Depeche Mode - Ghosts Again
A venit şi momentul pe care fanii Depeche Mode îl aşteptau cu sufletul la gură: trupa britanică tocmai a lansat un nou single, intitulat "Ghosts Again". Are un sound clasic Depeche, cu mici elemente de rock ici-colo, dar şi un synth foarte puternic. Primim şi un videoclip în alb-negru.
Depeche Mode se pregăteşte să ne ofere un nou album, "Memento Mori", iar acesta este primul single extras de pe LP, "Ghosts Again". În videoclip îi vedem pe solistul Dave Gahan şi colegul său Martin Gore jucând şah cu piese supradimensionate deasupra unei metropole amorţite. Cei doi au figuri sumbre, par să fie totemuri apocaliptice şi ciocli unui dezastru. Întunecimea şi tristeţea acestui clip duc inevitabil cu gândul la pierderea lui Andrew Fletcher, component Depeche Mode care a încetat din viaţă în 2022.
Nu lipseşte un spectru fantomatic, cu rol de muză, dar şi un Dave Gahan cu ochelari şi costum, elegant şi rafinat, cum îl ştim de decenii. Gore pare să fie un maestru întunecat de ceremonii, cu sceptru cu cap de mort şi chitara clasică pe care i-o ştim din atât de multe concerte. Ca de obicei Anton Corbijn, omul care şi-a spus amprenta pe imaginea Depeche Mode semnează regia acestui clip.
Îmi place să aud ceva experimentare la clape/synth, iar "Ghosts Again" se simte simultan şi veche şi nouă. Grupul britanic a descris acest single şi clip drept "echilibrul perfect între melancolie şi bucurie". Odată cu track-ul au sosit şi informaţii despre data de lansare a lui "Memento Mori", tracklist şi artwork. Va sosi pe 24 martie şi este albumul de studio cu numărul 15 din cariera formaţiei.
"Ghosts Again" abordează teme precum viaţa de după moarte, efemeritate şi eternitate. Din păcate Fletcher nu a apucat să înregistreze material pentru acest disc. Mai trist de atât, conform lui Dave Gahan e că nici nu a apucat să asculte vreo piesă de pe LP. Dave e totuşi convins că i-ar fi plăcut.
Iată cum arată tracklist-ul lui "Memento Mori":
- My Cosmos Is Mine
- Wagging Tongue
- Ghosts Again
- Don’t Say You Love Me
- My Favourite Stranger
- Soul With Me
- Caroline’s Monkey
- Before We Drown
- People Are Good
- Always You
- Never Let Me Go
- Speak To Me
Produs de James Ford, împreună cu Marta Salogni, "Memento Mori" va fi disponibil de pe 24 martie pe vinil dublu, CD, casetă şi digital. "Memento Mori" va fi promovat cu un turneu global extins, care va aduce trupa inclusiv în România în vara lui 2023, pe 26 iulie.
Concerte & turnee
Depeche Mode anunţă trupele care îi vor însoţi în turneul european, cântând în deschidere
După ce a lansat albumul "Memento Mori" la final de lună martie în 2023, Depeche Mode are veşti pentru noi legate de turneul său european. Grupul a ales ce trupe sau artişti cântă în deschiderea sa pe parcursul zecilor de concerte.

Ştiam deja că Haelos deschide concertul Depeche Mode de la Bucureşti, dar acum avem informaţii şi despre celelalte acte muzicale care vor cânta în deschidere. Memento Mori Tour va include 5 trupe sau muzicieni care se vor alătura duo-ului britanic. Update-ul a fost partajat pe Instagram, iar printre artişti se numără Cold Cave şi Young Fathers. Ei vor apărea în deschiderea unora dintre cele 34 de de opriri europene.
Alţi artişti care se alătură turneului sunt Hope, din Berlin, dar şi fostul solist Savages devenit artist solo, Jehnny Beth, plus trupa britanică de trip hop mai sus menţionată, Haelos. Turneul european al celor de la Depeche Mode debutează în luna mai cu două reprezentanţii în Olanda, pe 16 mai şi 18 mai. Dave Gahan şi Martin Gore au concerte programate în Suedia, Germania, Italia, Franţa, Marea Britanie, Austria, Ungaria şi vor încheia turneul pe 11 august în Norvegia.
În România vor concerta pe Arena Naţională pe 26 iulie. Toate aceste concerte sunt pentru promovarea noului album al trupei, "Memento Mori". Este LP-ul cu numărul 15 în cariera grupului şi din păcate nu include contribuţii ale lui Andrew Fletcher, care a încetat din viaţă anul trecut la vârsta de 60 de ani. LP-ul este întunecat, plin de angoasă, abordează teme ca moarte şi renaştere, separare, izolare, meditaţie asupra trecutului.
Revenind la chestiunea cu trupele în deschidere, Gahan şi colegul său au trecut peste o listă uriaşă de nume şi au amintit câţiva artişti care chiar le plac, precum Kelly Lee Owens, un act din genul electronica din Wales. Va cânta în deschidere la concerte Depeche din SUA. Sunt şanse mari ca unii dintre aceşti artişti să contribuie cu remixuri la o potenţială ediţie deluxe a lui "Memento Mori".
Concerte & turnee
Trupa HÆLOS deschide concertul Depeche Mode de la București
HÆLOS va deschide concertul Depeche Mode, ce va avea loc la Arena Națională din București pe 26 iulie 2023. Evenimentul face parte din turneul mondial "Memento Mori", cel de-al 19-lea turneu al trupei Depeche Mode și primul după mai bine de cinci ani. Mai multe detalii în articol.

