Urmărește-ne în Social Media

Die Antwoord - Banana Brain

Die Antwoord a lansat videoclipul noului single ”Banana Brain”. Vizualul este regizat de Ninja și Terence Neale.

La 2 ani de la apariția albumului “Donker Mag“, Die Antwoord revine cu un nou single, intitulat "Banana Brain". Aceasta este ce-a de-a 2-a piesă dezvăluită de pe discul ”Mount Ninji and da Nice Time Kid”, după ”Gucci Coochie”, înregistrată împreună cu Dita Von Teesse.

LP-ul ”Mount Ninji and da Nice Time Kid” va fi lansat pe 16 septembrie și poate fi deja precomandat. În tracklist-ul de 16 piese al discului se regăsește și o colaborare cu Jack Black, actor și solist al trupei Tenacious D.

Tracklist ”Mount Ninji and da Nice Time Kid” - Die Antwoord:

  1. We Have Candy
  2. Daddy
  3. Banana Brain
  4. S**t Just Got Real (feat. Sen Dog)
  5. Gucci Coochie (feat. Dita Von Teese)
  6. Wings on My Penis (feat. Lil Tommy Terror)
  7. U Like Boobies? (feat. Lil Tommy Terror)
  8. Rats Rule (feat. Jack Black)
  9. Jonah Hill
  10. Stoopid Rich
  11. Fat Faded F**k Face
  12. Peanutbutter + Jelly
  13. Alien
  14. Street Lights
  15. Darkling
  16. I Don’t Care

Trupa sud-africană de rave hip-hop Die Antwoord a fost fondată în 2008 de Ninja, Yolandi și DJ Hi-Tek. Ritmurile lor își au rădăcinile în arta urbană și contracultura numită „zef”, specifică comunităților sărace din Africa de Sud, unde oamenii încercau să își exprime identitatea printr-un stil care să îi deosebească. Dincolo de ritmul alert al muzicii și de nebunia vizuală a videoclipurilor, regăsim de multe ori comentarii legate de inegalitatea socială și haosul din lumea în care artiștii s-au format.

Die Antwoord a câștigat noi fani în România după participarea la Electric Castle din 2014. În prima seară a festivalului, Die Antwoord a demonstrat ce înseamnă cu adevărat un spectacol live bine construit, alert și suprinzător. La final, Ninja și Yolandi s-au declarat impresionați de experiența de a urca pe scenă în fața fanilor de aici, motiv pentru care duo-ul fost anul acesta cap de afiș la ediția aniversară a festivalui de muzică electronică Delahoya. Ediția a XX-a a evenimentului a avut loc în perioada 10-11 iunie 2016, pe Valea Gârbăului, lângă Cluj-Napoca.

Comentarii