: Cel mai mare festival a fost EC, m-am distrat foarte mult, a fost o experiență cu adevărat frumoasă!

InfoMusic: Ați pregătit EP-ul "Pas cu Pas", un material despre care ați declarat că apare chiar la trecerea dintre perioada de încercare a trupei și clădirea proiectului în funcție de viziunea și dorințele voastre. Cum ai pornit în această călătorie muzicală și cum simți că ești acum, că s-a încheiat?

InfoMusic: Parcursul meu artistic și schimbările care vin la pachet sunt cât se poate de naturale. Întotdeauna am lăsat muzica să vină singură la mine, cel puțin așa se simte. Până acum nu am simțit că s-a încheiat vreo perioadă creativă din viața mea. Toate sunt parte din personalitatea mea artistică, fără un început și un sfârșit. Nu pot niciodată să explic de ce fac muzica pe care o fac, este pur și simplu parte din mine, așa cum sunt eu în acel moment din viață. Este rezultatul a tot ce mă înconjoară și al felului în care se leagă și se transformă în mintea mea.

InfoMusic: În perioada în care ai lucrat la album te-ai confruntat cu blocaje creative și cum le-ai depășit, în cazul în care au apărut?

Dora Gaitanovici: Din păcate nu știu să vorbesc despre blocajele creative. Probabil că tactica mea pentru a putea trece peste ele este să nu le recunosc și când simt că nu e momentul să lucrez la ceva, nu o fac.

InfoMusic: EP-ul "Pas cu Pas" beneficiază de un turneu de promovare, cu evenimente în mai multe orașe din țară. Cum arată playlist-ul tău când călătorești dintr-un oraș în altul?

Dora Gaitanovici: Playlistul care se ascultă în dubă atunci când călătorim este foarte eclectic. Se ascultă metal, pop, trap și multe altele. Ne distrăm cât de tare putem pe drum ca să putem să supraviețuim.

Citește în continuare

Concerte & turnee

Asaf Avidan este cap de afiș la Rocanotherworld 2024; află ce artiști mai urcă pe scenă

Cea de-a noua ediție a festivalului Rocanotherworld va avea loc în perioada 20-23 iunie 2024 la Iași, și va reuni pe scenă un lineup internațional de excepție. Abonamentele sunt deja disponibile online. Găsești mai multe detalii în articol.

Publicat

pe

Concert Asaf Avidan la Full Moon Live Arenele Romane pe 16 septembrie 2016 │ FOTO: Andrei Zidaroiu / InfoMusic.ro

Rocanotherworld 2024 este organizat sub semnul echilibrului, îmbinând armonios energia interpretărilor live cu varietatea și dinamica evenimentelor conexe dăruite unui public ghidat de cele trei valori definitorii ale festivalului: #becurious, #bedifferent și #beforothers.

Rocanotherworld este un festival explorator de muzică, artă, gânduri, oameni și idei, care a luat naștere la Iași în 2016, in memoriam Ioan Dan Niculescu, fiind organizat de Asociația Industrii Creative și Showberry. Acesta reprezintă o călătorie colectivă, o stare de spirit, o celebrare a vieții prin (re)conectarea la valori, o efervescență culturală și o conturare a felului de-a fi - curios, diferit și pentru ceilalți.

Primii artiști confirmați la Rocanotherworld 2024

Asaf Avidan, om la lună, Robin and The Backstabbers, K not K și Dora Gaitanovici sunt primii artiști care își anunță prezența în fața publicului festivalier.

Orientat spre o carieră solo de mai bine de un deceniu, Asaf Avidan a fascinat publicul din întreaga lume printr-o abordare muzicală autentică, versuri emoționante și un timbru vocal emblematic. De-a lungul timpului, Avidan s-a aventurat în turnee mondiale extinse, continuând să scoată un număr impresionant de bijuterii muzicale. Într-un cadru solo intim, sub umbrela Ichnology Solo Tour, artistul poartă poveștile de pe cel mai recent album, "Anagnorisis", vechile sale hituri și talentul său multi-instrumental și va aduce pe scena festivalului ieșean un show fermecător.

Călătoria muzicală inițiată sub numele om la lună ne întoarce în primăvara anului 2018 spre proiectul de rough acoustic poetry al lui Doru Pușcașu, un demers sincer și autentic de poezie cântată, în care chitara sau pianul completau versurile meșteșugite de Doru. În toamna lui 2019, lui Doru i s-au alăturat Dragoș Strat, Cătălin Constantin și Adrian Maraloiu, om la lună devenind astfel full band, cu apariții live tot mai dese. La patru ani de la înființare, om la lună a devenit una dintre cele mai populare și iubite trupe de rock alternativ / indie rock din România, cu numeroase concerte sold out și o comunitate de fani devotați în continuă expansiune. Așa cum se autodefinesc "Om la lună este un strigăt. De mare iubire, de frică, singurătate, bucurie, tristețe și regăsire" care continuă să seducă și să cucerească publicul din toată țara.

