Urmărește-ne în Social Media

DJ Project feat. EMAA - La Timpul Lor

DJ Project și EMAA ne scot din amorțeala începutului de an cu o piesă radio friendly, intitulată "La Timpul Lor". Noul single este lansat împreună cu un videoclip regizat de Kobzzon.

"La Timpul Lor" are versurile și muzica scrise de Andy Platon, Gino Manzotti și EMAA. Clipul a fost montat și editat la Monolit Studio, regia fiind semnată de Kobzzon.

"EMAA este în vederea nostră de o bună perioadă de vreme. Piesele pe care le-a scris și lansat ne-au convins că o colaborare DJ Project feat. EMAA ar fi o adevărată aventură pentru toți. Ne bucurăm că a fost foarte receptivă, iar lucrul în studio a decurs perfect. Sperăm să vă bucurăm inimile cu acestă melodie", au declarat Gino și Maxx de la DJ Project.

"DJ Project reprezintă unul dintre cele mai longevive proiecte românești și, deși mare parte din piesă a fost deja scrisă, pentru mine a fost o provocare drăguță să îmi aduc aportul și să legăm, până la final, colaboararea în sine", a declarat EMAA despre piesă.

DJ Project este un proiect muzical alcătuit din Gino Manzotti (Handke Giuseppe) și Dj Maxx (Ovidiu Florea), ambii atât DJ, cât și producători. S-au bucurat de un succes enorm atunci când 6 din 21 de piese lansate au urcat pe prima poziție în topurile muzicale naționale. De asemenea, piesele "Parte din tine" în colaborare cu Roxen și "Inimă nebună" în colaborare cu MIRA, au ajuns No. 1 în topurile radio și TV. Pe parcursul evoluției proiectului, DJ Project a devenit un fenomen în industria muzicală din România.

EMAA este o artistă care își invită ascultătorii într-un univers aparte, ce prinde viață grație vocii sale pătrunzătoare. Personalitatea ei complexă îi permite să scrie despre  sentimente diverse și personale pentru fiecare ascultător în parte. A început cu poezie în liceu, iar acum acea poezie s-a mutat în difuzoarele noastre. În calitate de songwriter, EMAA a colaborat cu Silent Strike, Deliric, BAB și Armies. Colaborarea cu Silent Strike a avut un impact imens în cariera ei, fiind și unul dintre motivele pentru care s-a mutat în București.

Comentarii

Muzică nouă

DJ Project și Petra descriu "Ce a fost" și deschid un nou capitol muzical

DJ Project revine cu "Ce a fost", cea de-a doua colaborare alături de Petra. După piesa "Gara de mai", noul single continuă direcția artistică începută împreună și consolidează o formulă muzicală fresh.

Publicat

pe

DJ Project și Petra
DJ Project și Petra

"Ce a fost" aduce în prim-plan un sound actual, cu o încărcătură emoțională puternică, păstrând în același timp ADN-ul muzical care a consacrat DJ Project. Piesa vorbește despre trecut, despre întrebările care rămân fără răspuns și despre momentele care continuă să revină, chiar și atunci când alegem să mergem mai departe. Single-ul a fost scris de Gabriel Huiban și Petra, produs de Gabriel Huiban și Gino Manzotti, iar aranjamentul de viori a fost realizat de Mattias Bylund.

Totodată, această lansare marchează și un moment important în evoluția proiectului: Petra se alătură DJ Project ca solistă pentru concertele live, aducând un plus de energie și autenticitate pe scenă. După prima colaborare, "Gara de mai", care a impresionat prin producția sa și prin contribuțiile speciale ale lui Mattias Bylund (cunoscut pentru colaborări cu artiști precum Taylor Swift și The Weeknd), noul single continuă direcția sensibilă începută împreună, iar vocea Petrei aduce un plus de emoție, printr-un stil personal și o interpretare sinceră.

VISUALIZER: DJ Project x Petra - "Ce a fost"

Petra s-a remarcat prin piese precum "Sunt bine", "Ireligios", "Mai dansează" (feat. Randi), "Încep să te uit" (feat. VUNK) și "Narcisist", iar lansarea "C’est la vie" a confirmat direcția sa artistică orientată către teme personale și puternic ancorate în realitate.

DJ Project rămâne o prezență constantă în muzica românească, cu un stil recognoscibil și o serie de colaborări care au influențat diferite etape ale scenei locale. Cu peste 400 de milioane de vizualizări cumulate pe YouTube, 7 albume lansate și premiul Best Romanian Act la MTV Europe Music Awards 2006, proiectul a livrat constant lansări cu impact puternic.

Printre cele mai cunoscute piese semnate DJ Project se numără "Privirea ta" (feat. Ellie White), care a rămas 40 de săptămâni în Romanian Top 100, dar și colaborările cu Giulia - "Nu", "Regrete" și "Mi-e dor de noi" - toate ajunse hituri.

În anii recenți, DJ Project și-a continuat parcursul cu lansări precum "Inima nebună" (feat. Mira) și "Ultimul sărut" (feat. JO), consolidându-și relevanța pe scena muzicală.

