Poveste:

Dacă aş scrie doar poveste, cred că aş umple multe pagini A4. E de ajuns să vă spun că Odiseea e atât de importantă la nivelul culturii universale, încât a generat expresii pe care le folosim zilnic. "Pânza Penelopei" înseamnă ceva ce nu va fi niciodată gata, iar "să nu accepţi daruri de la greci" provine de la calul troian. Putea foarte bine să existe şi expresia "între Scila şi Caribda", ca echivalent al "între ciocan şi nicovală" şi nu se supără nimeni.  Plus Odisee a ajuns substantiv comun. 

Pe scurt, Odiseu se întoarce de la război. Războiul Troian, care l-a ţinut departe de casă 10 ani. A plecat acolo cu cei mai buni războinici din Ithaca, dar cu inima îndoită, la un război care nu e al său, ci al lui Agamemnon. A lăsat în urmă o soţie devotată, pe Penelopa şi pe fiul cel necopt Telemac. Nu vedem prea multe din Războiul Troian în film, ci doar flashback-uri şi "poveşti de luptă" spuse de barzi, precum cel jucat de Travis Scott.

Accentul se pune pe călătoria lui Ulise, prin probele herculesti prin care trece pentru a îşi revedea familia: vrăjitoare, uriaşi, ciclopi, sirene, tărâmul lui Hades şi zei furioşi pe el. 

Actorie:

Matt Damon 100% ia nominalizare la Oscar, poate chiar premiul pentru actor principal. Se va duela cu o altă "figură istorică imaginară", Paul Atreides, jucat de Chalamet în Dune 3 la iarnă. Singura problemă pe care o am cu Damon e lipsa de range şi stoicismul prea mare. Nu cedează niciodată, nu are un breakdown, o criză, un momentin care să îşi pierda încrederea în sine. Nu plânge, nu râde, nu se îndoieşte. Asta nu înseamnă că nu joacă excelent. Dacă eşti dispus să accepţi un războinic destoinic şi înţelept care îşi ţine mereu firea, indiferent ce grozăvii vede. Mi-aş fi dorit un monolog de tip "Father why have you forsaken me?". 

Damon e "locked in", cum se zice în ziua de azi, ştie ce vrea, vrea să ajungă acasă, cu orice preţ. Nu dă doi bani pe zei, deşi i se tot arată şi îl tot pedepsesc şi uneori cochetează cu supranaturalul, încercând să găsească rezolvări unor situaţii imposibile. 

Odisseea Christopher Nolan 2026 recenzie (5) │ FOTO: Melinda Sue Gordon/Universal Pictures

Anne Hathaway merită mai mult screen time, în rolul Penelopei, dar face cu ce are maximul. Şotita îndurerată, dârză, care nu cedează în fața peţitorilor care îi tot împânzesc cetatea, aşteptând să îi ceară mâna. Un pic dură şi dezamăgită de fiul său, dar întărită de vremuri aş spune. 

Tom Holland îmi aminteşte de Paris-ul lui Orlando Bloom în Troia din 2004. Şovăitor, nesigur, slab luptător, departe de ce poate face tatăl său, Odiseu. Nu nepo baby al vremurilor sale, dar Holland îl joacă excelent. Vrea cu ardoare să fie tatăl său, dar nu îi iese. Nu e născut să fie războinic. Pare mai mult un animal politic şi navighează binişor intrigile în care intră.

Zendaya are 5 minute de screen time şi chiar îi ziceam cuiva "nimeni nu ştie mai bine decât Zendaya să facă o fată de dezamăgire". De "m-am dezamăgit crunt şi nu te mai suport". Vezi "Euphoria", "Spiderman", "Dune" şi aşa mai departe. Spoiler? Ea e Zeiţa Atena... dar... e şi un twist cu ea spre final.

Odisseea Christopher Nolan 2026 recenzie (4) │ FOTO: Melinda Sue Gordon/Universal Pictures

Robert Pattinson e poate villain-ul aici şi zic poate, pentru că e doar unul dintre zecile, dacă nu sutele de peţitori care îi cer mâna Penelopei. E zugrăvit într-o singură cheie, cea a răului. E lepră clasică, slab luptător, mereu asmuţindu-i pe alţii, s-a fofilat de la războiul troian, o vrea pe Penelopa doar pentru a conduce Ithaca. A scăpat de freza cu ţepi în favoarea unui par mai aşezat, care îi scoate în evidenţă zâmbetul diabolic. 

E frustrat, gelos, nemernic cu cerşetorii care vin la mesele bogate şi cu câinele preferat al lui Ulise. E tot ce e mai rău într-un om şi cumva îi merge 95% din film. 

Charlize Theron apare puţin, în rolul lui Calypso, care l-a fermecat pe Odiseu şi l-a ţinut pe insula să o perioadă de ani buni. Mâncând flori de lotus şi visând toată ziua pe o plajă... E un soi de ispita, de sirenă retrasă din activitate, care e mereu contemplativă şi meditează. 

Auzisem că Samantha Morton, în rolul lui Circe a primit ovaţii în picioare pentru felul în care a jucat. Ea este o vrăjitoare pe o insulă, care transforma oamenii în porci şi alte animale. Are un monolog impresionant şi e foarte intensă şi blândă în ce fată. Are blândeţea psihopatului şi canibalului din filmele vechi, când înţelegi târziu ce grozăvii face în vreme ce vorbeşte numai cu diminutive şi "puişorii mei".

