Urmărește-ne în Social Media

Deliric x Silent Strike - Independent

Deliric și Silent Strike prezintă videoclipul noului single ”Independent”. Vizualul a fost regizat de Renato Solca.

Single-ul ”Independent” se regăsește pe noul album al lui Deliric, înregistrat împreună cu Silent Strike. Discul poate fi ascultat integral pe YouTube, fanii având la dispoziție și posibilitatea de a-l descărca gratuit de pe site-ul artistului, sau de a-l ”cumpăra”, făcând o donație într-un cont de PayPal. Albumul nu are un preț stabilit, fiecare putând dona orice sumă dorește. Discul este disponibil și pe iTunes.

Tracklist album nou Deliric x  Silent Strike:

  1. Antidot
  2. Cursa
  3. Trecător
  4. Panopticon
  5. Mâine ft. EM
  6. Eroare
  7. Tesla
  8. Porc
  9. Venin
  10. Două
  11. Simian
  12. Șefu
  13. Independent
  14. Plastic
  15. Orașul
  16. Gaia ft. Alexandrina
  17. Alpha

Deliric, pe numele real Răzvan Eremia, s-a îndrăgostit de hip hop în copilarie. La 15 ani i-a întâlnit pe DOC, Vlad Dobrescu, DJ Paul, Nwanda, Cedry2k și Carbon, împreună punând bazele grupului Facem Records. După doi ani, în 1999, Deliric formează grupul CTC – Controlul Tehnic de Calitate. Urmează mixatape-uri și colaborări cu nume ca Da Hood și RACLA, în 2002 fiind lansat primul material discografic CTC. Sub pseudonimul Deliric 1 au fost lansate albumele ”Inspecția Tehnică Periodică” (2011) și ”Delicatese” (2013).

Silent Strike, pe numele real Ioan Titu, compune muzică electronică și de film. Are în discografie 5 LP-uri și 6 EP-uri, deschizând concerte pentru nume grele ale industriei muzicale, precum Faithless sau Bonobo. A colaborat cu numeroși artiști și producători, printre care: Lucian Ban, Mat Maneri, Alex Harding, Adrian Enescu, Ada Milea, Madam, Alexandrina, Monooka, Maria Radu, AiNA Roxx, Deliric, Kazi Ploae, Norzeatic, brazda lui novac, C.T.C., Specii, Subcarpați.

Comentarii

Concerte & turnee

Află lineup-ul complet al festivalului Massif 2024

Festivalul Massif se pregătește de o nouă ediție de neratat pentru iubitorii de muzică și activități montane. Organizatorii au completat lineup-ul și te invităm să-l afli și tu în articol.

Publicat

pe

Poze Massif 2023 in Poiana Brasov

În Poiana Brașov, în perioada 14-17 martie, fanii se vor bucura de cele mai tari petreceri alături de artiștii prezenți în festival pe scena principală, G.O.A.T. (Greatest Of All Time), Massif x Nuba VIP Afterparty, George Music Hideout și la apres-ski-urile partenere, Nuba Chalet Stage și Yager Chalet Stage.

Mainstage

Mahmut Orhan, Claptone, maestrul afro-tech Shimza, unul dintre cei mai frumoși nebuni ai scenei electronice, GORDO, la care se adaugă producătorul deep house, Grigoré, sunt artiștii care vor ajunge la scena principală Massif, în cele patru zile de festival, alături de Dirty Nano, Mahony, HVMZA, Valeron, Sezer Uysal, Adrian Șaguna, Arias, Dark & Menthol, Day Dreamers (Marwan Dua, Dub Fx, Woodnote), Akos.

G.O.A.T. Stage

Chase & Status, Netsky, Wilkinson, Dub FX feat. Woodnote, Villain, DWLS, HVNDS, Grasu XXL, Șuie Paparude, CTC, Puya, Aurik & Pelin, 4AWL, Andi Moisescu, The Hollygood Gang, Killa Fonic, Deliric x Silent Strike, Cucugram b2b Deny, Memphis and Blocksberg, Pappa M & Mc Dylma și Hip-Hop Takeovers vor genera euforie la scena G.O.A.T.

Iubitorii de drum and bass și dubstep au toate motivele să-vină la Massif. Anul acesta, în Poiana Brașov, vor ajunge Saul Milton și Will Kennard, membrii legendarului proiect Chase & Status.

Scenele Massif x Nuba VIP Afterparty și La Yager Chalet

Scena Massif x Nuba VIP Afterparty asigură distracția de seară cu The Hollygood Gang, Deny, Poltom, Grigoré și Dirty Nano.

Cele mai cunoscute apres-ski-uri din România vor găzdui petreceri unice pentru fanii festivalului Massif, pe timp de zi. La Yager Chalet Stage fanii vor petrece alături de 4AWL, Adrian Șaguna, Andi Moisescu, Andrew Maze, Deny, Fogoros & Modoi, HVMZA, Just Eddie & Norris Gabriel, Marinesc Who, MC Răzvan Stroe, Paul Damixie, Rux, Poltom, Sezer Uysal și Shaun Warner.

