Urmărește-ne în Social Media

DJ Sava feat. Adriana Onci - Mi Ritmo

DJ Sava și Adriana Onci lansează "Mi Ritmo", o piesă fresh, cu ritmuri "caliente" ce te vor face să te gândești la zilele toride de vară. Videoclip disponibil în articol.

Compus de DJ Sava alături de Emanuela Oancea și produs de Cristian Buica, single-ul "Mi Ritmo" este despre muzică, dans și petreceri, iar videoclipul completează prin imagini povestea din spatele versurilor.

"Colaborarea cu Adriana Onci a fost <<perfect match>> pentru începutul anului 2023, dar și pentru această piesă. În momentul în care am auzit-o fredonând refrenul single-ului <<Mi Ritmo>>, am fost convins că vocea ei completează cel mai bine mood-ul piesei", a spus DJ Sava.

Adriana a declarat:

"Mă bucur tare că lansez un nou single alături de DJ Sava, primul pe 2023, iar prin prisma acestui proiect muzical, am avut ocazia să cunosc niște oameni minunați. Sper ca <<Mi Ritmo>> să se bucure de succesul pe care îl merită".

Producătorul și artistul DJ Sava a făcut înconjurul lumii cu muzica sa de-a lungul timpului care a adunat peste 500 de milioane de vizualizări pe YouTube și a cucerit publicul cu hituri internaționale precum "Love in Dubai", "Aroma", "I Like The Trumpet", "I Loved You" și "Tenerife", care au avut mult succes în țări precum Germania, Marea Britanie, Italia, Bulgaria și altele.

Până în prezent, DJ-ul a colaborat cu artiști precum Connect-R, Raluka, Alina Eremia, Faydee, Irina Rimes și Ioana Ignat. Printre cele mai recente piese ale sale se regăsesc "Playa Paraiso", "No More Lies", "Shisha", "Casablanca" și "Cover My Body In Gold", precum și "Jamaica" cu Connect-R, "Maria" și "Oye Como Va?" (alături de RUBY), "Dalida" (alături de BIBI), "Money Maker", "Can't Stop This Feeling" (cu Jose M Duro și Arturo Grao) și "No Lie" (alături de Adrian Sasu).

Comentarii