"Ultimul Sărut" este despre regrete, dar și despre dorința de bine pentru celălalt, chiar dacă drumurile partenerilor din cuplu se despart. JO livrează o interpretare sensibilă, care face piesa să ajungă direct la inima ascultătorilor, pe ritmurile inconfundabile marca DJ Project.
Versurile piesei au fost scrise de Diana Șerban (Edine), muzica de Diana Șerban (Edine), Marius Dia, Călin Grăjdan, Handke Giuseppe (Gino Manzotti), iar producția a fost realizată de Călin Grăjdan și Handke Giuseppe (Gino Manzotti).
DJ Project este compus din Gino Manzotti (Handke Giuseppe) și DJ Maxx (Ovidiu Florea), ambii purtând titulatura de DJ și producători, iar primul lor single, "Experience", a fost lansat în 2001. De la debutul lor, cu o activitate înfloritoare de peste 22 de ani pe scenă, la radio și în inimile a milioane de oameni, au lansat nouă albume de studio. În plus, cei doi au trecut granițele și au avut parte de hituri internaționale. În catalogul lor muzical se află numeroase colaborări cu artiști recunoscuți, printre care Roxen, MIRA, Andia, EMAA, Adela Popescu, AMI și Lidia Buble. Printre piesele cu succes răsunător se numără și "La timpul lor", în colaborare cu EMAA, pentru care au câștigat premiul pentru cea mai bună colaborare la The Artist Awards 2022, "Parte din tine", în colaborare cu Roxen, "Inimă nebună", cu MIRA, "Retrograd" și "Slăbiciuni", cu Andia.
JO este una dintre cele mai iubite artiste din România, recunoscută pentru vocea sa inconfundabilă și abilitatea de a transmite emoții autentice prin muzică. Cu o carieră strălucitoare, JO și-a găsit un loc special în inimile fanilor, datorită melodiilor sale care ating sufletul și povestesc despre iubire, dor și trăiri intense. Printre piesele de succes ale sale se numără "Mă mai ia", "Vocea ta", "Dorul" și "Ploaie de vară". Totodată, JO a demonstrat că poate surprinde, lansând "Ziua lu' Ioana", prima sa piesă trap, care arată curajul de a explora stiluri muzicale diverse.
Concerte & turnee
Forza Zu 2025 are loc pe 26 iulie - Lineup-ul și detalii despre acces
Pe 26 iulie 2025, o nouă ediție a festivalului Forza Zu va reuni pe aceeași scenă cei mai iubiți artiști din muzica pop românească. Evenimentul va avea loc pe Aeroportul "Traian Vuia" Timișoara și va fi cu intrare liberă.

Pe 26 iulie, Forza Zu 2025 aduce la Timișoara cei mai iubiți artiști din România. Ajuns la cea de-a 12-a ediție, evenimentul va marca și un moment aniversar: județul Timiș sărbătorește 106 ani de la înființare.
Forza Zu 2025 va avea loc pe platforma de vest a Aeroportului Internațional "Traian Vuia" Timișoara, iar evenimentul este organizat cu sprijinul Consiliului Județean Timiş. Intrarea la festival este liberă.
Informații despre accesul publicului la Forza Zu 2025:
- Potrivit publicației locale Vocea Timișului, accesul publicului se va face începând cu ora 15:00, iar spectacolul va începe în jurul orei 17:00.
- Organizatorii anunță măsuri speciale de siguranță și mobilizare a forțelor de ordine, în contextul numărului mare de participanți așteptați.
Lineup-ul complet Forza Zu 2025:
Artistul care va deschide evenimentul va fi The Motans. Ulterior vor urca pe scenă:
- Smiley
- Loredana
- Rareș
- Carla’s Dreams
- Theo Rose
- Andia
- Grasu XXL
- Misha Miller
- 3 Sud Est
- Connect-R
- Lidia Buble
- YNY Seby
- Trupa Pindu
- Alina Eremia
- Cabron
- Bitză
- Raluka
- Tania Turtureanu
- DJ Project X Oana Matache
- The Urs
- Jo
- Nicole Cherry
- Vunk
- Spike
- Celia
- Fly Project
- Andrei Bănuță
- Alexia
Despre Forza Zu
Fenomenul Forza ZU a luat naștere în 2011 la Brașov și a continuat în toate orașele mari ale României, cu sute de mii de participanți, făcând din acest show cea mai spectaculoasă "voce" de karaoke din România.
Cea de-a 11-a ediție a festivalului Forza ZU a avut loc pe 31 august în Baia Mare. La eveniment au participat artiști precum Smiley, Delia, Carla’s Dreams, Dan Bălan, Andia, Corina, Irina Rimes, DJ Project și AMI.






