Menţiune specială pentru John Leguizamo, mâna dreaptă a lui Odiseu şi şeful turmelor sale, bătrân orb lăsat în urmă în Ithaca şi încercând să fie vocea raţiunii. Şi încă o menţiune pentru Jon Bernthal, excelent în rolul lui Menelau, care s-a întors victorios din Troia şi cumva cu mai puţin PTSD decât restul soldaţilor. Mi s-a părut mai expresiv decât Odiseu şi mai uman Himesh Patel, în rolul lui Eurylochus, locotenentul lui Odiseu pe navă, în drum spre casă. 

Lupita Nyong'o ca Elena din Troia? Doar reproşuri la masa lui Menelau şi frustrare că a devenit obiect de dispută şi de moarte a sute de mii de oameni. Livrează totuşi emoţiile perfect. 

Odisseea Christopher Nolan 2026 recenzie (2) │ FOTO: Melinda Sue Gordon/Universal Pictures

Imagine:

Nolan prezintă o experienţă cinematografică perfectă. Nu se vede CGI-ul deloc, cadrele sunt foarte generoase şi nu trişează prin camere puse foarte aproape de chipul actorilor. Se întâmplă mereu ceva în fundal, iar bătăliile au suficienţi figuranţi încât să fii impresionat de amploarea lor. Ciclopul e fabulos realizat şi sincer întreaga secvenţa e demnă de film horror. Unul dintre cele mai bune chiar.

Uriaşii din trailer, cu acele armuri etanşe m-au cam dezamăgit, poate şi pentru că nu sunt chiar ce mă aşteptam şi puteam trăi şi fără ei. Nolan alege cele mai expresive unghiuri pentru a te face să trăieşti claustrofobia din calul troian, sufocarea sub valurile mării când Poseidon trimite furtuni uriaşe sau calmul şi pacea uitării din insula lui Calypso. Imaginea e uşor grainy pe alocuri, marginile sunt uşor şterse, e acel Nolan look pe care lumea îl iubeşte.

E IMAX look şi e look de peliculă cumva, dar flăcările şi săbiile care lovesc se văd încă destul de clar şi detaliat. Calul troian a fost realizat foarte credibil, deşi pe hârtie risca să cadă în ridicol. Ambarcaţiunile sunt poate cam firave, pentru ce încercări le lovesc, dacă ar fi să mă plâng, iar cei care se plâng de costume mi se par cârcotaşi. Lumea are o problemă cu casca supradimensionată a lui Agamemnon. Da, e oarecum comică să zicem, dar îşi face efectul de a impune leadership. 

Odisseea Christopher Nolan 2026 recenzie (3) │ FOTO: Melinda Sue Gordon/Universal Pictures

Audio:

Îl urăsc pe Nolan pentru că ne-a asurzit împingând sunetul ciclopului urlând până la distorsionare şi îl iubesc pentru secvenţa de hipoacuzie cu sirenele. Experimentele din perioada Dunkirk şi Oppenheimer l-au învăţat ce butoane să apese. Mă pot plânge totuşi că nu avem o coloană sonoră propriu zisă. Melodiile sunt foarte timide în fundal şi parcă fiecare melodie care începe e ceva de gen "sunt tema din Gladiatorul I, aoleu nu, nu vreau să fiu tema din Gladiatorul I", şi apoi se opreşte.

Mă aşteptam ca Travis Scott să cânte, dar de fapt recită şi cred că e OK, era ciudat să auzim trap aici, deja lumea se supără că aude engleza modernă în film. Eu nu am o problemă cu asta. M-am simţit destul de ciudat să văd un Macbeth cap coadă în engleza veche cu Fassbender acum vreun deceniu. 

Aici auzim ceva din jazz-ul bântuitor de pe ultimul album al lui Bowie parcă:

Odisseea Christopher Nolan 2026 recenzie (6) │ FOTO: Melinda Sue Gordon/Universal Pictures

Verdict:

Odiseea e o capodoperă vizuală şi de storytelling. Începe greu şi lent, dar cele 3 ore trec în ritmul unui suporter căruia i se tot dau prelungiri încât echipa să care nu are şanse să egaleze. Totul e în calea lui Odiseu. Zeii, marea, petitorii, canibali, ciclopi, sirene, soldaţi, vrăjitoare, chiar şi o revoltă a propriilor soldaţi de câteva ori. În ciuda lor, el mereu rămâne neclintit, mereu stoic şi sfidător, el VREA SA MEARGĂ ACASĂ... sau oare nu vrea? 

Chiar şi când e sub efectul florilor de lotus ale lui Calypso e un zombie care tot umblă pe plajă construind plute pentru a se întoarce acasă. E o dovadă că dacă vrei ceva cu tărie şi te agăţi de principiile tale, o să răzbeşti. Aş fi dorit totuşi o paletă de emoţii mai mare de la Damon: frică, îndoială, ezitare, veselie, nu doar dârzenie şi stoicism.  Îmi place şi că Odiseea e digerabil şi dacă ai citit cartea şi o adori, dar şi dacă nu ai auzit niciodată de Homer. Ah da, era să uit, acesta NU este un film de acţiune, poate nici film istoric. 

Este un film de călătorie mitologică şi o introspecţie în psihicul soldatului întors de la război.