HÆLOS este o trupă britanică de trip hop, compusă din Lotti Benardout, Dom Goldsmith și Daniel Vildosola. S-a înființat la sfârșitul lui 2014 și abia în 2020 a devenit independentă, când a avut libertatea de a-și permite să nu se grăbească.
Toate piesele sale par să cartografieze lunga călătorie de la disperare la alinare, de la stres la refugiu. Pe scurt, întreaga dinamică a vieții urbane. Fiecare melodie pe care HÆLOS o compune sună ca un ritual, ca un proces de a gestiona momentele dificile; compozițiile ne aduc aminte de aceleași străzi pustii din zori de zi înconjurate de muzica celor de la Massive Attack, Portishead sau a altor artiști din zona muzicală electronică ce și-au petrecut anii '90 găsind catharsisul după perioada de rave.
Turneul "Memento Mori" al trupei Depeche Mode vine după lansarea din luna martie a albumului omonim, cel de-al cincisprezecelea material de studio al trupei. Discutând despre Memento Mori, Martin Gore a declarat:
“Am început lucrul pentru acest proiect la debutul pandemiei, iar temele materialului sunt direct inspirate din acea perioadă. După pierderea lui Fletch, am decis să continuăm, fiind convinși că el asta și-ar fi dorit, iar acest lucru nu a făcut decât să confere proiectului o semnificație aparte".
Bilete concert Depeche Mode la București
Prețurile biletelor pornesc de la prețul de 255 lei. Pentru mai multe informații despre bilete și modalitatea de achiziționare, accesează agenda InfoMusic.
Albume noi
Depeche Mode a lansat albumul "Memento Mori"
24 martie este o zi de sărbătoare pentru fanii Depeche Mode, care ascultă noul album "Memento Mori". Este o experienţă dulce-amăruie, deoarece Depeche ne oferă muzică nouă din postura unui duet, după pierderea lui Andrew Fletcher. Cu această ocazie a început şi turneul care va aduce trupa şi în România.

"Memento Mori" este albumul cu numărul 15 din discografia formaţiei britanice. Albumul a fost produs de către James Ford şi Marta Salogni şi a fost prefaţat de două single-uri, "Ghosts Again" şi "My Cosmos Is Mine". Este primul album de studio lansat de Depeche Mode după moartea lui Andy Fletcher, cofondator al grupului şi omul de la clape. Din păcate Fletcher, care a murit pe 26 mai 2022 nu a apucat să înregistreze material pentru LP.
Dave Gahan şi Martin Gore ne oferă 12 track-uri care surprind o varietate de stări de spirit, de la paranoia şi obsesie la bucurie şi catharsis. Aparent mai există încă 5 track-uri care nu au mai ajuns pe album. Acesta este primul album al formaţiei în ultimii 5 ani şi a fost conceput în bună parte pe durata pandemiei. Este un LP dominat de un sunet întunecat, de singurătate.
Într-un interviu cu Zane Lowe pentru Apple Music 1, Dave Gahan a discutat despre modul în care minimalismul e cheia pentru modul în care formaţia a abordat acest disc:
Unele dintre cele mai bune piese de la Bob Marley şi John Lennon au ca punct cheie simplitatea, asta rămâne cu tine pe vecie. Eu şi Martin suntem conştienţi că nu trebuie să supra aglomeram totul şi să complicăm lucrurile.
Pe lângă exprimarea angoaselor pandemiei, "Memento Mori" este şi un tribut adus colegului Andy Fletcher. Numele acestui album înseamnă tradus din latină "aminteşte-ţi că trebuie să mori". E într-o cheie mai întunecată decât "Spirit" din 2017, e mai experimental şi în special părţile de synth sunt grele şi pline de durere. Producătorii au lucrat cu Arctic Monkeys şi Frank Ocean sau Bjokr şi ştiu să seteze un mood pentru piesele lor.
Albumul surprinde încă de la prima piesă, intro-ul "My Cosmos Is Mine", o melodie aproape industrială, care se apropie mai mult de Nine Inch Nails, decât de un Depeche clasic. Chitara din "Never Let Me Go" e de asemenea impunătoare.
Depeche Mode a pornit deja turneul global de promovare a acestui album, care durează până în august, în prima etapă, iar a doua începe în a doua parte a anului. Formaţia va ajunge în România pe 26 iulie pentru a concerta pe Arena Naţională.