Adunați în 2010 de către solistul și compozitorul Andrei Robin Proca după o călătorie solitară de o săptămână prin Munții Călimani, Robin and the Backstabbers își descriu muzica drept "pop melodramatic". Nu au ajuns o trupă de coveruri după albumul "Graceland" al lui Paul Simon, așa cum își imaginau la început, dar au reușit să ia pe sus scena de muzică alternativă din România cu melanjul lor de rock eclectic și versuri moderniste, criptice. "Vladivostok", mult-așteptatul epilog al trilogiei "Bacovia Overdrive" a fost lansat în noiembrie 2019 printr-un concert la Arenele Romane din București și a fost precedat de trei cântece: "Vladivostok 2" - cu un videoclip realizat de Barna Nemethi, "Tarantella (O casă, cândva)" - cu un videoclip gândit de Horia Cojan și "M E C A N I C Ă F I N Ă".

Unul dintre cele mai interesante exporturi muzicale din Europa de Est, duo-ul K not K (cunoscut inițial sub numele de Karpov not Kasparov) face muzică electronică optimistă inspirată de jocul de șah. În ultimii 8 ani, trupa a cântat în 38 din 44 de țări europene pe scene de club sau culturale, muzee, galerii de artă, dar și pentru festivaluri importante, împărțind scena cu nume sonore precum GusGus, Underworld, AltinGun, Poni Hoax și altele. K not K are în discografie LP-ul "Soundtrack for a Game of Chess", "The Vocal Edits", EP-ul "Memory". După un turneu european și național, duo-ul pregătește lansarea unui nou material discografic imprimat cu arome orientale.

Proiectul Dora Gaitanovici este un produs muzical original și îndrăzneț. Sound-ul lor îmbină elemente alternative, progressive și modern rock, cu ușoare influențe folclorice. Publicul i-a remarcat la Vocea României și la Eurovision, iar piesa "Ana" a stat 3 săptămâni pe locul 1 în Top 50 Viral Romania pe Spotify, lucru care le-a oferit o invitație specială pe main stage la Electric Castle. Pasiunea pentru muzică și forța interpretărilor i-au plasat pe tinerii artiști printre favoriții publicului iubitor de reprezentații live.

Prețuri și info bilete Rocanotherworld 2024

  • Abonamentele au fost puse în vânzare online, la prețuri cuprinse între 160 lei (+comision) și 320 lei (+comision).
  • Studenții beneficiază de abonamente la un preț redus, iar copiii cu vârstele sub 12 ani au acces gratuit, însoțiți de un adult posesor de bilet.
  • Persoanele cu dizabilități și însoțitorii lor beneficiază de acces gratuit, în baza completării formularului online.
Citește în continuare

Concerte & turnee

Ei sunt invitații speciali care urcă pe scena concertului "Sufrageria Irinei"

Pe 13 martie, Sala Palatului va vibra sub acordurile magice ale concertului Sufrageria Irinei. Irina Rimes va fi înconjurată de o pleiadă de invitați speciali, cu piese deja cunoscute, dar și cu muzică nouă.

Publicat

pe

"Sufrageria Irinei" la Sala Palatului
"Sufrageria Irinei" la Sala Palatului │ FOTO: Artwork de Alina Cotișel

Printre invitați se numără câțiva dintre cei mai iubiți și talentați artiști din România: Andra, cu farmecul său inconfundabil și hituri care au cucerit inimile publicului, Tudor Chirilă, cu versurile sale ce ating corzile sensibile ale sufletului, Damian Drăghici, maestrul muzicii lăutărești și nu numai, legendarul Mircea Baniciu, Dora Gaitanovici și Vlad Musta, proaspete talente ale industriei muzicale. Mai mult decât atât, Irina a promis și un invitat foarte special, dar care va rămâne surpriză.

Alături de Irina, vor urca pe scenă: Andrei Comaroni - chitară, Cristi Comaroni - chitară, Bubu Cernea - tobe, Radu Taca - bass, Tudor Amarandei - clape, Șerban Ilicevici - sunet.

Se anunță o seară în care muzica va uni suflete și va crea amintiri de neuitat. Cu siguranță, acești artiști talentați vor aduce o energie aparte și vor completa atmosfera deja incendiară creată de Irina Rimes. Este un eveniment pe care fanii muzicii românești nu îl vor uita prea curând și care promite să fie o adevărată petrecere muzicală.

Irina Rimes este unul dintre artiştii emblematici ai industriei muzicale actuale din România, care şi-a pus amprenta asupra publicului, topurilor radio şi TV prin stilul unic de interpretare, piese statement, peste 340 de show-uri live intense şi pline de emoţie și peste 450 de milioane de vizualizări pe YouTube.

Citește în continuare