Ce artiști români cântă la Massif 2024

Cele mai cunoscute nume din muzica românească Killa Fonic, Puya, CTC, Deliric x Silent Strike, Dirty Nano, Grasu XXL, HVNDS, Șuie Paparude, alături de artiști consacrați din dubstep, grime, trap, hip-hop și dance, vor ajunge în luna martie în Poiana Brașov pentru cea de-a doua experiență Massif.

Organizatorii promit o producție care va duce entertainment-ul de iarnă din România la un alt nivel, iar festivalul Massif va transforma, pentru al doilea an la rând, stațiunea Poiana Brașov în cea mai dorită și căutată destinație montană de către tinerii din Europa.

Prețuri bilete Massif 2024

  • Abonamentele și biletele de o zi pentru ediția din acest an a festivalului Massif se găsesc online, la prețuri ce pornesc de la 39 de euro + taxe. Pentru mai multe detalii, accesează agenda InfoMusic.
Citește în continuare

Concerte & turnee

Chase & Status, Mahmut Orhan, Netsky se numără printre artiștii adăugați în lineup-ul Massif 2024

Festivalul Massif a anunțat noi artiști care vor ajunge în Poiana Brașov, în perioada 14-17 martie 2024. Organizatorii sunt hotărâți să transforme această destinație montană în locul ideal pentru toți cei care sunt în căutare de experiențe memorabile.

Publicat

pe

Ian la Massif 2023 in Poiana Brasov

Pentru cea de-a doua ediție, organizatorii Massif adoptă o abordare îndrăzneață, îmbinând cele mai tari activități montane cu diversitatea de genuri muzicale. Primului val de artiști anunțat la sfârșitul anului trecut i se adaugă acum alte nume celebre din industria muzicală. Este vorba despre Chase & Status, Mahmut Orhan, Netsky și Valeron. Alături de ei, cei mai apreciați artiști români se alătură lineup-ului, precum Puya, CTC, Deliric x Silent Strike, Dirty Nano, Grasu XXL, HVNDS, Șuie Paparude și The HollyGood Gang.

Chase & Status, una dintre trupele britanice de succes ale ultimelor decenii, s-a bucurat de recunoaștere la nivel global și a câștigat milioane de fani. Trupa a luat naștere în 2003, iar membrii Saul Milton (Chase) și Will Kennard (Status) au reușit să cucerească scena muzicală cu hit-uri precum "Time", "End Credits" sau colaborarea de succes cu Tom Grennan, "All goes Wrong". Transformându-și pasiunea pentru cultura rave într-o carieră remarcabilă, muzicienii au construit un palmares impresionant care include spectacole live explozive și proiecte care i-au consacrat la nivel internațional.

Mahmut Orhan este DJ și producător de origine turcă. Succesul său pe plan internațional a venit odată cu piesa instrumentală "Age of Emotions" în 2015, iar popularitatea sa a crescut în 2016 odată cu hit-ul "Feel", în colaborare cu Sena Şener, care a dominat topurile muzicale în mai multe țări, inclusiv în România. Mahmut Orhan a continuat să atragă atenția cu remixul "Game of Thrones" sau cu piesa "Save Me" alături de artista româncă Eneli.

De la nominalizarea la categoria "Best Upcoming Producer", la Drum & Bass Arena Awards, în doar câteva luni de la prima sa lansare în 2010, până la a primi onoarea de a fi ales ambasador muzical al echipei olimpice belgiene și a primi în 2015 Premiul Cultural Flemish pentru muzică, devenind primul DJ și producător care primește această recunoaștere, Netsky continuă să urce fără piedici în clasamentul internațional.

Valeron este recunoscut ca fiind cel mai apreciat DJ din insula Mykonos, aducând un plus de savoare scenei muzicale locale prin melodiile lui deep house și electronic. A devenit fondatorul casei de producție Bercana Music și a lansat două albume, "Amare" și "Aigaio". Ceea ce face Valeron special este modul în care îmbină instrumentele tradiționale grecești cu ritmurile electronice. Prin contribuțiile sale, Valeron aduce un suflu proaspăt și inovator în peisajul muzical din Mykonos, creând o legătură unică între tradiția grecească și sunetele moderne electronice.

Prețuri abonamente Massif 2024

  • Abonamentele pentru Massif 2024 se găsesc online, la prețuri cuprinse între 59 euro (+taxe) și 149 euro (+taxe). Sunt disponibile și bilete pe zi, la prețul de 27 de euro (+taxe). Pentru mai multe detalii despre bilete și modalitatea de achiziționare, te invităm să accesezi agenda InfoMusic.
Citește în continuare