Citește în continuare

Muzică nouă

Ascultă noua piesă EMAA, "Inimă împiedicată" - AUDIO

În hățișul muzicii pop, EMAA își urmează propriul drum. Artista cântă despre o "Inimă împiedicată", alegând o perspectivă diferită pentru a nara problemele în dragoste.

Publicat

pe

EMAA lansează piesa "Inima împiedicată"
EMAA lansează piesa "Inima împiedicată" │ FOTO: Captură YouTube

EMAA poartă o conversație directă cu inima sa într-o piesă care ne face să zâmbim, dar și să ne gândim la zilele de vară. Artista alege pentru noua piesă "Inimă împiedicată" o direcție pop-reggae, care se potrivește foarte bine cu perioada în care ne aflăm. După "Eu vara nu dorm", influențele reggae au rămas agățate de sezonul estival, iar acum că le auzim și la EMAA putem să anticipăm un potențial hit. Voit sau neplănuit, asta nu mai are importanță. Direcția muzicală capătă propria amprentă grație vocii EMEI și a stilului ei de a interpreta.

"Zi-mi de ce te temi,

Eu sunt aici mereu când tu mă chemi

Lasă-mă să bat, atâta cer

Să nu mă-neci în plânsul zilelor de ieri

Aoleu, ce inimă împiedicată

Ne face viața complicată

Se lasă prinsă mereu

Promite că nu minte niciodată", spune EMAA în versurile noii piese "Inimă împiedicată".

Compoziția acestei melodii este semnată de EMAA, Florian Rus și Costel Domințeanu. Versurile sunt semnate de EMAA și Florian Rus, producătorul piesei fiind Costel Domințeanu.

AUDIO: EMAA - "Inimă împiedicată"

EMAA este o artistă care își invită ascultătorii într-un spațiu unic, purtat de vocea ei pătrunzătoare. Într-o lume divizată de genuri muzicale, EMAA reușește să fie relevantă atât în mainstream, cât și în underground.

În 2024, EMAA a lansat al treilea album al său, "f r a t e l e. a b i s", succedând "29" și "Macii Înfloresc Iarna", și a trăit un moment memorabil în cariera sa: deschiderea concertului Coldplay de la București, o confirmare a statutului său de artistă de referință pe scena muzicală românească.

Prin originalitatea pieselor și vocea sa inconfundabilă, EMAA continuă să cucerească publicul și să lase o amprentă puternică în muzica contemporană din România.

Citește în continuare

Industria muzicala

Alina Eremia este noua voce DJ Project?

DJ Project începe o nouă eră, anunțând că o voce feminină s-a alăturat grupului. Numele noii soliste nu a fost anunțat încă, dar din teaser-ul publicat recent, Alina Eremia pare să corespundă indiciilor.

Publicat

pe

Alina Eremia și DJ Project
Alina Eremia și DJ Project │ FOTO: Captură YouTube

DJ Project anunță publicul că în perioada următoare va dezvălui o serie de piese noi alături de o nouă solistă. Fără a o numi, dar postând un teaser cu un fragment din remake-ul piesei "Privirea Ta" alături de Alina Eremia, grupul dezvăluie că ne așteaptă mari surprize.

"O nouă eră se află în pregătire....Nu sunteți pregătiți pentru asta", anunță DJ project într-un teaser publicat online., ulterior publicând și un video în care întreabă publicul cine este noua lor solistă.

Nu aflăm încă data lansării primului single, însă considerând că noua voce va fi dezvăluită cât de curând, piesa care va sparge gheața va putea fi ascultată și ea în scurtă vreme. Până atunci, vă lăsăm să ascultați remixul piesei "Privirea Ta", pe care DJ Project l-a inclus în teaser-ul său.

VIDEO: DJ Project x Alina Eremia - "Privirea Ta" (Remake 2023)

Alina Eremia și-a început cariera la o vârstă fragedă, iar în prezent este una dintre cele mai apreciate artiste din industria muzicală din România. Cântecele și colaborările ei au ajuns adeseori în topuri, printre cele mai apreciate piese numărându-se "Cum se face", "A fost o nebunie", "În dreapta ta" (feat. Vescan), "Tatuaj" și "Noi".

Anul trecut, Spotify a ales-o pe Alina Eremia drept noua sa ambasadoare în cadrul programului global EQUAL. Proiectul a fost lansat în martie 2021 și are scopul de a promova egalitatea de gen și de a amplifica vocile feminine din muzică. Găsești mai multe detalii pe InfoMusic.

DJ Project este compus din Gino Manzotti (Handke Giuseppe) și DJ Maxx (Ovidiu Florea), ambii purtând titulatura de DJ și producători, iar primul lor single, "Experience", a fost lansat în 2001. De la debutul lor, cu o activitate înfloritoare de peste 22 de ani pe scenă, la radio și în inimile a milioane de oameni, au lansat nouă albume de studio. În plus, cei doi au trecut granițele și au avut parte de hituri internaționale. În catalogul lor muzical se află numeroase colaborări cu artiști recunoscuți, printre care Roxen, MIRA, Andia, EMAA, Adela Popescu, AMI și Lidia Buble.

Citește în continuare